Linkuri accesibilitate

Spre deosebire de România, în cazul Bulgariei, Comisiei Europeană recomandă sistarea mecanismului de control și verificare


Președintele Curții Supreme, Lozan Panov a constatat că Bruxelles-ul transferă în mâinile cetățenilor responsabilitatea pentru combaterea corupției și crimei organizate. 

În Bulgaria raportul pozitiv al Comisiei europene, care a pus capăt monitorizării, separând Sofia de București, a provocat reacții contradictorii.

Liderul Partidului socialiștilor europeni Serghei Stanișev a declarat că raportul este o veste foarte bună pentru țara.

Relatarea de la Sofia, de la Petio Petkov
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:17 0:00
Link direct


Identica este aprecierea premierului Boiko Borisov. Viceprim ministrul Ekaterina Zaharieva crede că aprecierea pozitivă este o reacție la reformele din ultimii ani. Ministrul Justiției Danail Kirilor a anunțat că raportul pozitiv îi permite să renunțe la ideia de a demisiona. Procurorul șef Sotir Țațarov a spus – „pentru prima dată am primit o evaluare obiectivă”.

Unul din liderii PSB Elena Ionceva însă a declarat că recomandarea, în cazul Bulgariei, a renunțării la MCV după aproape 13 ani de monitorizare este rezultat al promisiunilor actualului președinte al Comisiei Jean-Claude Juncker date „prietenului Borisov”. Ionceva consideră că mecanismul nu a adus o justiție mai bună și ordine de drept mai mare. Influiența politică și oligarhică domina justiția și presa, procuratura rămâne de tip postsovietic, corupția înflorește.

Caricatura de Hristo Komarnițki,„Sega” . Juncker către „prietenul Borisov”: „A fost bine [împreună], dar s-a terminat”
Caricatura de Hristo Komarnițki,„Sega” . Juncker către „prietenul Borisov”: „A fost bine [împreună], dar s-a terminat”


La întrebarea ziarului sofit „Sega” dece Bruxelles-ul face cadouri Bulgariei care nu a condamnat nici un mare corupt și sancționează România, care are sute de demnitari corupți la închisoare, răspunsul unui înalt reprezentant al CE a fost: „Pentru că Bulgaria a îndeplinit cele 17 recomandări ale Comisiei care cer schimbări legislative și instituționale, nu și condamnări”.


Cea de a doua întrebare a ziarului a fost: „Dece s-a renunțat la monitorizarea în domeniul crimei organizate când nici un cap al acesteia nu a fost condamnat?”. Răspunsul: „Pentru că anul trecut am constatat că crima organizată din Bulgaria a fost redusă la normele din celelalte țări membre”.

Președintele Curții Supreme, Lozan Panov a constatat, nu fără ironie, că Bruxelles-ul transferă în mâinile cetățenilor responsabilitatea pentru combaterea corupției și crimei organizate.

Opinia Institutului de drept al „Societății deschise” este că recomandările conținute în rapoartele MCV au generat riscuri pentru drepturile omului. Recomandarea Comisie europene nu are la bază rezultate reale în combaterea corupției și crimei organizate.

Ziarul „Dnevnik” avertizează că MCV va fi înlocuit în primele luni ale anului viitor de un nou mecanism de sancționare a neregulilor prin sistarea de fonduri. Situația Bulgariei se va putea chiar deteriora ca urmare a aplicării unui set de criterii comune pentru toate țările membre.


Vesela Cerneva de la Consiliul european de politică externă consideră că situația în Polonia și Ungaria și în primul rând autoritarismul lui Victor Orban va duce la extinderea mecanismului de verificaere și control. Orice încălcare a libertății presei și a suprimației legii va fi sancționată prin tăieri de fonduri. În aceasta direcție acționează și dorința țărilor mai bogate de a-și reduce contribuția la bugetul Uniunii.

XS
SM
MD
LG