Știrile presei moldovene
- Jurnal.md scrie că secția Consulară a Ambasadei Rusiei la Chișinău își suspendă temporar activitatea începând cu 5 august 2023, din motive tehnice. Jurnaliștii precizează că anunțul ambasadei a fost făcut la două zile după ce Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat că numărul de diplomați ruși va fi redus până la 10 persoane.
- Ruinele celei mai vechi biserici cunoscute din Chişinău au fost descoperite de o echipă de arheologi în apropierea Teatrului „Naţional Eugene Ionesco", notează TVR Moldova. Lăcaşul sfânt, cu o istorie zbuciumată, purta hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a fost locul unde şi-a început misiunea spirituală Mitropolitul Bănulescu-Bodoni. Documentele istorice spun că pe acele locuri a existat o biserică mult mai veche, datând din secolul 17, ale cărei urme încă mai sunt căutate.
- Canoista Maria Olărașu a obținut medalia de bronz la Campionatul European Under 23, care se desfășoară în aceste zile în Portugalia, titrează newsmaker.md cu trimitere la Comitetul Național Olimpic și Sportiv. Potrivit sursei, Olărașu a înregistrat rezultatul 2:15.556 pe distanța 500 metri, fiind întrecută de maghiara Reka Opavszky (2:13.463) și lusitana Beatriz Fernandes (2:14.680).
- Legislatorii se întrunesc luni, 31 iulie, în ultima ședință plenară din sesiunea de primăvară, scrie tv8.md. Deputații vor examina propunerea Guvernului de prelungire a stării de urgență. De asemenea, în lectură finală, vor fi examinate inițiativa legislativă care prevede îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor, precum și proiectul legii taxei de stat.
Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore
- Pe Facebook, a trezit un interes sporit reportajul TV 8 despre o familie care a lansat o inițiativă de camping în Milești, raionul Nisporeni. Pe lângă priveliștea de vis, notează jurnaliștii, turiștii vor putea sta în liniște, culege zmeură, pescui sau plimba cu bicicleta. Costul pentru o noapte este în jur de 1500 de lei. Potrivit jurnaliștilor, moldovenii nu prea se înghesui, însă turiștii străini sunt gata să plătească pentru o experiență de neuitat.
- Pe Instagram, populară a devenit o postare publicată de Europa Liberă. Este vorba de un reportaj video în care militari din trupele ucrainene spun ce munceau pe timp de pace.