Nici ideea microcipării actelor de identitate, nici cea a pericolelor rezultate din această banală reformă administrativă nu sunt noi. Microciparea actelor de identificare face parte dintr-un trend aflat, deocamdată, la început (sau doar în stadiul de proiect) în multe alte țări europene și, ca orice lucru nou, apărut într-o lume înfricoșată de crize economice, sociale sau medicale, pare să atragă după sine frica de stihii și catastrofe nemăsurate.
Cu ani în urmă, când ideea era doar o fantasmă folosită ca ornament al discursurilor politice, (după adoptarea Ordonanței 69/2002; o istorie a cărții electronice de identitate AICI), diverși propagandiști cu sau fără anteriu spuneau că, de fapt, noua carte de identitate ne subjuga guvernului mondial, ne desființa ca neam și indivizi și că, dacă-i citeai filigranul, identificai coduri satanice. Că doar spune clar Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul: „Nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul fiarei. Aici este înțelepciunea: Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.” Frica de noile cărți de identitate era, de pe atunci, milenaristă pentru că aceste bucăți de carton prevesteau sfârșitul veacurilor (mileniului). Milenarism laic sau religios: acest nou tip de identificare era considerat fie cea mai simplă cale de urmărire, de control, de manipulare pentru cei obsedați de „capitalismul de supraveghere” (cum îl numește, pe bună dreptate, Soshanna Zuboff), supunând societatea în întregul ei și din ignoranță controlului unei mâini de oameni care manipulează băncile, bursele și rețelele 5G sau, pentru cei terorizați de fiara Apocalipsei, un alt semn al vremurilor din apropierea mileniului, o profeție premergătoare venirii celor „șapte îngeri cu șapte cupe ale mâniei.”
Ideea emiterii noii cărți de identitate a plutit prin balta politică, uneori la vedere, alteori în submersie totală. Era adusă când și când în discuție, ca semn al dorinței de înnoire și progres. Nu e mai puțin adevărat că o carte electronică de identitate ar fi scurtcircuitat mult traseele birocrației, ar fi subțiat sensibil organigrama birourilor bugetare unde se taie frunza aiurea, ar fi ținut sub control mai bine dezordinea socială (întreaga istorie a relațiilor individului cu statul s-ar afla la un clic distanță), în fine, ar fi permis un mai bun control la frontierele pe unde acum se trece ca prin brânză (vezi cum s-a transformat, din Columbia, la Chiajna, o jumătate de tonă de banane în cocaină). Toate aceste avantaje sunt nimic în opinia catastrofiștilor.
Părea că lucrurile s-au schimbat. De fapt, au fermentat în abisul social. Aderarea la Uniunea Europeană, asociată mintal de milenariști cu un pas înainte către guvernarea globală, a deschis ochii oamenilor și vămile paradisului occidental, astfel că românii obișnuiți au cunoscut pe pielea lor tranziția de la capitalismul postcomunist sălbatic, de stat, captiv al foștilor activiști și securiști, la banalitatea economiei de piață, a civilizației și democrației occidentale, scuturându-le de fantasmele fioroase strecurate în mintea lor de educația cetățenească comunistă, dar și de idealismele literaturii de samizdat. Oricum, au văzut că dracul nu e chiar așa de negru și că nici măcar nu e drac. Păreau să se vindece dacă nu de xenofobie, măcar de teama de necunoscut. Dar fantasmele și temerile legate de cartea de identitate care poartă semnul fiarei, asociate cu alte „miteme” gemene (distrugerea familiei, a identității sexuale, naționale și spirituale, controlul populației prin tehnologia 5G, nanoroboții din vaccin coordonați prin microcipul cărții de identitate), au proliferat, au metastazat, s-au metamorfozat în tăcere, astfel că astăzi unora li se pare că discuția pe marginea sexului/genului românilor ar fi nouă, declanșată de mai larga discuție pe tema educației sexuale și a „genderismului” și a intenției ocultei mondiale de control al populației.
Discuția despre sex și gen pare, desigur, centrală în toată această fabulație birocratic-administrativă, dar ea surprinde, ca un fel de mâner gravitațional, mișcarea altor fiare apocaliptice, invizibile, dar la fel de înfricoșătoare. Nu este, așadar, doar o pură și simplă discuție despre o gafă de funcționar (la urma urmei, documentele oficiale prevăd ca la rubrica respectivă să nu se poată trece decât opțiunile masculin sau feminin), ci un ecou amplificat al controverselor pe marginea familiei „tradiționale.” Familia tradițională este asociată, mai mereu, cu o familie în care rolurile de gen sunt definite de viziunea, pe alocuri misogină, a unora dintre proroci și evangheliști. Femeia are alternativ un rol casnic și ornamental, dar mereu un rol secundar. Însă societatea a mers înainte și, în realitate, în spatele acestei definiții denigratoare a „tradiției”, se află, în copleșitoare proporție, familii obișnuite, laice („tradiția” nu e neapărat religioasă), formate din tați și mame, bunici și copii, cu toții persoane decente, strâns legate de sentimente și amintiri de familie (asta fiind „tradiția”), încercând să facă față vâltorii și schimbărilor prezentului pentru a asigura un viitor cât de cât sigur copiilor. Nu vreau să intru în polemici sterile legate de Școala de la Frankfurt, sentimentul românesc al opresiunii și corectitudinea politică. Vreau doar să spun că sensibilitățile aproape mitice ale oamenilor simpli și simplificați de propagandă sunt folosite și manipulate din plin de asemenea controverse care nu duc nicăieri (Ministerul de Interne spune chiar că ar putea face un pas înapoi pentru a trece în loc de „gen”, „sexul” pe cărțile de identitate).
Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că lansarea noilor carduri de identitate în plină campanie electorală internă a PNL, la Cluj, zgândărește alte bube identitare și politice. Emil Boc, unul dintre cei care au lansat public documentul și susținător fervent al lui Florin Cîțu la șefia partidului, a avansat de la funcția de tânăr student comunist la cea de administrator inovator al orașului și, de ce nu, fost și viitor prim-ministru. Ca să vedeți cine a moștenit spiritul de sacrificiu al partidului comunist! Și mi-e greu să înțeleg de ce s-a lansat un document oficial la o ședință de partid. Poate doar pentru a prelua iar controlul media cu o știre veche de zeci de ani și a readuce sigla partidului în subconștientul observatorilor inocenți. O lansare spectaculoasă, pe nepusă masă, fără avertisment, numai bună de pus în legătură cu eticheta de smart city lipită pe stema orașului. Mai mult, utecistul Emil Boc ne învață, ca la lecția de ateism științific, că „nu se introduce un cip în corpul uman.”
În discursul milenarist, fiara apocaliptică din cărțile de identitate nu ar râvni doar la cucerirea lumii, ci și la destrămarea distincțiilor de sex, la distrugerea familiei. Da, în colțul de Europă unde se petrec cele mai multe agresiuni și abuzuri împotriva femeilor, copiilor și persoanelor defavorizate în cadrul familiei, descoperim o mare concentrare de spirite inflamate și înfierbântate de posibilitatea ca elevii să învețe să gestioneze spinoasa problemă a sexualității și obsedate de amănuntele de concepție ale unei cărți de identitate. Preocupați că o bucată de carton plastifiat ar putea distruge familia. Iar pentru a da sentimentul că frica apocaliptică este, de fapt, una eroică, național identitară, că se trezește românismul în noi (de fapt, anti-europenismul/occidentalismul), politicienii (sic!) de la AUR condamnă deopotrivă și absența tricolorului de pe noul buletin de identitate.
Că și lansarea noii cărți de identitate (o lansare de probă, de fapt, momentul lor va veni abia peste 10 ani, deocamdată sunt facultative) se leagă în mod subtil și discret de lupta din PNL este mai mult decât evident. Chiar dacă Boc s-a lăudat cu ele, de fapt cărțile electronice de identitate sunt puse în sarcina Ministerului de Interne unde șef este Lucian Bode, prietenul și susținătorul lui Ludovic Orban pe care a făcut imprudența să anunțe că-l susține la congres. Bode are acum o țintă pe spinare. Orice scandal în care este implicat numele lui este un pumn în plexul electoral al lui Orban. Împletirea scandalului doctoratului secretizat cu cărțile de identitate îmbină utilul cu plăcutul. Pretorienii care-l sprijină pe Cîțu sunt pe punctul să câștige mai cu pumnii, mai cu frumosul, majoritatea delegaților la Congresul din septembrie (de nu o vor fi câștigat-o deja). Degeaba plasează Ludovic Orban reclame pe rețelele de socializare.
Dar tensiunea intestină din PNL produce pagube colaterale. Prim-ministrul vânează capete și prin triburile vecine. Unul dintre ele, Stelian Ion, ministru al Justiției, a devenit vulnerabil nu pentru că-l atacă niște putiniști ca oamenii AUR, ci și pentru că președintele Iohannis (implicat fără doar și poate în lupta din PNL de partea #echipeicâștigătoare) îi aruncă în cârcă responsabilitatea supraviețuirii Secției Speciale în ciuda angajamentelor electorale (deși supraviețuirea controversatului departament pare să se datoreze mai degrabă unei monstruoase înțelegeri subterane PNL-PSD-UDMR). Președintele spunea că „ministrul Justiţiei nu a găsit încă (sic!) calea potrivită, legile justiţiei” adăugând că încă nu există un proiect pe care să-l fi acceptat coaliţia: „sunt nemulţumit de aceste lucruri şi sunt şi alte şi alte reforme care au fost promise şi deocamdată auzim că se întâlnesc şi se discută.” Să fie o întâmplare că Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, spunea cu câteva zile înainte de criticile președintelui că Congresul PNL este sursa principală a tensiunilor din coaliție? „Este clar că foarte multe lucruri se amână ca decizie pentru după congres și abia aștept să se termine,” spunea Ghinea într-o intervenție televizată. Se prea poate ca înlocuirea lui Stelian Ion de la guvern să nu se amâna atâta. Se vorbește (din nou) despre o posibilă și apropiată remaniere iar Ghinea și Stelian Ion sunt pe una dintre listele scurte. E posibil, de asemenea, ca aceste zvonuri să fie doar baloane de încercare sau de diversiune.
De fapt, tensiunile s-au manifestat încă de când se puneau pe hârtie primele zerouri ale Planului de reziliență. În mod fatal, Cristian Ghinea este veriga slabă a coaliției pentru că el a trebuit să accepte multe dintre calculele și proiectele lui Florin Cîțu. Planul a stârnit multe discuții interne dar și anumite reticențe la Comisia Europeană. Mulți stau cu ochii pe deciziile Bruxelles-ului pentru a vedea dacă scaunul lui Ghinea se clatină. Oricum, rectificarea bugetară care a virat mulți bani în conturile ministerelor PNL pare să dovedească faptul că frații sunt frați până la brânză și bani. Ministrul USR al transporturilor, Cătălin Drulă, și el criticat fără milă, de data asta de prim-ministrul Cîțu, a primit la rectificarea bugetară de zece ori mai puțini bani decât ceruse. „Să fie mulțumit că nu-i iau din banii pe care deja îi are”, spune ironic specialistul Cîțu, care, pasă-mi-te, nu se teme de o deturnare de fonduri, câtă vreme el e șeful peste buget. Dar îl liniștește: nu trebuie să se teamă pentru fotoliul lui. Dar dlui Drulă nu îi place prea mult fotoliul: merge mult prin țară, vrea să vadă cum avansează lucrările în timp real, se uită și prin registrele contabile și taie din ghearele interlopilor, mă rog, face cam ce ar trebui să facă un ministru responsabil și cu bani puțini, iar faptul că-și face treaba, spre deosebire de alți miniștri leneviți și dedați huzurului, pare o involuntară campanie electorală. Mai mult, spre deosebire de vizitele de lucru ale prim-ministrului încheiate invariabil cu ședințe de partid (chiar așa, cine plătește pentru transportul, salariile acestei continue campanii electorale? Vom vedea vreodată vreo chitanță?), covoare roșii și torțe olimpice, ale ministrului Drulă se încheie uneori dramatic cu concedieri sau avertismente. Că e bine sau e rău e un alt subiect de discuție. Se pare însă că funcționează. Pe teren, nu și la guvern unde nu i se mai dau bani.
Rectificarea bugetară este, în sine, un amplu subiect de discuții. Amplu și costisitor: 8,9 miliarde de lei. Cândva, un ministru PSD-ist de finanțe (Mihai Tănăsescu) spunea că bugetul este o armă politică, iar distribuirea banilor la rectificarea din august 2021 este o demonstrație în acest sens. Ministerul Dezvoltării (cu ministru de la UDMR) primește mai puțin de jumătate din cât ceruse, în schimb Ministerul Finanțelor (condus interimar, de o lună, tot de prim-ministru) primește vreo trei miliarde. Fondul special la dispoziția guvernului (cutia cu ciocolată a tuturor prim-miniștrilor de pe vremea lui Văcăroiu), cea din care sunt mituiți diverși actori locali importanți pentru partid sau pentru grupul de influență al prim-ministrului, a primit aproape 600 de milioane de lei, numai bune de uns încheieturile înțepenite ale mașinii de vot din PNL. În ansamblu, ministerele controlate de PNL și (pe alocuri) UDMR primesc ceva bani în plus. Cele ale USR, ceva bani în minus. Și să fie mulțumiți cu ce au.
Deci, cam așa stau lucrurile: campania internă a PNL schimbă echilibrul partidului și al coaliției și nicio declarație politică din această campanie nu reface (de va fi fost vreodată) armonia de cuplu. Nici afirmațiile președintelui despre ministrul de Interne, nici cele ale prim-ministrului despre ministrul Drulă sau despre necesitatea ca la alegerile viitoare PNL să nu mai accepte alianțe, dorința de a avea un candidat propriu la alegerile din București sau de la Cotroceni etc. nu refac încrederea în tovarășii de drum. PNL (și președintele Iohannis care se vede, probabil înalt demnitar prin 2024) se poartă de parcă alegerile generale ar fi mâine și PNL-iștii, cei mai iubiți dintre pământeni.
Inutil să spunem că nimic din toate acestea nu are de-a face cu problemele de zi cu zi ale oamenilor. Nici criticile la adresa infrastructurii feroviare, nici noul card de identitate, nici situația Secției Speciale, nici măcar plimbarea cu bicicleta făcută de președintele Iohannis (personaj mai activ acum, în timpul campaniei interne PNL, decât în șase ani de președinție) de acasă la Cotroceni (unii caricaturiști spun că bicicleta era electrică, telecomandată de SPP), nimic din toate acestea nu opresc exodul românilor, refugiați din calea politicilor publice din România. Grijile de zi cu zi, inflația mascată, regimul de muncă abuziv, excesiv și nesigur, hărțuielile autorităților, instabilitatea legislativă, reflexele totalitare, nepăsarea, aroganța și corupția sunt, împreună, o forță centrifugă care distruge comunitatea „tradițională”. Lăcomia și lipsa de empatie sunt cele care distrug familia „tradițională,” nu inscripțiile pe un buletin de identitate sau cine știe ce exprimare stângace/ambiguă dintr-un proiect de reformă educațională. Deși avem un inutil și mult-ironizat proiect „România educată”, nu avem unul care să se numească „România normalizată” unde să se prevadă adoptarea unui set de măsuri favorizând sau încurajând familia, educația, sănătatea copiilor și a mamelor, penalizând abandonarea sau neglijarea copiilor, agresiunea în familie, degradarea, hărțuirea și marginalizarea femeilor. Un proiect mai atent la oamenii simpli, cei care aduc bani la buget și votează câte o apocalipsă la patru ani, decât la fabrici și uzine (sau la buzunarul demnitarilor). Unele măsuri nici măcar nu presupun bani de la buget astfel că guvernul și-ar putea cumpăra fără tocmeală din fondul pe care-l are la dispoziție orice politician sau afacerist își dorește.
Cine se așteaptă ca adoptarea și folosirea cardului de identitate să prevestească mileniul apocaliptic nu știe să citească augurii: trăim vremuri de nepăsare, desțărare și sociopatie și asta nu din vina unei cărți electronice de identitate, ci pentru că relațiile dintre oameni s-au deteriorat cu ajutorul și spre beneficiul clasei politice. Pentru că se prea poate ca, pe termen scurt, în PNL să preia controlul #echipacâștigătoare adică oamenii lui Cîțu, deci oamenii fostului Partid Democrat Liberal, se prea poate, de asemenea, ca butoanele de comandă ale guvernului să ajungă sub controlul total al PNL, dar, pe termen mediu și lung, câștigul este de partea celor care acum rostesc discursuri demagogice sau stau răbdători pe marginea urzelii de interese politice și așteaptă ca actorii principali să se epuizeze, să piardă din energie. Atunci să vezi ce fiare apocaliptice cu zece coarne și șapte capete ies din abisul urnelor electorale! Hrană au din belșug.
*Opiniile autorului nu sunt neapărat și cele ale Europei Libere.
