Masivul volum ce omagiază personalitatea lui Ion Vartic, volum intitulat Ion Vartic în joc de oglinzi (sub îngrijirea Martei Petreu și a Ancăi Hațiegan, editura Școala Ardeleană, 2021), ne prilejuiește reîntâlnirea cu cel despre care Livius Ciocârlie spunea undeva că este „poate cel mai bun eseist al nostru din ultimii nu puțini ani”. Scriitorul clujean este autorul unor scânteietoare eseuri despre Caragiale, Radu Stanca, Ibsen, Cioran, Bulgakov și încă alte nume de primă mărime ale literaturii. Eminent comparatist, Vartic nu are nimic din rutina scorțoasă a atâtor profesori fără har și cu vederi limitate. Dimpotrivă. Pasionat de teatru, Vartic a făcut să renască învățământul teatral la Cluj, și-a creat discipoli, le-a insuflat generațiilor de studenți pasiunea pentru meserie.
Alături de Ion Pop și Marian Papahagi, Vartic a condus o vreme excelenta revistă studențească Echinox, până când în 1983 cei trei au fost înlăturați din fruntea publicației. În același an era decapitată și conducerea revistei Dialog de la Universitatea din Iași, aici lucrurile fiind mai complicate întrucât decapitarea venea după o anchetă a Securității și după o serie de acțiuni de intimidare. Tot în anii ’70 Ion Vartic a înființat o trupă studențească de teatru, Ars amatoria, care a avut un mare succes prin montarea piesei Englezește fără profesor, prima versiune, în românește, a Cântăreței chele a lui Eugen Ionesco (simplul fapt de a-l juca pe Ionesco era, atunci, un gest de refuz al politicii oficiale). După decembrie 1989, a fost un timp subsecretar de stat la Ministerul Culturii. În anul 2000 a preluat, pentru un deceniu, conducerea Teatrului Național din Cluj unde a atras mari regizori ce au propus spectacole îndrăznețe. În aceeași perioadă, grație în primul rând eforturilor sale, a luat ființă la Universitatea din Cluj Facultatea de Teatru și Film.
Volumul omagial reunește semnături prestigioase, de la Andrei Șerban la Nicolae Manolescu, de la Ileana Mălăncioiu la Dan C. Mihăilescu – lista e lungă și dă seama de prețuirea și de simpatia colegială de care se bucură Ion Vartic. Un substanțial Epistolar și o interesantă secțiune cu titlul Ion Vartic par lui-même aduc mărturii adesea emoționante și ne îngăduie să pătrundem în intimitatea scriitorului, chiar dacă el este, de regulă, de o sobră discreție. Excelente sunt paginile, numeroase, care pun în evidență valoarea interpretărilor pe care criticul le-a dat, spre exemplu, schiței Inspecțiune de Caragiale sau pregnanța portretului din volumul Cioran naiv și sentimental. Din acest „joc de oglinzi”, imaginea lui Ion Vartic apare drept exemplară și reconfortantă.
