Linkuri accesibilitate

Rodica Guțu: „Noi la Ungheni am făcut o mare reformă în domeniul protecției copilului”


Rodica Guțu
Rodica Guțu

De la activism civic la implicare politică, asta își dorește experta în adopții Rodica Guțu, care este preşedinta Organizaţiei obşteşti a Părinţilor ce întreţin copii orfani „Adăpost şi Alinare”, din Ungheni. Misiunea ONG-lui este ca fiecare copil să-şi găsească adăpost şi alinare într-o familie. După 20 de ani de muncă obștească, ea se vede la un nivel la care activismul civic devine efectiv politic.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:18 0:00
Link direct

Europa Liberă: Anterior, statisticile arătau că femeia-lider se poate afirma mai ușor acolo unde colectivul este alcătuit preponderent din femei. Această situație nuanțează că, prin stilul de conducere, statistic, bărbații ar fi mai energici și mai rezistenți la efort și chiar la presiuni decât femeile. Totuși, diferențele de sex nu au treabă cu reușita în carieră, iar acest lucru se poate vedea tot mai clar într-o societate modernă, unde tot mai multe femei ocupă cu succes funcții de conducere. Dvs. ați fondat o organizație nonguvernamentală. De ce ar fi nevoie de o mai mare implicare a femeilor în politica autohtonă?

Rodica Guțu: „Implicarea noastră, a femeilor, în politică este foarte necesară la etapa actuală, deoarece vedem care este realitatea, femeile nu sunt în funcții de decizie. Noi, femeile, suntem active, dar probabil că ne-am luat după dogmele din popor că locul femeii este acasă, să aibă grijă de copii, să fie un lucrător auxiliar, să îngrijească, să facă lucrări casnice, dar totuși părerea mea este că femeia are un rol foarte mare în societate. Ea este producătorul bărbatului, ea naște viitorul bărbat, ea îl crește, ea este mamă, soție și tot de ea depinde ca în viața de familie bărbatul să devină un lider sau să fie un târâie-cioturi.”

Europa Liberă: Și credeți că îi vine greu unei femei să ajungă în lumea bărbaților din politică?

Rodica Guțu
Rodica Guțu

Rodica Guțu: „Este foarte greu, deoarece este vorba despre sexism. Noi, femeile, suntem luate în derâdere de către bărbați, suntem manipulate și noi între noi, probabil, ne manipulăm și ne invidiem, ne blocăm și nu avem destulă încredere în sine pentru a ajunge alături de bărbați ca să fim lidere în politică, să fim primărițe, să fim consiliere, să fim deputate, să fim ministre și președinte de țară, de ce nu?”

Europa Liberă: Dar în acești 20 de ani pe care îi aveți Dvs. ca activistă, ați avut sprijinul femeilor?

Rodica Guțu: „Numai sprijinul femeilor și asta mi-a dat mare putere în activitatea pe care o am în domeniul adopției naționale. Vreau să spun că noi la Ungheni am făcut o mare reformă în domeniul protecției copilului. Pentru prima dată s-a vorbit la Ungheni despre problemele și birocrația, și corupția care se face în domeniul adopției. Am văzut cât de greu se întocmesc niște documente, cât e de grea și anevoioasă calea adopției. Multe familii se adresau cu întrebarea: „De ce noi stăm doi-trei ani de zile și nu putem adopta un copil? Ce se petrece, iată am dat și mită...”. Și atunci noi ne-am consolidat și am făcut o asociație a părinților adoptivi. Noi am mers, am publicat multiple articole, ne-am unit într-o asociație obștească, ne-au susținut „Amici dei Bambini” și „Salvați copiii”, care ne-au rugat și au spus: „Haideți să facem o asociație republicană a părinților adoptivi”.

Suntem mândri că am putut face schimbare în țară...

Am creat-o și eu am fost aleasă președintă. Noi am întrunit peste 60 de familii din republică, am făcut modificări în legislație, am făcut lobby pentru a se plăti indemnizații și pentru copiii adoptați. Suntem mândri că am putut face schimbare în țară și în domeniul respectiv lucrurile au evoluat. Sunt fondatoarea Centrului pentru Consiliere Adopții care numai la Ungheni a fost activ patru ani de zile. Au fost adoptați aproape 60 de copii, 40 de familii au adoptat copii, adică unii au adoptat și doi copii, sunt și cazuri de adopție a trei copii. Am avut și asemenea cazuri că au adoptat un copil, apoi au venit cu dorința să-l adopte și pe al doilea. Am obținut succes, fiindcă ofeream cursuri post-adopție de consiliere a părinților și ne ajutam reciproc. Bine, eu am fost instruită și la Sankt Petersburg de psihologi cu renume. La început îmi era frică de discuția cu copiii, cum au să reacționeze și ce au să spună când au să afle că sunt adoptați. Știți, astea sunt niște bariere psihologice foarte mari, dar am învățat, am acumulat experiență. Sunt foarte multe femei cărora nu le este rușine, ci se mândresc că au adoptat copii. Pe timpuri era secretul adopției, este și acum, dar este strict individual. Ca expertă în adopție, cunosc foarte multe cazuri, însă niciodată nu o să le fac publice, pentru cu nici nu am dreptul să spun cine anume a adoptat un copil. De asemenea am fost membră aproape 14 ani în Comisia protecția copilului aflat în dificultate, m-am ocupat de secretariat în acest domeniu și procesul de adopție a devenit cu mult mai ușor, pentru că cunoșteam subtilitățile.”

Europa Liberă: Dacă soarta v-ar oferi un portofoliu de ministru al Muncii și Protecției Sociale, Sănătății, ați vedea lucrurile altfel?

Rodica Guțu: „Da, aș vedea în domeniul adopției niște dezbateri publice. Nu-mi place ce se întâmplă în ultimul timp în societate. Se promovează asistența parentală profesionistă. E corect, este o alternativă a caselor de copii, e mult mai bine, dar totuși ar fi mai bine ca acești copii să fie adoptați. Noi, părinții adoptivi, suntem contribuabilii statului, pentru că noi dăm casă, masă, studii la copii și suflet. Responsabilitatea probabil că este dublă, pentru că există niște prejudecăți că ce va zice lumea, că există niște gene, că nu se știe ce gene anume a moștenit un copil. Vreau să mă adresez femeilor și să le spun că nu este corect. Copilul este ceea ce educăm; o genă transmite un temperament, dar noi cum educăm copiii așa îi avem și în comunicarea cu copiii noi trebuie „să ne coborâm din copac”. Cu copilul mic vorbești la mintea lui, pe înțelesul lui. Noi nu avem formări, nu avem instruiri respective pentru a fi niște buni învățători.”

Europa Liberă: Și vreți să ne spuneți cum ați ajuns la această Academie de Liderism Feminin?

Rodica Guțu: „Sigur că vă spun. Niciodată nu m-am gândit că o să mă implic în politică, nici că mi-aș dori asta. Am fost la o instruire la Fundația Est-Europeană în domeniul dezvoltării antreprenoriatului social, întrucât sunt expert în domeniu, dar atunci încă învățam. Și o doamnă a văzut că sunt activă și îmi spune: „În politică nu ai vrea să te implici?...” – „Care politică, eu în viața mea n-am fost în niciun partid politic?...” Dar în asociațiile obștești nu poți schimba legi, nu ești într-un post de decizie, de aceea este bine ca femeile să fie implicate și în politică. Încă nu cunosc platformele politice, sunt un novice în politică și dacă voi debuta, voi fi pe cont propriu, dar își doresc nespus să fiu minimum un consilier local și maximum – deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Și vreau să mulțumesc mult Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership”, care ne-a întrunit la aceste instruiri, îndeosebi Asociației „Institutum Virtutes Civilis” în parteneriat cu Asociația obștească Contact-Cahul și Guvernului Suediei, care a finanțat această școală de liderism feminin. Vreau să spun că este unicul proiect din Republica Moldova care întrunește așa profesioniști precum este dna Liliana Palihovici...”

Europa Liberă: Dacă ați fi bărbat, credeți că ați fi avut o carieră mai impresionantă?

Aleșii poporului nu știu să stea la masa de negocieri...

Rodica Guțu: „Desigur! Dacă aș fi bărbat, aș fi avut demult o carieră în politică, dar vine timpul când și noi o să-i ajungem pe bărbați, pentru că...”

Europa Liberă: Dar ce vă place și ce detestați în politica moldovenească?

Rodica Guțu: „Nu agreez lipsa diplomației. Aleșii poporului nu știu să stea la masa de negocieri, nu este o artă a comunicării, nu sunt oameni pregătiți, nu au... nu e vorba de studii, dar de formările respective. Ai impresia că au venit oameni întâmplători și nu au competențe în domeniu. Dacă tu ești, de exemplu, ministru al Muncii, trebuie să ai experiență de lucru măcar 10 ani în domeniul asistenței sociale, al educației, să cunoști care este rolul femeii în societate. Vreau să vă spun că sunt optimistă în privința viitorului Moldovei noastre, deoarece crește o generație bună. Da, mulți nu fac studii în țara noastră, dar eu sunt sigură că ei au să se întoarcă, pentru că noi în Republica Moldova avem un pământ bun, niște oameni sufletiști, muncitori. Îmi iubesc nespus de tare țara, vă spun din suflet, dar nu avem o conducere înțeleaptă, nu este o artă a comunicării între ei. Eu cred că pentru a deveni deputat în Parlament trebuie să treci o testare, să știi a comunica, să știi a negocia, iar odată ce nu treci acest test, nu ai ce căuta acolo. Și dacă nu ai făcut niște lucruri de care lumea să se bucure, înseamnă că nu este locul tău acolo.”

Europa Liberă: Dar atunci când spui că ești feministă, asta înseamnă că lupți împotriva bărbaților?

Rodica Guțu: „În niciun caz, în niciun caz! Eu sunt soție și mamă de fecior. Hai să ne amintim de la evoluție – bărbatul este vânătorul. Feminismul nu este de a merge împotriva naturii. Să-i dăm voie bărbatului să fie bărbat și femeii să fie femeie. Dar dacă femeia are abilități, că nu toate au abilități de liderism, să-i permitem să le manifeste și să obțină rezultate! Și atunci când femeile au să fie mai multe în Parlament, în primării, în consilii, atunci o să fie mai multă ordine, fiindcă femeia este gospodină și acesta-i cuvântul-cheie al nostru.”

XS
SM
MD
LG