„Am nevoie de un judecător care să fie un pic şi acuzat, apărător, procuror şi totodată judecător imparţial”, este mai mult decât o frază aruncată de medicul Greiner Impre lui Komives Kristof, judecătorul ce urmează să instrumenteze procesul de divorţ al acestuia cu Fazekas Anna, aş zice chiar că reprezintă axa romanului Divorţ în cetatea Buda, de Sándor Márai (1900-1989), Curtea Veche, 2022, „cel mai mare romancier al Ungariei” (The Guardian), distins – postum – cu Premiul Kossuth.
Construit în cea mai bună tradiţie a romanului psihologic, cu răsturnări de situaţii pregătite minuţios de-a lungul unor pagini în care personajele sunt scrutate îndeaproape, atât în mediul lor familial, cât şi în societate, între care fie există o continuitate firească (cum e cazul judecătorului, coborâtor dintr-o dinastie de judecători), fie o ruptură dramatică (la rându-i, medicul este fiul unui servitoare ce „ţinea la soarta animalică în care îşi trăise toată viaţa”), iar reacţiile acestora pot fi paradoxale, cum adeveresc cele două personaje feminine, Hertha, fiica unui general scorţos (tot ea, soţia lui Komives Kristof), şi Anna, fiica mult iubită a unui mic funcţionar ce se ruinează de dragul ei, de care urmează să divorţeze Greiner Impre. Nu spun mai mult, pentru a nu strica povestea – spre a amâna, încă puţin, deznodământul dramatic, să luăm aminte la stilul naraţiunii, de-o virtuozitate sans faille marca Sándor Márai:
„Iar în patul celălalt, Anna. Şi când aveam să murim, în mormântul alăturat să fie tot Anna. Simţeam că nu mai e cale de întoarcere. Un bărbat trăieşte cu o femeie, după toate aparenţele, fericit, după toate prescripţiile divine şi omeneşti. Un bărbat iubeşte o femeie şi de aceea are dreptul să posede această viaţă străină. Nici acum nu ştiu ce înseamnă să iubeşti… Probabil că iubirea e mai mult decât cunoaşterea (…) A iubi e un fel de sincronizare.” (subl. mea)
Iar acum, lovitura de teatru – fostul coleg de clasă al judecătorului ce trebuie să pronunţe divorţul, medicul îi spune acestuia: „Dă-ţi seama că în noaptea asta mi-a mărturisit că, în urmă cu zece ani, se întâlnise cu tine, iar această întâlnire a influenţat-o de parcă s-ar fi căscat cerul şi pământul în faţa ei. (…) O asemenea întâlnire nu se întâmplă decât o singură dată în viaţă”. (Iar când conştientizezi acest lucru, cu toată fiinţa – ei bine, atunci îţi iei viaţa!)
23 mai ’22
