Linkuri accesibilitate

Romeo Cemîrtan: „E timpul pentru oameni noi!”


Romeo Cemîrtan în studioul Europei Libere de la Chișinău
Romeo Cemîrtan în studioul Europei Libere de la Chișinău

Romeo Cemîrtan s-a născut la 9 martie 1973 în oraşul Chişinău. A absolvit Liceul coregrafic din oraşul Kiev în 1991. Licenţiat în Teologie Ortodoxă. Doctor în teologie. Cercetător ştiinţific la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Tată a trei copii. De ceva timp s-a stabilit cu traiul în Suedia.

Luni

Au trecut sărbătorile și prima zăpadă din noul an a îmbrăcat orașul Uppsala în albul imaculat. E zi de lucru, oamenii au revenit la viața cotidiană și numai copiii prin parcuri savurează bucuria jocurilor de iarnă. Din nefericire, anul nou am întâlnit fără zăpadă, dar în schimb de Crăciun a nins toată ziua, astfel natura s-a alăturat la bucuria celor care sărbătoresc Nașterea Domnului Iisus Hristos conform stilului nou. Noi, cei din R. Moldova stabiliți cu traiul în Suedia, am avut o bucurie dublă, fiind felicitați de Crăciun de noul președinte ales doamna Maia Sandu. am intrat cu un președinte nou și nouă speranță la o viață mai bunăAstfel în noul an am intrat cu un președinte nou și nouă speranță la o viață mai bună pentru toți cetățenii R. Moldova indiferent de locul lor de trai. Cu acest optimism și pe fondul straielor de iarnă m-am pornit la serviciu pentru a transmite în lanț atât colegilor de serviciu, cât și clienților energia pozitivă a noului început.

Am intrat în noul an cu un președinte nou și nouă speranță la o viață mai bună...

Seara mă aștepta o surpriză gastronomică de la draga mea prietenă și soție - brânzoaice, deliciul care se servește cu smântână sau dulceață și care îmi amintește de buneii și părinții noștri. Astfel, ne-am împărtășit cu toții cu gustul și amintiri de acasă, din Moldova noastră frumoasă!

Marți

O zi obișnuită cu griji cotidiene. Seara, fiul nostru Christian Ovidiu ne-a făcut o surpriză - ne-a cumpărat un dispozitiv care ne permite să ne conectăm cu telefoanele noastre mobile la televizor. Parcă nu ne simțim chiar bătrâni, dar din cauza noilor tehnologii care se dezvoltă cu o viteză cosmică, în seara aceasta ne-am simțit cu soția ca niște dinozaurii fosilizați care din întâmplare au nimerit în viitorul îndepărtat.

După provocare a noilor tehnologii, am revenit la tehnologii și medii mai mult cunoscute și pe care le folosesc - Facebook, Messenger, Viber etc. Perioada sărbătorilor de iarnă pe stilul vechi abia începe și trebuie să reușesc să-i felicit și pe cei care preferă să întindă bucuria sărbătorilor mai târziu. Între diferite mesaje de felicitare, secvențe video haioase, dau de un video în care un expert rus explică generalilor ruși despre misiunea Rusiei de a salva omenirea de robia informațională creată de americani și guvernare globală. Persoana care mi-a trimis această secvență a comentat-o: "Nu mai știi ce să crezi...". Poate am înțeles greșit mesajul, dar răspunsul meu se baza pe experiența în cercetarea războiului informațional contemporan: "La mulți ani în Domnul Iisus Hristos! Iar referitor la propaganda rusă, vă rog să credeți în Hristos și iubirea Lui!

Să vă rugați să ne dea discernământ și pace în suflet! Păcat că acest istoric nu vorbește nimic despre manipulările regimului comunist, care distrugea religia, cultura, familia și despre crearea omului sovietic! Din păcate rușii îi judecă pe oponenții săi după felul său. Dar e adevărat, suntem într-un război hibrid și viitorul v-a arăta cine l-ar declanșat și cu ce scop!" Manipularea informațională este o armă periculoasă și asta explică de ce cu așa grabă parlamentul R. Moldova pro-moscovit a permis difuzarea posturilor TV ruse în spațiul moldovenesc. Președintele Maia Sandu și forțele proeuropene vor fi ținta continuă în vizorul propagandei ruse. Suntem într-o luptă nu numai împotriva coronavirisului, dar și într-un război informațional în care fake-urile și știrile apocaliptice atacă cu vehemență mințile și inimile noastre!

Miercuri

Ortodocșii pe stil nou, catolicii și protestanții azi sărbătoresc Botezul Domnului Iisus Hristos, sau în varianta populară - Boboteaza. E zi de odihnă în întreagă Suediei și eu rămân acasă să ajut pe soția la pregătirea bucatelor tradiționale dupa care copiii noștri tânjesc de anul trecut, de o săptămână... Este remarcabil că majoritatea suedezilor își cunosc originile sărbătorilor și al tradițiilor creștine chiar dacă jumătate din ei se declară ateiști. Aici la școală se acordă o atenție specială pentru tradițiile naționale și orele de istoria religiilor sunt incluse în curriculumul școlar din clasa a cincea.

Seara, masa de sărbătoare devine a câta oară o serată cu amintiri nostalgice din copilărie și comunicare online cu cei dragi împrăștiat în toată lume.

Mai târziu, cu tristețe și îngrijorare aflăm din știri despre devastarea Capitoliului din Washington de către susținătorii lui Trump. Au fost înregistrate și victimele în rândul celor care au încercat să apere ordinea publică. Aceste evenimente erau previzibile mai ales în perioada electorală din toamna anului trecut, când societatea americană, dar și altele, printre care chiar cea moldovenească s-au împărțit în protrump (trumpişti) și antitrump (numiți de trumpişti - neomarxiști). Această divizare s-a produs între cunoștințe, prieteni și chiar rude.

Personal fiind (neo)creştin, sunt împotriva oricărei autocrații, fie ea putinism, lucaşism, trumpism sau dodonism...

Ele au câteva trăsături comune, acești pseudolideri au fost corupți de putere și funcția deținută, se cred aleși de Dumnezeu pentru o misiune specială și sunt mari populiști care sub pretextul patriotismului își promovează interesele proprii. La noi Dodon ca și Trump a devenit o fabrică de fake-uri, sperând astfel să manipuleze opinia publică în favoarea sa. Dar fiecare pasare pe limba sa piere! Sper că atât societatea moldovenească, cât și cea americană să întoarcă această pagină rușinoasă din istoria sa pentru a merge înainte și a promova oamenii de valoare în funcții de conducere! Istoria universală a demonstrat că meritocrația este indispensabilă în dezvoltarea societății umane. A plecat Dodon, va pleca și Trump și Lucaşenco și Putin! E timpul pentru oamenii noi!

Joi

Astăzi "suflarea Ortodoxă", cum s-a exprimat mitropolitul Chișinăului, Vladimir sărbătorește Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. La prima vedere această exprimare pare inofensivă, însă în contextul situației social-politice din R. Moldova și a vectorului european, spațiul în care nicio o țară nu marchează sărbătorile religioase pe stilul vechi, această sintagmă a Înalt Preasfințitului mitropolit din Biserica Rusă, devine un criteriu de catalogate a ortodoxiei adevărate. Cu alte cuvinte, numai cei care sărbătoresc Crăciunul pe vechi sunt considerați de mitropolit suflarea ortodoxă, restul sau nu sunt ortodocși, ceea ce e firesc (numărul catolicilor se estimează la un miliard), sau se numesc ortodocși dar nu au suflare. Problema calendarului bisericesc se discută în lumea ortodoxă de mai bine de sută de ani. Chiar și Biserica Ortodoxă Rusă a recunoscut cu o sută de ani în urmă necesitatea ajustării sau îndreptării calendarului iulian la cel astronomic. Însă, cu timpul tot Biserica Ortodoxă Rusă a făcut din această problemă de ordin tehnic și științific o problemă canonică și chiar de mântuire.

Atitudinea exclusivistă a mitropolitului Vladimir față problema calendarului bisericesc repetă poziția Patriarhie Moscovei care este percepută de mulți experți ca Soft Power (Forța Moale) a Kremlinului în R. Moldova. Iar scopul Moscovei asupra spațiului Pruto-Nistrean este de a împiedica apropierea R. Moldova de spațiul european și posibila unire a celor două state românești. Prin urmare, viitoarea guvernarea proeuropeană a R. Moldova va trebui să acorde o atenție deosebită nu numai problemei transnistrene sau mass-mediei ruse, ci și domeniului bisericesc care a devenit un câmp de luptă în geopolitica regională.

Personal, respect alegerea liberă a fiecărui cetățean în ceea ce privește calendarul, limba sau denumirea etniei, însă nimeni și nici o structură de stat nu are dreptul să-mi impună ideologia sau viziunea sa. Iar "suflarea Ortodoxă" nu se atestă prin sărbători și calendare, ci prin fapte! Cum spunea Mântuitorul: "Pomul se cunoaște după roade"! A trecut timpul vorbelor, a venit timpul faptelor, iar roadele faptelor vor apărea neîntârziat!

Vineri

După o vacanță de iarnă am revenit la studiul limbii suedeze în cadrul Svenska För Invandrare (Limba suedeză pentru străini). Fiind angajat la serviciu, fac cursurile seara, de la 17.30 până la 19.00. Învăț suedeza al doilea an și descoper unele cuvinte care sunt și în limba română cu un sens asemănător sau total diferit. De exemplu: noi spunem somn, iar suedezii - sömn (se pronunță seomn), sac, iar ei spun - säck (se pronunță săc), stânge, la suedezi - stäng (cu sens de a închide), a sta, în suedeză - stå (se pronunță sto). Sensul verbului a spori se clarifică și mai mult în limba suedeză - att spara - înseamnă a salva, a economisi. Cuvântul folosit des în R. Moldova este slut, slut la Prut, treabă slută, este și în suedeză și înseamnă stop, sfârșitul la o acțiune. Un alt cuvânt popular este dodi, nu vorbi în dodi, iar la suedezi döde (se pronunță deodi) înseamnă mort.

Deci sensul inițial era de a nu vorbi spre moarte...

Tot de tematica mortală se leagă în viziunea mea și cuvântul dor, cântecele de dor, pentru că seamănă cu cel suedez - dör care înseamnă moarte. Astfel cântecele de dor au avut la origine tradiții funerare. Cuvântul drac este și în suedeză - drack și înseamnă a băut. Prin urmare, pe cei băuți la noi au numit draci. Un cuvânt românesc lăutar ar putea să aibă originea comună cu cel suedez - låtar care înseamnă cântece. Cuvântul popular întâlnit des în colinde - ler, leru-i ler, este și la suedezi și se traduce ca zâmbete. Prin urmare acest cuvânt era un îndemn al colindătorilor către gazdă de a zâmbi și a se bucura de vestea Nașterii Domnului Iisus Hristos.

Sunt și alte cuvinte suedeze care au o tangență cu limba română, dar mai ales cu graiul moldovenesc. Și o teorie posibilă care ar putea să explice aceste asemănări lingvistice, să referă la stabilirea goților la est de Carpați în secolele IV-V d.Hr. cunoscută de arheologi ca Cultura Chernyakhov.

A învăța o limbă nouă este asemenea descoperirii unei lumi noi, unei lumi virtuale care ne îmbogățește și ne invită spre infinit. E o invitație spre alte orizonturi și familia noastră a acceptat această invitație, fără să uite de țară noastră de origine la care sper în curând să revenim cu mare drag.

XS
SM
MD
LG