Victor Micu, presedintele CSM, însoţit de reprezentanţi ai Institutului Naţional al Justiţiei, ai donatorilor şi de reprezentanţii asociaţiilor obşteşti din domeniul drepturilor omului, s-au întâlnit cu cetăţenii din raioanele Criuleni şi Dubăsari, pentru a le explica de ce a fost nevoie să fie comasate instanţele judecătoreşti, dar şi să afle cum percep cetăţenii această reformă şi ce probleme întâmpină, dacă au calitatea de justiţiabili.
Renovarea Secţiei anestezie şi terapie intensivă şi a Spitalului raional Criuleni s-a făcut exclusiv pe banii unei asociaţii obşteşti din Elveţia, care are şi denumirea de „Asociaţia pentru susţinerea spitalului din Criuleni”, şi care a donat în acest scop cca 80 de mii de euro. Pe 22 septembrie, peste 20 de membri ai acestei asociaţii au venit la Criuleni să verifice ce s-a făcut cu banii lor. Este al şaptelea proiect major, sponsorizat de cetăţenii simpli din cantonul Zug, prin intermediul a doi medici chirurgi din acel oraş – Beat Wicky şi Karlheitz Leeman.
La Boşcana s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a festivalului „Prăjiţel moldovenesc”. Sătenii au avut oaspeţi din regiune, cu care au împărţit atât scena, cât şi prăjiturile delicioase, pe care localnicii îi mai numesc „prăjiţei băşicaţi”.
O incursiune vastă despre trecutul şi prezentul Liceului Teoretic Holercani, rnul Dubăsari, cititorii vor găsi pe ultima pagină, iar amatorii de sport pot urmări clasamentul, la etapa actuală, a echipelor din Campionatul raional de fotbal.