Pe fundalul cenzurii totale care a năpădit presa rusă, principalul cotidian de opoziție, Novaia Gazeta, și-a deschis în cele din urmă un nou website în Letonia.
Libération, la Paris, care anunță asta, amintește că Novaia Gazeta fusese nevoită să-și suspende activitatea în Rusia la sfârșitul lunii martie, din pricina unei noi legi care pedepsește orice difuzare de informații „false” (fake news) cu până la 15 ani închisoare.
Cunoscut în întreaga lume pentru angajamentul său politic atipic, Novaia Gazeta (NG) este condusă de un om cu caracter de neclintit, Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în octombrie 2021. Dar Novaia Gazeta a fost cea care, prin el, a fost atunci premiată. Acest ziar reprezintă un exemplu pentru sutele de jurnaliști stagiari ruși care, de când au părăsit școala, au trecut prin birourile ziarului. De asemenea, NG este un far pentru întreaga presă rusă, pentru alte ziare care ar visa să se poată bucura de o asemenea independență. În sfârșit, NG este și un loc al memoriei: opt angajați ai ziarului au fost asasinați de când acesta a fost creat cu ajutor financiar de la Mihail Gorbaciov. Cel mai cunoscut nume dintre aceste victime este cel al Annei Politkovskaia, ucisă în 2006 la Moscova.
Celălalt mare site rusesc independent de informații, Meduza, funcționează de multă vreme din Lituania.
Violul ca armă de război
Pe front, unde a început o nouă ofensivă masivă rusească în Donbas, The Times anunță sosirea în regiune a lui Evgheni Prigojin, “bucătarul lui Putin”, fondatorul și șeful temutei grupări de mercenari «Wagner».
Începerea noii ofensiv în Donbas este anunțată și descrisă atât de Washington Post, cât și de El Pais, în Spania, în vreme ce principalul cotidian din capitala SUA mai scrie și despre cum, în ciuda afirmațiilor Kremlinului că toți marinarii de pe nava scufundată de ucraineni au fost salvați, totuși alte mame de soldați își caută acum feciorii, postând pe rețelele sociale fotografii ale celor dispăruți.
Pe aces fundal, tot Libération, reia în numărul său de astăzi chestiunea violurilor pe scară largă de care sunt acuzate trupele rusești în Ucraina, inclusiv situații în care femei sunt violate în fața familiilor lor.
Libération are și un interviu cu Céline Bardet, fondatoarea ONG-ului We Are Not Weapons of War, care explică cum violul a putut deveni o armă de război: «Violența sexuală în conflicte a existat dintotdeauna, din noaptea timpurilor. Multă vreme, aceasta a fost văzută doar sub forma de daune colaterale ale războiului, justificate de discursuri precum: „Există lucruri mai rele decât violul, deci nu e chiar atât de rău”. O schimbare s-a produs în anii '90, odată cu conflictul din fosta Iugoslavie, în timpul căruia s-au înființat lagăre pentru viol. A existat un obiectiv de epurare etnică și de purificare a rasei prin viol, prin însărcinarea femeilor. În ceea ce privește dreptul internațional, tocmai din acel moment am început să vorbim despre viol ca despre o armă de război.»
Și continuă: «Într-un conflict, violul devine o armă de război atunci când este sistematizat sau când e ordonat în mod explicit sau implicit – când un ofițer de rang înalt permite să aibă loc violuri fără a le condamna, de exemplu. Violul în acest context este folosit pentru a transmite un mesaj de umilire împotriva oponenților politici și este adesea extrem de violent. Este o formă de preluare a puterii, de dominare. Nu trebuie să desprindem violul în timp de război de contextul său: crima internațională. Într-un mediu în care nu mai există stat de drept, militarii se simt într-o poziție de forță și cred că pot face ceea ce vor, fără a da socoteală nimănui. Există astfel jafuri, torturi, dar și violuri. Se inserează în ceva global.»
Londra își subînchiriază refugiații unei țări africane
În Marea Britanie, presa se concentrează în continuare asupra găselniței guvernului lui Boris Johnson pentru a rezolva criza refugiaților: Londra a încheiat joi, săptămâna trecută, un acord cu Rwanda, în Africa, țară în care refugiații ajunși ilegal în Marea Britanie vor fi plasați într-un centru de detenție în timp ce cererea lor de azil va fi examinată la Londra. În același timp, marina britanică va fi de acum înainte responsabilă de controlul Canalului Mânecii.
În predica sa duminică, principalul ierarh al bisericii anglicane, arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, a marcat ceea ce The Daily Telegraph numește “cea mai politică dintre intervențiile sale publice”, numind această nouă lege ca fiind “împotriva lui Dumnezeu’ (“ungodly”). Același Telegraph estimează că Boris Johnson (care a scris în mod repetat în acest ziar, până să devină premier) riscă acum un "Partygate", ba chiar se pare că s-ar pregăti un "coup", o lovitură internă împotriva lui.
Cotidianul stângii intelectuale londoneze, The Guardian, scrie la rândul său că această idee de offshoring a refugiaților spre Rwanda este pur și simplu “inumană”.
Elon Musk: un alt tip de nomadism
În sfârșit, o știre are, pe fundalul atâtor crize ale refugiaților, ucraineni sau din alte părți, ar putea părea cinică: CBS anunță că Elon Musk, cel mai bogat om din lume (și din istorie) nu posedă o casă, o locuință. “Cel mai des dorm pe la prieteni”, a spus el într-un interviu, el practicând ceea ce se numește în jargon studențesc couch surfing.
Săptămânalul politico-satiric francez, Le Canard enchaîné, a schițat nu demult (doar în ediția pe hârtie) un portret acid al lui Elon Musk, antreprenor libertarian abonat la ajutoarele statului: „Pentru el, drepturile angajaților sunt o glumă proastă. «Nu vreți să veniți sâmbătă? Inutil să mai veniți luni.» scrie la intrarea uzinei lui SpaceX. Nu-i pasă de autoritățile californiene, iar în plină carantină de Covid el a decis să redeschidă uzina din Fremont, calificând măsurile sanitare drept «fasciste» (și bucurându-se atunci de sprijinul lui Trump).”
Și Le Canard continua portretul: „Se descrie singur ca un «anarhist» și nu pierde nici o ocazie să critice intervenția autorităților. Statul e Satana. Dar când în 2008 Tesla avea probleme și băncile îl lepădau, NASA i-a propus un miliard de dolari pentru un parteneriat, iar el a acceptat imediat, fără să mulțumească.
«Se autoproclamă libertarian, dar a știut foarte bine să profite de dărnicia statului, nu doar de fondurile de la NASA, dar și de subvenții generoase pentru energia solară», ricanează un specialist. Aflat în fruntea unei averi colosale, el își îngrijește imaginea între două nopți de discotecă. Un joint fumat într-o emisiune la radio ca să pară bad boy, o caricatură în Simpsons ca să pară că are simțul umorului, o prietenie foarte mediatizată cu George Clooney, ca să arate că nu e doar un reacționar. Trebuie să placă tuturor investitorilor.”
Și Le Canard își încheie portretul cu acest denunț al unui fost colaborator, Kevin Brogan: „Caută să sfârșească repede tot ce începe. Chiar și când merge la toaletă, urinează repede, ca o pompă de incendiu, trei secunde și gata!”
Putem încheia această trecere în revistă cu nașterea și numele copilului lui. Sunt tot felul de presupuneri de ce Elon Musk și-a botezat copilul X AE A-12. Adevărul este că R2-D2 suna mai bine, dar era luat deja.
