Linkuri accesibilitate

Contracandidații, la egalitate în sondaje înainte de turul II al prezidențialelor din Polonia, descrise drept „ciocnirea civilizațiilor”


O femeie, trecând pe lângă panouri electorale ale candidaților la alegerile prezidențiale din Polonia, în orașul Pabianice din centrul țării, înainte de turul doi de scrutin, de pe 1 iunie 2025
O femeie, trecând pe lângă panouri electorale ale candidaților la alegerile prezidențiale din Polonia, în orașul Pabianice din centrul țării, înainte de turul doi de scrutin, de pe 1 iunie 2025

Primarul pro-UE al Varșoviei și un istoric naționalist, ambii candidați la președinția Poloniei, își încheie vineri, 30 mai, campania electorală, cu sondajele de opinie indicând o cursă strânsă la votul de duminică, ce va determina vectorul unuia dintre cei mai importanți membri ai UE și NATO.

Primarul centrist al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, în vârstă de 53 de ani, se confruntă duminică, 1 iunie, în turul doi cu Karol Nawrocki, în vârstă de 42 de ani, un politician de dreapta, într-o cursă descrisă de unii analiști ca fiind un „conflict între civilizații”.

Ultimele sondaje indică o luptă extrem de strânsă, cu 50,6% din voturi pentru Trzaskowski și 49,4% pentru Nawrocki — o diferență infimă, aflată în marja de eroare.

Candidatul liberal la președinție Rafal Trzaskowski (stânga), alături de premierul polonez Donald Tusk (dreapta), la un marș electoral, pe 25 mai 2025, în Varșovia
Candidatul liberal la președinție Rafal Trzaskowski (stânga), alături de premierul polonez Donald Tusk (dreapta), la un marș electoral, pe 25 mai 2025, în Varșovia

O victorie pentru Trzaskowski ar reprezenta un impuls major pentru guvernul Poloniei, aflat în impas politic cu actualul președinte. Ar putea aduce schimbări semnificative în Polonia, precum introducerea parteneriatelor civile pentru cuplurile de același sex și relaxarea interdicției aproape totale privind avortul.

O victorie a lui Nawrocki, susținut de formațiunea de dreapta Partidul Lege și Justiție (PiS) ar putea submina sprijinul ferm al Poloniei pentru Ucraina în fața Rusiei. Nawrocki, admirator al președintelui american Donald Trump, se opune aderării Ucrainei la NATO și a cerut restrângerea beneficiilor acordate celor aproximativ un milion de refugiați ucraineni din Polonia.

Candidatul conservator la președinția Poloniei Karol Nawrocki (dreapta) la un marș electoral pe 25 mai 2025, în Varșovia
Candidatul conservator la președinția Poloniei Karol Nawrocki (dreapta) la un marș electoral pe 25 mai 2025, în Varșovia

Analiștii spun că o victorie a lui Nawrocki ar putea duce și la alegeri parlamentare anticipate în Polonia, membră a UE și NATO, care a fost una dintre cele mai performante economii din Europa.

Având în vedere marjele strânse din sondaje, rezultatul alegerilor ar putea să nu fie cunoscut până luni. „Aș fi precaută cu deschiderea șampaniei duminică seară”, a declarat Anna Materska-Sosnowska, expert politic.

Zeci de mii de susținători au participat la mitinguri rivale în susținerea celor doi candidați pe 25 mai, cu o săptămână înainte de turul doi.

„Conflict între civilizații”

Rezultatul final ar putea depinde de capacitatea lui Trzaskowski de a mobiliza suficienți susținători să vină la vot și de dorința alegătorilor de extremă dreapta de a-l susține pe Nawrocki.

Candidații de extremă dreapta au avut un scor mai bun decât se aștepta în primul tur al alegerilor din 18 mai, obținând peste 21% din sufragii, ceea ce-i oferă lui Nawrocki o rezervă mai mare de voturi de care poate profita.

Trzaskowski a câștigat acel tur la limită, cu 31% din voturi, față de 30% pentru Nawrocki.

Experta Anna Materska-Sosnowska a numit alegerile „un adevărat conflict între civilizații”, subliniind diferențele majore de politică între candidați, care au viziuni divergente privind drepturile LGBTQ sau avortul.

Test pentru guvernul pro-UE

Președintele în Polonia are puteri limitate, dar este comandantul suprem al forțelor armate, are un cuvânt de spus în politica externă și vine cu un drept de veto important asupra legislației.

Acest drept de veto a fost adesea un obstacol pentru prim-ministrul Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, al cărui partid centrist, Coaliția Civică (KO), s-a confruntat pe mai multe fronturi cu președintele conservator Andrzej Duda de când a preluat guvernarea în 2023.

Așa încât, alegerile prezidențiale fie pot întări poziția centriștilor aflați la guvernare în cazul în care sunt câștigate de candidatul lor, fie pot prelungi o coabitare dificilă cu un președinte conservator, remarcă AFP.

„La nivel macro, miza este rolul Poloniei în geopolitică, în general, și mai precis în cadrul UE”, a spus anterior pentru AFP Ewa Marciniak, politologă la Universitatea din Varșovia și directoare a institutului de sondare CBOS.

Ea a mai spus că alegerile vor decide „dacă va exista o continuare a direcției asumate de coaliția de guvernare în 2023 sau o ruptură de la acea narațiune”.

Dacă va câștiga naționalistul Nawrocki, sprijinit de PiS, este de așteptat să continue „conflictul politic și polarizarea” care au caracterizat relația lui Duda cu guvernul. O victorie a lui Trzaskowski, în schimb, ar ușura activitatea guvernului Tusk și i-ar permite să-și îndeplinească promisiunile de campanie, cum ar fi anularea restricțiilor privind avortul.

Vocea alegătorilor de la țară

În Kleszczow, un sat din centrul Poloniei unde candidații de extremă dreapta au obținut aproximativ o treime din voturi în primul tur, majoritatea celor intervievați de AFP au declarat că îl vor susține pe Nawrocki duminică.

„Dacă Trzaskowski câștigă, ei (centriștii de la guvernare) vor vinde țara, o vor distruge”, a spus pentru AFP Kamil Skulimowski, de 40 de ani, muncitor la mina locală de cărbune.

Anna Bednarska, o vânzătoare de legume de 27 de ani, a spus că îl va susține pe Nawrocki în turul doi, deoarece crede că adversarul său „vrea să aducă imigranți în Polonia”. „Și cred că ar fi mai bine ca Polonia să rămână Polonia.”

Ultima etapă a campaniei electorale l-a adus pe Nawrocki în mijlocul mai multor scandaluri. În timp ce milita împotriva unei taxe pe proprietate, a susținut că deține un singur apartament. Ulterior, s-a aflat că a cumpărat un al doilea într-o tranzacție complicată cu un bărbat în vârstă.

Un reportaj de presă exploziv a mai susținut că Nawrocki ar fi aranjat servicii de prostituate pentru oaspeți pe vremea când lucra ca agent de pază la un hotel. Nawrocki a numit acuzațiile „un mănunchi de minciuni” și a spus că va da în judecată site-ul de știri care a publicat articolul.

Detalii din biografiile celor doi rivali

În vârstă de 52 de ani, centristul Rafal Trzaskowski conduce Varșovia ca primar din 2018. Fiu de muzician dizident de jazz, a crescut în Australia și SUA, vorbește patru limbi în afară de poloneză, a făcut studii la Oxford, și-a scris teza de doctor despre reforma Uniunii Europene și și-a început cariera politică la Bruxelles, ca europarlamentar.

A fost descris de Politico drept un reprezentant al Poloniei urbane și cosmopolite, în rapidă modernizare. Este și Polonia care a votat la alegerile parlamentare de anul trecut cu partidele Coaliției Civice a premierului Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European.

Istoricul de 42 de ani Karol Nawrocki ar reprezenta revanșa pentru PiS-ul național-conservator care a condus Polonia între 2015 și 2023, deși nu este membru de partid. Îndeplinește toate criteriile pentru un „bun președinte” expuse în 2024 de fostul președinte național-conservator, Jaroslaw Kaczynski: înalt, bine făcut, fluent în engleză și să aibă o familie...

Așa arată Nawrocki pe hârtie: născut el însuși într-o familie tradițională de muncitori, a făcut facultatea, apoi doctoratul, apoi a devenit șef al Institutului Polonez al Memoriei Naționale. Are un discurs bazat pe narațiunile obișnuite ale PiS, acuză guvernul premierul Tusk că ar fi anti-polonez, își subliniază mereu dragostea de țară, iar la un miting patriotic pe 13 aprilie le-a spus participanților adunați în centrul Varșoviei: „Vrem o Polonie mare!”.

După AFP și Reuters

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG