Linkuri accesibilitate

Soarta bacalaureatului va fi decisă în Parlament


La propunerea ministrului educației, guvernul a aprobat miercuri decizia de a anula examenele de bacalaureat de anul acesta, așa cum vor fi anulate și alte examene, din cauza pandemiei.

Nu-i simplu să organizezi examenele, când trebuie să menții distanța socială și după luni în care lecțiile au fost transmise la televizor sau pe rețele sociale. Decizia guvernului mai trebuie trecută prin parlament. Dar dacă se anulează BAC-ul, cum vor putea intra la facultate absolvenții de liceu?

Soarta bacalaureatului va fi decisă în Parlament
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:31 0:00
Link direct



Anularea sesiunii de examene și eliberarea diplomelor în baza mediilor anuale din anii de liceu este, potrivit ministrului învățământului, Igor Șarov, cea mai realistă soluție ce implică cele mai puține riscuri de contaminare cu noul coronavirus. Diplomele eliberate ar urma să aibă aceeași valoare juridică ca cele din alți ani atât la admiterea în instituțiile de învățământ superior din țară, cât și de peste hotare, a mai spus Șarov. Dar pentru asta trebuie să fie adoptată o hotărâre de parlament ce va prevedea expres acest lucru. Un proiect în acest sens a fost adoptat miercuri de guvern. Ministrul Șarov a dat asigurări că cei care vor dori să-și continue studiile peste hotare nu vor avea probleme.

În sesiunea din 2020 absolvă clasele liceale circa 15 mii de tineri, a precizat ministrul educației. Autoritățile au depus eforturi considerabile pentru a desfășura educația la distanță (astfel de sesiuni de instruire au loc din 17 martie), între timp au fost testate mai multe soluții inovative pentru pregătirea de examene. Un soft ce ar permite testarea online nu există însă, iar susținerea bacalaureatului în fiecare liceu ar putea fi compromisă prin foarte posibile acte de corupție, în lipsa sistemelor video de supraveghere. În plus, ar și costa dublu și va concentra sute de persoane într-o încăpere, contrar recomandărilor sanitare, și-a argumentat ministrul Igor Șarov decizia.

Valoarea prioritară pentru noi o constituie sănătatea, și nu neapărat rezultatele la examene

„În cazul unei forțe majore pe care o trăim astăzi cauzate de pandemie valoarea prioritară pentru noi o constituie sănătatea, și nu neapărat rezultatele la examene care ar putea fi desfășurate în condiții incerte și pline de stres. În mod similar ne preocupă și situația personalului didactic, implicat în procedurile aferente organizării și desfășurării examenelor, inclus în număr mare în categorii cu risc sporit de îmbolnăvire în virtutea vârstei sau a stării de sănătate”.

Fosta ministră a educației Liliana Nicolăescu-Onofrei, vicepreședintă a Partidului Acțiune și Solidaritate, spune că prin hotărârea legislativului, așa cum a propus ministrul Șarov, s-ar face derogare de la Codul Educației care precizează cum se finalizează ciclurile școlare. Pentru a elimina posibile riscuri sau eventuale decizii populiste, ea propune ca în text să se indice clar că derogarea se referă doar la absolvenții din 2020, pentru candidații care au picat în alți ani, restanțierii ori corigenții, să se organizeze o sesiune aparte când situația epidemiologică o va permite. Ministrul Șarov a spus că ultimii vor susține BAC-ul în altă sesiune.

Liliana Nicolăescu-Onofrei mai afirmă că sunt și alte țări în regiune care au anulat echivalentul examenelor de bacalaureat, prin urmare situația din R. Moldova nu este unică.

„E cumva îndreptățită această decizie și de faptul că, din păcate, noi astăzi nu putem fi siguri de statisticile care ni se oferă cu privire la evoluția Covid. Noi auzim anumite cifre și în realitate și în familiile noastre, și în imediata apropiere, prieteni, cunoscuți, noi auzim cu totul alte situații care sunt foarte și foarte alarmante și necăjitoare. Dar să se înțeleagă că aceasta este o situație excepțională, în acest an, și în niciun caz orice alte situații nu pot fi folosite drept motiv pentru a schimba modalitatea de examen. Dimpotrivă, eu cred că ministerul trebuie să depună eforturi ca de pe acum să fie mult mai bine pregătit pentru anul următor și atunci aș vedea și partea de investiții bineînțeles și în cadrele didactice”.

Un studiu recent realizat cu sprijinul Fundației Soros-Moldova referitor la educația la distanță arăta că, în mare parte, profesorii cred că explică bine temele online, pe când elevii au indicat că nu le-au înțeles. Pe de altă parte, ministrul Șarov evidenția că pregătirea de examene de regulă era lăsată pe ultima sută de metri, iar mai mult de 5% din elevi și dascăli în luna aprilie nu aveau echipament minim pentru desfășurarea oarelor. Mulți elevi au apelat la vecini sau rude pentru a asista la lecții, recunosc cei din sistem, prin urmare procentul ar putea fi mai mare. Astfel cu greu se poate vorbi despre principiul șanselor egale, spun cei din domeniu.

Din punctul de vedere al ex-ministrei Liliana Nicolăescu-Onofrei, deja pentru sesiunile ce vor urma, ministerul trebuie să se concentreze pe investiții în instruirea combinată on-line/ față în față, precum și pentru dotarea tuturor școlilor cu echipament de supraveghere video pentru a trece și examenele de absolvire a gimnaziului la regulile celor aplicate la bacalaureat și pentru a le pregăti și pentru eventuale scenarii ieșite din comun ca în acest an.

Previous Next

XS
SM
MD
LG