Linkuri accesibilitate

Sergiu Marian: „Tot aștept și aștept să ningă afară, dar din păcate plouă doar”


Sergiu Marian, născut la data de 23 iulie 1999 la Cahul. Tatăl – moldovean, iar mama –cu origini din Grecia. Crescut până la vârsta de 7 ani la Cahul, de către Bunica și mătușa. La vârsta de 8 ani a plecat în Grecia cu părinții. A studiat acolo 6 ani. Apoi a revenit la Cahul, în clasa 7-a, a absolvit Liceul Teoretic „Ion Creangă”, cu profil real. Este student la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Litere.

Luni

Dacă până acum știam că ziua de Luni este una cu noroc și succes, acum nu sunt de aceeași părere. Trezindu-mă la orele șase dimineața, cu puține puteri care mi-a mai rămas la finele acestui semestru de studii, dar totuși pot menține starea mea de optimism. Având perechile de la orele opt până la unu, pot spune că deseori acumulăm cunoștințe noi și importante, alteori suntem descurajați și subapreciați. Chiar dacă unora le este convenabil de a face orele online, la drept vorbind, eu deja nu mai suport.

Am nevoie de comunicare, interacțiune cu colegii, lectorii universitari, etc...

Acel sentiment de a te trezi dimineața, de a ajunge la Facultate și a servi un ceai alături de un prieten e cel mai frumos moment pentru mine. După ce finisez orele online, de obicei merg la serviciu, acolo având un grafic flexibil, dar foarte important. Între timp pregătesc actele pentru a depune jurământul de credință față de România, care va avea loc mâine, mult așteptatul moment. Nu este de mirare, dar ca de obicei am un program foarte încărcat zilnic. Astăzi la fel urmează să transmit toate coletele adunate din partea prietenilor, colegilor și urmăritorilor mei de pe Instagram, către familia saracă, cu nouă copii. După aceasta am pornit spre Cahul. Acel sentiment de melancolie mereu învie la mine când ajung la Cahul. Seara, când am ajuns acasă am obiceiul de a mă lenevi, iar apoi mă mobilizez și fac temele până la miezul nopții.

Marți

Dimineața trezindu-mă cu o dispoziție la maxim, știind că în sfârșit voi distinge încă un scop, cetățenia României. Uneori de nevoie, combin lucrurile și fac mai mult de două concomitent. De exemplu în această dimineața, am fost prezent la lecțiile online, am avut atestare și mâncam în același timo, iar între timp mă îmbrăcam pentru a nu întirzia la Consulatul României la Cahul. După ce am ajuns la locul potrivit, am stat afară în rând în jur de o oră, dar Doamna care activa acolo ne ținea de urât și spunea tot felul de glume. A creat impresii frumoase.

La depunerea documentelor, apoi am primit foarte rapid și ușor cetățenia...

Eu mereu prefer ca după ce am realizat ceva important să merg și să servesc o cafea și ceva dulce, de aceea am ales localul potrivit, care poartă denumirea de “StoryCafe” – Cahul. Îmi place foarte mult atmosfera de aici, totul este gustos și la preț accesibil. Cu emoții pline de bucurie merg acasă și însemnăm acest scop obținut la o cină cu familia. La fel iubesc animalele domestice, având o pisică și un cățeluș, iubesc să mă joc cu ei. Eu de obicei mă culc la orele două sau trei de noapte, dar familia mea are ca regulă de a se culca exact la orele 22.

Miercuri

Eu fiind student, desigur că la moment gândurile mele sunt la studii și examen. Astăzi urmează să avem o conferință online, în care vom discuta cu Decanul Facultății noastre de Litere, care sunt doleanțele noastre referitor la susținerea examenelor din sesiunea de iarnă. În această zi minunată la fel are loc alegerea noului Rector al Universității de Stat din Moldova, care sunt sigur că va schimba multe la nivel universitar. Ceea ce ține de conferința care o avem la orele 18:30, s-au discutat foarte multe teme, dar în special cauzele de ce am vrea ca examenele să fie online. În primul rând cunoaștem cu toții situația epidemiologică din țară, care se agravează cu zi ce trece, în al doilea rând nu vrem să riscăm de a susține examenele offline. Aici mai pot adauga că Facultatea nu dispune de spațiu suficient pentru a respecta toate cerințele necesare. La fel este o problemă majoră cu studenții din Transnistria, care nu se pot deplasa atât de ușor.

De asemenea, sunt multe cazuri pozitive în facultate, iar apoi dacă se vor infecta profesorii, ce ne facem? Eu iubesc foarte mult să fac anumite sondaje, experimente și descoperiri, de aceea am realizat un sondaj la nivelul grupelor și s-a dovedit a fi 39 cu voturi pro-online și 19 vor offline. Sincer, nu ma afecteaza cum vom sustine examenele, dar nu vreau să mă infectez. Spre seara mă duc la dansurile sportive. Aici mă sustrag de la tot ce este negativ împrejurul meu, după care mă duc cu prietenii la plimbare de seară. Când ies afară, iubesc să fac poze, să analizez anumite clădiri, infrastructură și sunt foarte exigent cu respectarea curățeniei și comportament adecvat, cel puțin în spațiul public. Am ajuns acasă și mă gândesc la faptul că am foarte multe proiecte și teme de făcut, dar asta e, anii de studenție sunt ani grei, dar frumoși. Ceea ce mă motivează este că orice nu s-ar întâmpla, nici o dată nu cedez.

Joi

Tot aștept și aștept să ningă afară, dar din păcate plouă doar. Trebuie să merg la lucru, dar din cauza timpului nefavorabil, am spus că voi aștepta să înceteze ploaia și apoi mă porni, dar din păcate continuă a ploua. Atunci când am de prezentat proiecte la lecție, am fluturi în stomac, dar când le pregătesc, o fac din tot sufletul și desigur am plăcerea de a le prezenta.

Tot aștept și aștept să ningă afară, dar din păcate plouă doar...

Este foarte greu la finele acestui semestru, dar încerc să rezist și să continui în același tempou. Nopți nedormite și timp liber deloc. Deseori ajut colegii cu realizarea temelor, sau alte probleme care au ei. Iubesc să ajut fără a primi ceva în schimb.

Vineri

Astăzi ziua s-a început foarte bine, până ce profesoara de Limba Germană nu mi-a stricat dispoziția. Mereu strigă și ne descurajează. Am prezentat lucrările, era ok, dar ca de obicei ne corectează și se revoltă. Astăzi am o zi încărcată, merg și la lucru, apoi am mers la o ședință cu membrii PAS, să decidem și să lansăm un proiect de caritate, pentru a ajuta familiile nevoiașe, dar eu încep a mă panica un pic, retrăiesc și mă emoționez tare. Sper că totul va fi bine și că voi reuși totul...

XS
SM
MD
LG