Linkuri accesibilitate

„Sîntem cu toții egali, oricât de diferiți am fi”


Mihai Popșoi
Mihai Popșoi

Jurnalul săptămânal cu Mihai Popșoi.

Născut în 10 martie 1987 în Regiunea Kirov, Rusia. Consultant în domeniul evaluării riscurilor politice (MoldovanPolitics.com). A studiat politici publice la Universitatea York din Marea Britanie și la Universitatea Central Europeană de la Budapesta. Vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate. Doctorand în studii politice la universitatea din Milano. Membru al Asociației pentru politică externă din Moldova. A fost analist politic la secția politico-economică a ambasadei americane de la Chișinău între 2010 - 2014. A lucrat la Centrul de informare şi documentare NATO de la Chișinău.

Jurnalul săptămânal cu Mihai Popșoi.
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:18 0:00
Link direct

Luni

30 iulie este o zi specială în calendarul familiei noastre. E ziua de naștere a soției mele Ecaterina, dar și aniversarea nunții. Ne-am cunoscut pe băncile facultății de relații internaționale, științe politice și administrative din cadrul USM, în septembrie 2006. Fiind colegi de grupă, mi-a cazut cu tronc în primele zile de studii. Am aflat mai târziu că simpatia nu era tocmai reciprocă. Dar mi-am luat inima în dinți și în 30 Iulie 2007 i-am propus să ne încercăm norocul împreună. După asta, a urmat un an de relații la distanță, eu beneficiind cu o bursă Erasmusla Universitatea Orientului Mijlociu din Ankara. După ce am rezistat împreună acestui prim test, ne-am continuat studiile la FRISPA fiind deja colegi de bancă, iar imediat după absolvire, ne-am și casatorit în vara lui 2009. Însă, cununia am mai amînat-o un an, dar am organizat-o, firește, tot pe 30 iulie. Și iată că suntem împreună de aproape un deceniu. Între timp, am mai avut de înfruntat provocarea relațiilor la distanță cât timp soția iar apoi și eu ne-am făcut studiile de masterat peste hotare. Cea mai frumoasă provocare însă conitnua sa fie copilul nostru Ionel. A împlinit de curând cinci ani, timp în care am conștientizat împreună cu șoția mea Ecaterina că nu poate fi nimic mai de preț decăt familia. Adesea îmi dau seama cât de binecuvântat sunt alături de soția mea, care mă sprijină în toate, fiind un adevărat partener de viață. Cu acestă ocazie, vreau să îi mulțumesc și să îi spun că o iubesc cum nu credeam vre-o dată că se poate.

Marti

Marți, dealtfel ca în majoritarea zilelor, am combinat viata de familie, cercetarea academica si munca de partid. Mai întâi am mers la un protest în fața Comisiei Electorale Centrale, unde împreună cu alți colegi, dar și reprezentanți ai diaporei, am solicitat deschiderea mai multor secții de votare în străinătate, pentru ca cetățenii noștri din afară, pe spatele cărora se ține economia țării, să nu parcurgă sute și mii de kilometric pentru a-și exercita dreptul la vot. Am mai solicitat eliberarea unui număr suficient de buletine, pentru ca cei care vor calătorit sute de kilometric și vor stat la coadă ore în șir să nu o facă în zădar așa cum a fost în alegerile prezidențiale, când buletinele de vot s-au epuizat la mijlocul zilei în mai multe secții de vot din Europa. Am cerut să se dea două zile pentru votul în diasporă, căci doar așa se poate asigura dreptul fiecărui cetătean de a-și exercita votul în condiții decente, fără a asta la coadă ore în șir pe ger sau arșită. Din păcate, CEC nu a dat aviz pozitiv proiectului în cauză, iar vocile noastre și a celor din diaspora nu au fost auzite, cu toate astea noi nu ne resemnăm și continuam lupta.

Deși ușor dezamagit de protestul de la CEC, am mers apoi împreună cu familia să vizionăm un desen animat, așa cum îi promisesem băiatului nostru Ionel. Am urmărit împreună „Hotel Transylvania: monștrii în Vacanță”, despre contele Dracula aflat pe o navă de croazieră cu familia sa, unde se îndrăgostește de o descendentă a vânătorului de monștri, Van Helsing. Mare mi-a fost bucuria să aud în drum spre casă reacția copilului nostru de cinci ani, care a redat laconic morala filmului, afirmând cu tărie că sîntem cu toții egali oricât de diferiți am fi. M-a însuflețit aceast gând, oferindu-mi și mai multă determinare în lupta pentru viitorul democratic al țării noastre în care să fie respectate drepturile tuturor.

Miercuri

Miercuri am dedicat o mare parte a zilei cercetării academice, eu fiind doctorand în Studii Politice la Universitarea din Milano. Întrucât mi-a mai rămas doar un an pentru a finaliza teza de doctorat, este imperios necesar să ofer cât mai mult timp cercetării. Lucrarea are la bază paradoxul dintre pe de o parte procesul continuu de europenizare aprofundată și cuprinzătoare a mediului politic, economic și social din Georgia, Moldova și Ucraina, și pe de altă parte stagnarea sau chiar regresul democratic a acestor țări fruntașe ale Parteneriatului Estic. Eu mi-am propus să explic această contradicție prin elucidarea factorilor interni și externi care împiedică consolidarea democrației în regiune. În același timp, analizez natura procesului de Europenizarea, prin prisma conceptului de europenizare în stil Potemkin, ce presupune mai degrabă o imitare a procesului de racordare la standardele și normele europene decât o internalizare autentică a acestor practici de către sistemul social-politic din cele trei țări. Mă voi axa pe evaluarea eficacițății celor două mecanisme utilizare de Uniunea Europeană în procesul de transformare a vecinătății sale: condiționalitatea și socializarea. În final, îmi propun să furnizez un set de recomandări de politici care să diminueze din carențele interne și externe ce reduc capacitatea de consolidare a democrației și denaturează procesul de Europenizare a Georgiei, Moldovei și Ucrainei. Poate e mult prea ambițios, dar îmi doresc ca acest efort academic să contribuie la avansarea standardelor democratice din Republica Moldova și din regiune.

Joi

Joi am participat la o conferință organizată de două fundații politice germane Fundația Konrad Adenauer și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate în parteneriat cu IDIS „Viitorul” sub genericul „Consolidarea încrederii în procesele democratice: provocări juridice și politice în Republica Moldova”. Invitatul de onoare al acestui for a fost Dr Maria Flachsbarth, Secretar de Stat parlamentar pe lângă Ministrul pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei. Oficialul german a declarat că „Anularea scrutinului câștigat de Andrei Năstase scade încrederea alegătorilor în alegeri, or cum pot să mai voteze acești oameni, dacă știu că cei de sus fac ce vor, fără să țină cont de alegerea cetățenilor? Este în afara oricăror norme democratice. Cel mai grav este că organele de drept, justiția, legitimează asemenea lucruri. Aceste evoluții sunt extrem de periculoase și pereclitează statul de drept.” Dna Secretar de Stat s-a arătat foarte dezamăgită de ce se întîmplă la noi, spunând ca nu poate recomanda investitorilor germani să investească în Moldova pentru că aici nu există certitudinea asigurării dreptului la proprietare privată. Cu toate acestea, oficialul german a încurajat cetățenii Republicii Moldova să lupte pentru drepturile și libertățile garantare de Constituție și de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Seara am avut ocazia rară de a reprezenta Partidul Acțiune și Solidaritate în cadrul emisiunii ”Moldova în Direct” de la Postul Public de Televiziune Moldova 1. Noi, reprezentanții opoziției, am protestat în repetate rânduri în fața Televiziunii Publice din cauza lipsei de echidistanță și a modului cum postul public reflectă situația din țară. Mare mi-a fost mirarea să fiu atenționat de prezentatoare cand am chemat cetățenii la Marele Protestul Civic din 26 August, asta în timp ce Moldova 1, platită din bani publici, îi face zilnic publicitate unui condnamnat penal în dosarul miliardului cunoscut și prin atacurile sale la adresa presei independente. Sper, însă ca mesajul meu a fost auzit și că cei conducerea Moldova 1 vor avea suficient curaj pentru a invita opoziția împreună cu putetea pentru a se duela public în vazul cetățenilor. Organizarea unei dezbateri între Maia Sandu și Pavel Filip (asta dacă liderului PD Vlad Plahotniuc îi este frică), ar fi un mare serviciu din partea postului public față de cetățeni, interesele cărora ar trebui să le promoveze Televiziunea Națională.

Vineri

Mi-am continuat activitatea în cele trei impostaze în care îmi duc traiul: doctorand, politician și familist. Mi-am continuat cercetarea academică, care îmi ia o buna parte din timpul zilei, apoi am facut unele demersuri legate de relațiile externe ale Partidului Acțiune și Solidaritate, domniul de care sunt memijlocit responsabil. Iar la final de zi și săptămâna, am avut deosebita plăcere de a merge împreună cu soția Ecaterina la nunta unui bun prieten de-al meu din copilarie – Tudor Parfeni. Cu această ocazie le urez tinerilor Tudor și Lesea casă de piatră și un viitor luminos, preferabil aici pe meleagurile noastre. Noi am copilărit cu Tudor în frumosul orășel Vadul lui Vodă și îmi doresc ca și copii noștri să nu piardă legătura cu locul de baștină al părinților oricât de mult i-ar ademeni meleagurile străine. Însă, pentru acestă trebuie să creem oportunități aici acasă, deci trebuie să muncim cu cel puțin la fel de multă abnegație și însuflețire precum știm să ne petrecem la nunțile noastre pline de tradiție și mister.

XS
SM
MD
LG