Dacă pe plan intern jurnaliștii români își calibrează discret pozițiile față de candidații la șefia partidelor aliate la guvernare (e vorba de Partidul Național Liberal și de USRPLUS, care vor avea congrese de alegeri), pe plan extern majoritatea analizelor vizează Belarus și ce anume indică sancțiunile anunțate de europeni după arestarea opozantului Roman Protasevici. Practic, în presa de la București nimeni nu le mai consideră suficiente.
Alexandru Lăzescu scrie în editorialul Ziarului de Iași că spectacolul întâlnirii vesele dintre Alexandr Lukașenka și Vladimir Putin de la Soci măsoară „percepţia în creştere a declinului Occidentului”. „Lukaşenko, la fel ca Vladimir Putin, ştie că parte din cauza unor interese economice, parte pentru că Europa pleacă de la ideea că toate crizele trebuie rezolvate prin tratative și făcând concesii, nu se confruntă cu riscuri majore”. „Capacitatea Occidentului de a interveni pentru a «corecta» (…) abateri de la norme şi reglementări internaţionale s-a diminuat considerabil în ultima perioadă. Nu mai suntem în timpul Pax Americana, perioada de hegemonie absolută a Statelor Unite”, scrie editorialistul. Acum, nu doar marile puteri, ci și alte state își permit (fără consecințe) să ignore presiunile occidentale. „Faptul că abordările tradiţionale ale Bruxelles-ului şi capitalelor europene, axate pe multilateralism şi tratative, pigmentate cu unele sancţiuni, par tot mai impotente (…) sunt motive serioase de îngrijorare pentru ţări de dimensiuni mici şi medii, aşa cum este şi România”.
Tocmai statele occidentale tind să pună frână sancțiunilor față de statele autoritariste
Iulian Chifu scrie pe blogurile Adevărul că „sancţiunile internaţionale sunt un instrument liberal, care ţine de ideea interdependenţei dintre state”. Ele presupun „nevoia statelor autoritare de a avea comerţ şi pe dependenţa lor de produsele occidentale, de pieţele occidentale”. Or ce se vede, de fapt ? Că tocmai statele occidentale tind să pună frână sancțiunilor față de statele autoritariste, din pricina costurilor economice şi politice. „Unii, scrie Chifu, ar spune că aceste state deja au clipit (ca în jocul cu cine clipește primul), că s-au pliat şi au răspuns şantajului Rusiei”.
Într-un articol-sinteză publicat pe republica.ro, profesorul Horia-Victor Lefter, specialist în problematica politică a Europei Centrale și de Est, și cercetătorul elvețian Jan Lepeu sunt citați cu îngrijorări legate de „victimele colaterale” ale sancțiunilor economice : cetățenii Republicii Belarus, cu riscul inclus ca sancțiunile să-i întoarcă pe bieloruși nu împotriva lui Lukașenka, ci a Occidentului. Din păcate, potrivit lui Armand Goșu, consultat în același articol, cu această poveste „s-a setat un nou standard în materie de represiune, iar acum refugiații politici nu se mai simt în siguranță nici în țările care i-au primit, cum e cazul Lituaniei vecine, dar nici în alte țări”.
Pe aceeași temă se axează și interviul consemnat de Magda Grădinaru pentru spotmedia.ro cu istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria URSS/ Rusiei și istoria Europei Centrale și de Sud-Est, perioada comunistă și contemporană. „Așa cum sunt construite sistemele represive, atât din Belarus, cât și din Rusia, ele nu sunt făcute să producă eroi, ci martiri. Acolo avem de-a face cu o moștenire, trebuie să ne gândim că aceste dictaturi sunt moștenitoarele unei vaste experiențe represive”. Mai pe șleau spus, și Protasevici și Navalnîi au șanse mici să iasă cu bine din închisoare.
