O adevărată forţă a naturii (umane!), americanul Richard Ford (n. 1944), a cărui Viaţă sălbatică, Black Button Books, 2019, „te face să înţelegi cum este viaţa celor care trăiesc cu teama constantă că le vor fi răpite până şi cele mai mici speranţă” (Sunday Times). Căci, nu-i aşa? „viaţa nu înseamnă ce ai sau ce obţii. Ci la ce eşti dispus să renunţi”.
„Tata pleacă de acasă. La mama vine alt bărbat”, aşa s-ar putea rezuma trama romanului, nu înainte de a preciza că naratorul este un băiat de 16 ani ce-şi adoră tatăl, iar pe maică-sa nu o scapă din ochi: „Am rămas la geam şi m-am uitat la ce făceau – nimic mai mult decât am spus – până când picioarele mamei au atins din nou podeaua şi m-am gândit că dintr-odată s-ar putea opri, s-ar întoarce amândoi şi m-ar vedea” (peste alte câteva pagini Joe îl surprinde pe bărbatul străin intrând în dormitorul mamei). Nu acţiunile adulţilor fac însă deliciul acestei proze de mare fineţe („…ea îşi ţinea braţele în jurul gâtului lui Warren Miller şi îl săruta (…) Warren Miller îi ridicase rochia verde la spate şi (…) o ţinea de fund”), ci subtilele mişcări sufleteşti – ale tatălui, care se simte părăsit; ale mamei, care-i croieşte două palme fiului când îşi dă seama că acesta a fost martor involuntar la adulterul ei, aruncând-i furioasă: „Aş vrea să mor”; nu în ultimul rând, ale băiatului ce-şi vede viaţa dată peste cap, fiind tot mai conştient că „…există cuvinte, pe care nu vrei să le spui, cuvinte ce distrug vieţi (…) Să-i spun tatei ce văzusem sau să-i spun mamei că putea avea încredere în mine că n-aveam să spun nimic ar fi fost astfel de cuvinte: mai bine să nu fie niciodată rostite, pentru că sunt pur şi simplu inutile în marea schemă a lucrurilor”.
Cât despre titlu, acesta ţâşneşte pe final, când cei trei – tata, mama şi băiatul – se regăsesc împreună o ultimă oară:
„– Ce viaţă sălbatică, nu-i aşa, băiete? m-a întrebat tata.
– Nu ştie el ce e sălbatic şi ce nu, a spus mama enervată, cumva mustrătoare, fără niciun fel de compasiune pentru el. (…)
– Nu cred că mă meriţi, a zis tata. (…)
– Asta cred şi eu, a spus mama, având pe chip un zâmbet care nu era zâmbet (…)
– Nimeni nu merită pe nimeni, a adăugat.”
Mai mult decât „o scriitură nuanţată, cu observaţii minuţioase” (The New York Times Book Review), Viaţă sălbatică este o adevărată mostră de roman psihologic à l’américaine.
1 martie ’21
