Jurnaliștii de la RISE Moldova au publicat o investigație despre vânzarea pământului către străini, felie cu felie. Și asta chiar dacă legea interzice vânzarea terenurilor agricole cetățenilor de peste hotare sau companiilor cu capital străin. În material se scrie că există destule metode de a ocoli legea și că în jur de 15% din terenurile agricole sunt deținute de străini. Altfel spus, am cedat deja echivalentul a patru raioane din nordul țării, precizează RISE.
Aliona Ciurcă publică în Ziarul de Gardă un reportaj în care scrie despre faptul că în R. Moldova rămân tot mai puține asistente medicale. Cele care nu pleacă, lucrează pentru un salariu care, de cele mai multe ori, le este insuficient și sunt nevoite să găsească încă un post de muncă sau să se descurce cu puținul pe care-l au, scrie autoarea. Totuși, în ciuda acestor dificultăți, continuă să practice meseria acasă și să-i învețe și pe alții din secretele acesteia, scrie autoarea.
Portalul Cotidianul a publicat un material semnat de Alexandru Cozer, intitulat „De ce România a putut și Moldova nu: Comparație de cifre, mobilizare și mesajele oamenilor de cultură”. Autorul scrie că mobilizarea la vot a românilor la alegerile europarlamentare de duminică a fost impresionată și a subliniat implicarea figurilor culturale din țară. Spre comparație, în Republica Moldova, la 24 februarie, oamenii de cultură care s-au implicat în campanie electorală au făcut-o de partea puterii, adică a Partidului Democrat. „Asta chiar dacă PD-ul a pierdut alegerile în toate orașele țării, cu excepția Nisporeniului, fiind votat preponderent de cetățeni de vârsta a doua”, afirmă Cozer.
Analistul politic Anatol Țăranu consideră că votul basarabenilor a salvat Partidul Mișcarea Populară al lui Traian Băsescu. Dacă n-ar fi fost aceste peste 10 mii de voturi ale cetățenilor români din Republica Moldova, Băsescu nu era astăzi eurodeputat, a declarat analistul, transmite IPN. Analistul a menționat că după alegerile parlamentare care au avut la începutul anului în Republica Moldova, adversarii românismului jubilau pentru că nicio forță care susține ideea pro-românească nu a avut acces în Parlamentul de la Chișinău. Potrivit lui, la europarlamentare a participat un număr impunător de votanți având în vedere că au fost deschise doar 36 de secții de votare pe teritoriul Republicii Moldova.
Rezultatul alegerilor în Parlamentul European, care au avut loc duminică în România și care au fost organizate și în Republica Moldova pentru alegătorii cu cetățenie română, este foarte bun, spune președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, copreședintele blocului ACUM, citat de Jurnal TV. Totuși, în opinia lui, rezultatul ar fi fost încă mai bun, dacă autoritățile statului român ar fi luat decizia de a prelungi programul secțiilor de votare în mai multe orașe europene, inclusiv în Republica Moldova. „Este un rezultat foarte bun, este un succes pentru noi toți, este un succes pentru România, este un succes pentru Europa”, a declarat Năstase pentru Jurnal TV.
Schimbarea de viziune a Uniunii Europene care se referă la reorientarea susținerii financiare dinspre autoritățile publice centrale către societatea civilă va face ca cetățenii să simtă această susținere a Uniunii Europene, transmite Radio Chișinău. De această părere este Ludmila Nofit, coordonatoare de programe la Asociația pentru Politică Externă, care se referă la lansarea de către UE a Proiectului Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova. În opinia ei, dezvoltarea societății civile este un proces inevitabil dacă se vrea promovarea și consolidarea valorilor democratice într-un stat de drept. „Societatea civilă este acea forță motrice care încurajează cetățenii să fie implicați la nivel social în dezvoltarea comunităților. Și atunci, când omul percepe această schimbare? Atunci când are un impact direct asupra lui. Nu neapărat la nivel național, dar la nivel local”, a menționat Ludmila Nofit.
Ultima decizie a Curții Constituționale (CCM), care spune că președintele țării nu poate să înainteze o candidatură la funcția de prim-ministru fără ca Parlamentul să aibă o nouă conducere, îl limitează pe șeful statului Igor Dodon în drepturi, este de părere Alexandru Tănase, ex-președinte al CCM, se scrie pe portalul postului TV8. Acesta mai consideră straniu faptul că decizia dată i-a mulțumit într-un fel pe socialiști, care anterior, când președintelui i se limitau anumite drepturi tot prin decizii ale CCM, criticau dur aceste hotărâri. „Socialiștii și chiar și instituția prezidențială au venit cu reacții foarte dure la adresa Curții. De astă dată ei au fost mulțumiți, este ciudat cel puțin. Nu vreau să insinuez nimic, totuși este neobișnuit”, a spus Tănase, citat de TV8.
Editorialistul Deschide.md Iulian Chifu a comentat vizita Comisarului Uniunii Europene pentru politica vecinătății și extindere, Johannes Jahn și Reprezentantului special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Moldova, vicepremierul rus, Dmitri Kozak. El spune că putem ghici o anumită îngrijorare sau chiar elemente de presiune pentru formarea unei majorități la Chișinău. Dar nu cred că acest lucru se poate face prin simpla prezență a celor doi la Chișinău... nici în favoarea Rusiei, nici în favoarea unei opțiuni proeuropene. „Negocierile se poartă la Chișinău, iar relațiile dintre cele trei formațiuni se pare că fac imposibilă o majoritate fără compromisuri majore”, scrie Chifu.