Linkuri accesibilitate

„Soluția echitabilă a problemei transnistrene” | În Turcia continuă eforturile de salvare în urma cutremurului devastator


Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov a declarat că Rusia mizează pe reluarea negocierilor cu privire la reglementarea transnistreană.
Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov a declarat că Rusia mizează pe reluarea negocierilor cu privire la reglementarea transnistreană.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineața de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Portalul newsmaker.md îl citează pe ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, care a declarat că Rusia va continua să caute o soluție echitabilă a problemei transnistrene, fără a încălca integritatea teritorială a Republicii Moldova. Vasnețov a mai spus că Rusia mizează pe reluarea negocierilor cu privire la reglementarea transnistreană. Jurnaliștii notează că declarațiile lui Vasnețov vin în contextul adoptării de către parlamentul Republicii Moldova a proiectului de lege care prevede sancțiuni pentru acțiuni de separatism. „Legea separatismului i-a desemnat pe toți transnistrenii drept criminali. Anterior, ei doreau să facă asta ilegal, dar acum au venit cu o lege – numind criminali pe toți locuitorii Transnistriei”, a pus într-o reacție liderul nerecunoscut de la Tiraspol Vadim Krasnoselski.
  • Jurnal.md citează date ale Biroului Național de Statistică, care arată că preţurile medii de consum în luna ianuarie 2023 faţă de luna decembrie 2022 au crescut cu cca 0,5%. Potrivit informațiilor difuzate de instituție, creșterea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea prețurilor la produsele alimentare cu 1,1% și la mărfurile nealimentare cu 0,5%. Datele BNS mai arată că în luna ianuarie 2023 faţă de decembrie 2022, din produsele alimentare, creșteri mai accentuate a prețurilor medii de consum au fost marcate la legume – cu 5,7%, fructe – cu 2,8%, pâine din făină de grâu – cu 1,4%, zahăr – cu 1,1%, lapte și produse lactate – cu 1,0%.
  • Sâmbătă, 11 februarie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a desfășurat în mai multe raioane din țară, activități de prevenire a cazurilor de înec în perioada rece a anului, scrie Ziarul de Gardă. Potrivit informațiilor făcute publice de IGSU, angajații instituției au mers pe malurile râurilor și lacurilor din țară, unde au informat cetățenii despre riscul aflării pe gheața subțire a bazinelor acvatice. Salvatorii au îndemnat pescarii să evite pescuitul la copcă sau mersul pe bazinele acvatice, întrucât grosimea acesteia este foarte subțire și reprezintă un pericol iminent pentru viața acestora.
  • Salvatorii moldoveni au lucrat și pe parcursul zilei de 11 februarie, pentru a identifica persoane sub ruinele și dărâmăturile blocurilor puternic avariate în urma seismului din Turcia, informează jurnaliștii de la tv8.md. În articol de mai notează că Echipa USAR Moldova a format mai multe sectoare de căutare și s-a deplasat în orașul Antakya, pentru misiuni de căutare-salvare, în care au fost implicați și cei doi câini dotare. Salvatorii în comun cu angajații Serviciului Protecție Civilă din Turcia se vor deplasa spre noi sectoare, pentru a efectua recunoașterea nivelurilor inferioare a blocurilor rezidențiale cu mijloacele de detecție, mai precizează reporterii.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Jurnaliștii de la TVR Moldova relatează despre povestea unei tinere din Chişinău, care se luptă atât cu problemele de sănătate cât şi cu nepăsarea statului. În postarea de pe Facebook, una dintre cele mai populare, se mai spune că tânăra trăieşte cu un singur rinichi şi, odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, nu mai beneficiază nici de gradul de invaliditate. Autorităţile spun că sunt diferenţe la atribuirea gradelor de invaliditate între copii şi adulţi şi că o persoană cu un singur rinichi poate duce o viaţă aproape normală.
  • Pe Instagram, a trezit interes o postare a tv8.md despre bebeluşul de 7 luni, care a fost salvat de sub dărâmături în sud-estul Turciei, după cutremurele devastatoare din această ţară. Reporterii scriu că salvatorii au reuşit să-l scoată în viaţă pe băieţel dintr-o clădire prăbuşită din provincia Hatay, după 140 de ore. Ei şi-au dat seama că există un copil încă în viaţă sub dărâmături atunci când l-au auzit plângând.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG