În analiza Sabinei Fati de pe Deutsche Welle sunt date din sondajul realizat recent de LARICS, în parteneriat cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române. Cercetarea înregistrează evoluții noi ale atitudinii românilor față de Rusia. Cu încredere multă sau foarte multă, pare că peste 40% din populația țării privește spre Moscova. În același timp, 70% declară că au încredere multă și foarte multă în Germania, Franța și Statele Unite.
„Atlantiștii par, deci, să se suprapună parțial cu cei care admiră Federația Rusă. Numărul celor din urmă crește, totuși, inexplicabil, fiindcă un sondaj anterior făcut de același Laborator (e vorba de LARICS) arăta că încrederea românilor față de Rusia era sub 15%”. Sabina Fati care evocă riscul unei „schimbări de macaz” în atitudinea românilor față de Rusia, așa cum s-a întâmplat în Ungaria, unde nu au existat reacții de nemulțumire la apropierea premierului Viktor Orban de Moscova și de Beijing. Jurnalista observă că, desigur, „niciun partid din România nu-și permite să aibă opinii antieuropene sau antiatlantiste, dar mulți lideri autohtoni sabotează legăturile României cu UE și NATO. Inclusiv criza aceasta prelungită este o formulă de a demonstra cât de ușor poate fi întoarsă pe dos țara, ce simplu poate fi provocată instabilitatea, chiar și atunci când la putere se află partide așa-zis democratice”. Și cum Statele Unite și-au avertizat deja aliații că Rusia „ar planifica o invazie a Ucrainei”, degradarea statului de drept, „crizele politice lungi și inutile” (cum este cea guvernamentală din România), pandemia, dependența energetică de Rusia – toate se constituie în Estul Europei în vulnerabilități interne, care „oferă Moscovei pârghii nesperate pentru a diviza și mai mult societățile confuze (…) pentru ca acestea să-i deschidă larg ușile, ca unui oaspete nepoftit”.
Și Cristian Unteanu discută pe blogurile Adevărul eventualitatea unui război în Ucraina. Se întreabă cine le-ar sări în ajutor ucrainenilor. Primul ministru britanic Boris Johnson tocmai a evocat o anume obligație morală a europenilor, îndemnând la o alegere: fie Europa vrea mai multe hidrocarburi rusești, fie „alege să susţină Ucraina şi lupta pentru cauza păcii şi stabilităţii”. Unteanu scrie că în actualele condiții un conflict în Ucraina ar pune o problemă delicată: cum ar putea fi ajutată Ucraina militar de trupe NATO în absența unei Rezoluţii foarte precise a Consiliului de Securitate. Chiar dacă pot exista schițe de răspuns, chestiunea s-ar cere dezbătută de către cei interesați.
Hari Bucur-Marcu, analist la ziare.com, e însă foarte sceptic că societatea românească se poate raporta corect la asemenea probleme. Înainte de aderarea la NATO, politicienii români realizau că acest „club” (ca și cel european de altfel), vine cu reguli. Acolo, „un fost secretar general NATO, un fost cancelar german (cel care unificase Germania!) și un fost înalt comisar european” o pățiseră deja, „de pe urma corupției descoperite”. Drept urmare, scrie Bucur-Marcu, „guvernanții români și cei care i-au făcut oameni de stat nu au niciun interes personal, niciun chef și niciun motiv intim și serios pentru a asigura un parcurs lin și rapid în integrarea euro-atlantică a României guvernate de ei”. Așa explică analistul faptul că „nu s-au absorbit niciodată toate fondurile europene”, că România încă nu este încă în zona Euro, nici în Schengen, are nevoie de vize pentru America și e tot monitorizată prin MCV.
