Am citit zilele astea pe Facebook, cu o uşoară nedumerire, mesajele entuziaste ale unor intelectuali români care nu numai că o lăudau pe Maia Sandu, nu numai că îi atribuiau o mie şi o sută de virtuţi, ci şi spuneau, cu o convingere de granit, că RM-ul are acum o clasă politică mai bună decât cea din România, că Maia Sandu e întruchiparea binelui şi că ar merita chiar să conducă România, că, de fapt, RM e un model acum pentru România.
Nu-i vorbă, Maia Sandu dă impresia unui politician onest, dornic de a primeni RM-ul. Desigur, am avut aici un vot util, moldovenii votând „masiv” pentru un singur partid de dreapta, vrând poate prima oară să se despartă cu adevărat de vechea clasă politică. Avem deci motive să fim bucuroşi. Dar la fel de adevărat e că Maia Sandu nu va putea să facă mare lucru de una singură. Foarte multe depind acum de coechipierii săi care vor prelua în curând mai toate pârghiile puterii. Şi nu ar fi mai bine să aşteptăm o vreme ca să vedem ce fac aceşti coechipieri? Eu unul nu aş fi acum foarte sigur că ei nu au nimic de-a face cu reflexele vechilor politicieni. Şi de ce trebuie să constatăm înainte de vreme că Moldova e un model pentru România? Să vedem în ce măsură PAS poate anihila corupţia şi mişmaşurile şi abia apoi să facem din RM un model demn de urmat. De ce să punem carul înaintea boilor? Am mai fost, cu puţin timp în urmă, o „poveste de succes” a Europei de Est, după care, se ştie bine, am eşuat lamentabil.
Dorinţa sus-pomeniţilor intelectuali români, aceea ca Maia Sandu să conducă România, mi se pare niţel prematură. Aş zice s-o lăsăţi mai întâi pe Maia Sandu şi pe coechipierii ei să „pornească vremurile bune” în RM şi abia apoi să discutaţi despre ea ca despre o persoană care poate sau trebuie să servească drept exemplu României.
