Linkuri accesibilitate

„Schimbarea, începutul și intrarea spre necunoscut mereu se însoțesc de frică. Dacă îți este frică, ești pe calea corectă”


Denis Smoleac
Denis Smoleac

Denis Smoleac s-a născut pe 12 mai 1999, în orașul Criuleni. În 2019 a absolvit Colegiul Național de Comerț al ASEM, specialitatea Turism. Student anul I la Facultatea de Drept a USM. Din 2018 până în prezent, asistent de proiecte în cadrul Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Studenților și Tinerilor (ASIST).

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:42 0:00
Link direct


Luni

După tradiționalul weekend petrecut de obicei la orașul de baștină Criuleni, într-o retragere de viața socială abundentă a Chișinăului, este timpul de revenit la ritmul accelerat al capitalei. Trezirea de dimineața la 6:30 mereu reprezintă o stare de stres pentru organism, care trece odată cu exercițiile fizice de dimineață. După o procedură muzicală în drum spre facultate, ajung la seminarul de Drept Civil. Fiecare seminar e un fel de “morskoi boi”. Cine va fi ridicat la răspuns? Deși poate nu este chiar responsabil, mereu am considerat că uneori, asimilarea materiei chiar în timpul seminarul, sub riscul și frica de a fi ridicat la răspuns de profesor este mai productiv. Înveți pe corectările aduse de lector către colegii care au avut “norocul” să fie ridicați. Se întâmpla că cei care au dedicat acasă câteva ore pentru pregătire, nu fac față sau chiar nu se decid să răspundă. Iar cei mai descurcăreți, cu tema citită 4 minute în urmă, nu că se mențin, dar și se manifestă în ochii profesorilor.

După un test-grilă la limba engleză pe sistemul politic englez și american, a urmat seminarul pe Instituții politice. În baza prezentării de săptămâna trecută la conferința științifică a facultății, discutăm despre orientarea ideologică a partidelor din Republica Moldova. Trecând de la teoria la realitățile noastre, constat că clasificarea clasică a partidelor nu funcționează în Moldova. Exemplul ilustrativ – Partidului Socialiștilor: partid declarat de stânga, promotor al statul social și a valorilor progresiste, tot în statutul său promovează un naționalism regional, rolul cultului creștin-ortodox fixat în constituție și încurajarea sectorului privat. Valabil și pentru restul partidelor. Deși este un fenomen firesc pentru o democrație în proces de consolidare, este necesar o educare reciprocă între electorat și clasa politică.

Cu aceasta ne și preocupăm la asociația ASIST. Consolidarea societății civile, advocacy în educație și responsabilizarea civică a tineretului prin proiecte educative. Fiind responsabil de fundrinsg, stabilesc parteneriate cu agenți economici intersați în aprovizionarea cursurilor noastre cu drinkuri, patiserie, dar și material didactic. Exact după ore, plec la meeting-ul cu noi noștri parteneri, care ne vor asigura cu cafea pentru coffee-break-urile următorului curs al Academiei Jurnalismului Participativ. Astăzi la 16:00, are loc lansarea rundei, cu prima lecție de inițiere a jurnaliștilor și activiștilor începători în etica și deontologia jurnalismului.

Apropo de jurnalism și “etică”. Tragicomedia zilei. „Smotreasii” pe trolii – zisu-l Zharathustra, printr-un mesaj pe Viber, a dat un nou ordin de bombardare cu comentarii a celor 6 deputați plecați din PDM, că aceștia ar fi luat bani de la Șor. Ironia este că acesta a încurcat grupul, postând mesajul în grupul locătarilor blocului. În urma unei simple investigații a Ziarului de Gardă, acest Zharathustra ar fi Oleg Cristal, fostul consilier a lui Vlad Plahotniuc. Vorba aia: ”Așa grăit-a Zarathustra”.

La sfârșitul zilei, urmează un meeting cu organizatorii unei comunități de lansare în afaceri. Discutăm despre programul care urmează în martie, și ideile de afaceri care ar putea fi testate și dezvoltate în cadrul acceleratorului. Un început pe cât de anxios, pe atât și de promițător. Schimbarea, începutul și intrarea spre necunoscut mereu se însoțesc de frică. Dacă îți este frică, ești pe calea corectă.

Marți

Ziua de marți se începe mai plăcut. Nu avem prima pereche în orar. Plus, urmează dar două prelegeri, mai pe firea mea de umanist. Filozofia juridică și Istoria civilizației europene. Discutăm despre conceptele de drept în epoca medievală. Uite că a venit rândul lui Niccolo Machiavelli. Exact în această perioadă lecturez opera lui “Principele”. Deși în jurul acestei lucrări s-au conturat două tendințe antagoniste: de a explica totul prin prisma machiavellismului și a te lăuda cu aceasta (unică) lectură făcută, uneori fără a citi opera până la capăt; iar la alt pol, să critici “Principele”, pentru cinismul său, chemând la idealuri morale și etice, fără a intra în esența conceptului de stat și circumstanțelor politice ale Italiei medievale.

Odată ce am primit studii medii de specialitate în turism, obișnuiesc după sezonalitate să colaborez cu una din agențiile de turism. Un fel de freelanser. Stabilesc parteneriate cu instituțiile de învățământ, promovând excursii pentru profesori și elevi. Primul liceu vizitat din cadrul sectorului meu de responsabilitate a fost Mircea Eliade.

Activitatea a fost întreruptă de sunetul tatălui, care exact se afla prin regiune cu alte treburi și a propus să ne vedem. Discutând despre chestiuni cotidiene de rutină, ne plimbam prin cartierele învechite de pe str. Columna, Romana, Sfatul Țării. Tata a fost surprins să vadă zeci de clădiri istorice, în stiluri arhitectonice diverse, aflată într-o stare deplorabilă “S-au bătut joc de acest oraș”. Fiind din domeniul turismului, chiar analizam ce politici de conservare a patrimoniului și de promovare turistică a capitalei s-ar putea implementa. “Nu vrei să fii cumva Primar” , glumise tata. Am spus că la moment unica platformă de unde putem face un serviciu mai mare societății este sectorul privat.

Am luat prânzul acasă, și am revenit în centru la Tucano, unde am o consultație de pregătirea a liceenilor de la Ion Creangă pentru Bacalaureatul de Istorie. Ca un fost Olimpic Republica și un simplu amator, am decis să împărtășesc din experiența mea celor care au devenit ostatici sistemul educațional bazat pe memorare oarbă și goana după note, să obține rezultate mai bune la BAC. Ce poate fi mai bun decât o remunerare pentru o pasiune și un hobby precum este Istoria. Combin plăcutul, cu utilul. Din cauza suportului oferit surorii la tema pe acasa, aceasta s-a ciocnit cu o atitudine...negativă din partea profei de istoriei. Nu cum poate unui copil să aparțină așa răspuns. Evident! Ca în bancul acela: „Bulă, tu știi pe opt, eu pe nouă, și Dumnezeu pe 10”.

Trecem subiectele despre Revoluția Industrială și Revoluțiile burghezo-democratice din Anglia, Statele Unite și Franța. Defapt odată cu elevii, învăț și eu, privind același subiect de fiecare dată din unghiuri diferite. Spre final, m-am prins pe următorul gând: prosperitatea economică din Occident nu se bazează doar exclusiv, cum ar insinua unii, pe roadele Marilor descoperiri geografice, sistemului colonial, comerțului global, industrializării economiei și resurselor naturale. Constituirea societăților occidentale moderne a durat de secole și anevoios. Iar totul sa datorat schimbărilor la nivel de mentalitate. Renașterea moștenirii antice a scos Europa din dogmatismul religios, descătușând-o din viziunea fatalistă și limitată a lumii. Dacă de secole în centru era pus Dumnezeul, Biserica, monarhul, feudalul, comunitatea, Renașterea a pus în centru – Omul. Reforma protestantă s-a centrat pe ideea că dacă viața este darul divin suprem, cea mai bună formă de prețuire a acesteia este munca și preluarea inițiativei în mâinile sale. De aceea dezvoltarea capitalismului și sădirea germenilor industrializării a avut loc în statele reformate din Nord: Anglia, Olanda, SUA, țările scandinave. Acesta a fost succesul ascensiunii societăți Occidentale moderne: instituții centrate pe protecția libertăților, drepturilor și proprietății individuale. Dezvoltarea societății prin încurajarea liberei inițiative, talentelor și dezvoltării pe propriul risc. Avem material de meditare pentru noi toți din această societate mioritică.

Miercuri

Astăzi dimineața am întârziat mai mult decât ar fi fost admisibil. Profesoara nu mai accepta pe nimeni în auditoriu. Chiar a pus scaunul la ușa, ca să nu mai intre restul care au întârziat. O abordare justă. Aflasem că la prima prelegere în loc de Civil vom face înlocuire. Respectiv au urmat la rând două prelegeri și un seminar de Organizarea Profesiilor Juridice. Pentru mine astăzi vor fi doua. Odată ce nu am fost admis la prima pereche, am avut o oră să mai fac research pentru ideile de afaceri. Am studiat piața ciocolatei din Moldova, Ucrainei, României și Rusiei; tendințele în politica de promovare a produsului; prezența agenților economici pe social-media. Acel moment când conștientizezi utilitatea lecțiilor de marketing și macro-economie din anii de colegiu.

Urmează să merg la negocieri cu potențialii partenerii ai ASIST. Ajungând la oficiu, am aflat că reprezentantul firmei uitase despre întâlnirea stabilită, deși inițiativa în aparținea lui. Am așteptat adițional 30 min. O ilustrare simbolică a atitudinii și abordării de afaceri în Republica Moldova. Totuși discuțiile au trecut productiv. Am reușit să obținem suplinirea gratuită cu patiserie pentru beneficiarii proiectelor ASIST.

În grabă m-am îndreptat spre studioul Agora, partenerii ASIST în cadrul Academiei Jurnalismului Participativ. Am decis ca la acest curs voi îmbina rolul cât de organizator, cât și de participant. Prin practica în studiou, am închegat abilitățile practice de redactare video și de social-media, predate de jurnaliștii americani de la Voice of America și Radio Europa Liberă, în cadrul lecțiilor teoretice de acum o lună. La ultima noastră lecție, am primit un feed-back asupra activităților practice. La final am făcut exerciții de dicție citind frământări de limba și secvențe din noutăți cu tonalități diferite. Colega noastră din Tighina, Jana, vorbitoare de limba rusă, deși cu unele dificultăți, a dat dovadă de o bună pronunție și cunoaștere a limbii române. A studiat la școală „moldoveneasca” în chirilică, însușind alfabetul latin la facultate în Chișinău. Prin exemplul acestor persoane, se spulberă în praf încercările “provocatorilor” din cele două extreme care încearcă să dilueze agenda publică a zilei cu discuții inutile pe tematici lingvstice și identitare.

Evenimentul zilei: mesajul de precauție a Guvernului în legătura cu pericolul răspândirii coronavirusului. Unii experți și liderii de opiniei în glumă se supărau că nu au fost onorați de grija executivului. Alții se indignau de măsurile timide ale statul în fața răspândirii virusului. Ultimii în general s-au întrebat, de unde Guvernul are acces la contactele cetățenilor.

Seara am decis să fac o pauză din lectură și să continui familiarizarea cu Italia lui Machiavelli și culoarele Vaticanului cu serialul englez “Borgia”.

Joi

Plictisindu-mă de play-list-ul meu muzical, am decis să ma dezic de procedurile muzicale de dimineață din troleibuz în drum spre facultate. Însă, în scurt timp auzind certurile, frazele morocănoase, îmbulzeala, graba și pretențiile unor pasageri și a taxatorului, am decis să-mi pun căștile înapoi. Mai bine cu căștile în urechi dimineața, decât să auzi negativismul moldovenilor din transportul public.

“Joia sfânta”. Astăzi conform orarului avem doar o singur seminar – Dreptul administrativ. Discutăm despre sistemul autorităților publice. În scurt timp, discuțiile au deviat la problematica separării responsabilității în stat. “Este republica prezidențială...nu, parlamentară...semi-prezidențială...!” Finisăm cu problema rolului Președintelui Republicii Moldova. Am interveni cu ideea reconceptualizării funcției de șef al statului. Fiecare autoritate este necesar să aibă un domeniu de activitate bine delimitat. Confuzia în jurul rolului instituției prezidențiale trebuie încetate. Ori oferim împuterniciri reale șefului statului, ori ridicăm întrebare utilității și desființării acestei instituții. Am propus că aceasta ar putea fi făcut prin repartizarea funcțiilor Președintelui între Prim-ministru (comandantul suprem, reprezentarea statului la nivel internațional) și Președintele Curții Constituționale, formal șef de stat, garantul real al Constituției și a echilibrului și colaborării între executiv și legislativ.

La ora 10 sunt deja liber să continui promovarea colaborării cu profesorii în cadrul excursiilor. Am realizat un raid prin 7 licee din sectorul Rîșcani. Din discuțiile cu unii profesori am aflat că există un ordin de la minister care restricționează ieșirile organizate a elevilor în afara și pe teritoriul Moldovei, pe fonul răspândirii coronavirusului. Iată că acestă viroză își are efectele și asupra afacerilor și comerțului din Moldova. Am concluzionat cu toții că ar fi bine ca situația să se amelioreze, să nu se exagereze gravitatea situației și că pentru vacanța de Paște elevii vor avea ocazia să meargă în excursie. Apropo, între timp am primit și eu mesajul Guvernului.

Direct de la liceul Ion Creangă m-am alăturat la un eveniment de motivare a tinerilor în creșterea lor de carieră organizat la UTM. Deși nu sunt un mare amator de literatură motivațională în stilul „You can do it”, mereu sunt pregătit să ascult persoane care au experiență și cunoștințe în spate, precum au fost speakerii dați cu afaceri în domeniul IT și social-media.

La biblioteca Onisifor Ghibu, desfășor o altă consultație de Bacalaureat cu un alt grup. Trecem antichitatea din spațiul carpato-danubiano-pontic. Constat că sunt foarte multe lacune și pete albe în istoria noastră națională. Totul ce cunoaștem despre geto-daci, Burebista, Decebal și războaiele daco-romane provin de la istoricii antici greci și romani. Asta oferă mult loc pentru interpretări și mituri. Istoria defapt este un mit, la slujba intereselor de conjunctură a elitelor. Toate societățile și structurile de stat au la baza mituri, mai nobile și mai puțin. După cum a spus Napoleon Bonaparte “Dacă elimini toate minciunile din istorie, nu este garantat ca va rămâne doar adevăr”

În cadrul pauzei, elevii au rămas surprinși de știrea legată de condamnarea Repubilcii Moldova la CED0, în cazul Gemeni. Mult mai surprinși am rămas, că unul din judecători este membru de familiei a unei cunoscute noastre comune. Chișinăul – un sat mare...

Finisez ziua cu evenimentul festiv de absolvire a cursului de jurnalism în studioul Agora și un pahar de vin roșu.

Vineri

Ultima zi din săptămână. Prelegerea de Drept Civil. De data aceasta m-am pregătit din prealabil. Cei drept din troleibuz. Oricum, profesoara bombardată de întrebări, care la subiect, care mai puțin, nu a reușit să se țină de curriculă. Nimeni nu a fost ridicat la răspuns. În schimb, materialul este asimilat.

La ora 17:00 urmează întâlnirea cu absolvenții în cadrul Colegiului de Comerț. Ironic este că am fost invitat direct de profesoara care cel puțin mă tolera pentru faptul că sinceritate și caracterul impulsiv. Cu toate pretențiile pe care le-am acumulat pe parcursul la 4 ani de colegiu (corupție, formalitatea studiilor), sunt recunoscător profesorilor devotați. Conștientizez că colegiul m-a pregătit pentru regimul universitar și insuflat spiritul de autonomie în procesul educativ.

Seara urmează un concert în compania bunicii la concertul lui Tudor Gheorghe. Un cadou la distanță din partea mamei, care se află periodic la job în Marea Britanie. Sora pleacă în weekend la tata în Criuleni. Este timpul și pentru distracții după o săptămână încărcată și productivă. Iar mâine sâmbăta în zori urmează o excursie la Odessa cu prietenii. Urmează o altă săptămână...

XS
SM
MD
LG