Linkuri accesibilitate

„Compromisul dintre Plahotniuc și Dodon va izola Moldova” (Report.md; DW)


Tăcerea suspectă în problema nistreană (D. Spătaru/Tribuna,md).

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu scrie pentru DW că după votul comun cu PSRM în privința schimbării sistemului electoral, Partidul Democrat ar pierde din sprijinul partenerilor europeni. Autorul consideră că PDM-ul, pentru ași promova inițiativa, „a fost organizat o campanie mediatică în susținerea sistemului uninominal, bazată pe minciună și dezinformare, iar discuțiile publice cu societatea civilă au fost mimate”. Vitalie Călugăreanu mai amintește că în 2014, „Comisia de la Veneția a dat aviz negativ pe un alt proiect al democraţilor, care se referea la instituirea sistemului electoral mixt, pe motiv că ar fi întărit oligarhia și ar fi slăbit partidele politice”. Autorul îl citează și pe directorul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, potrivit căruia „de vreun an între PDM şi PSRM există un acord implicit de cooperare şi susţinere reciprocă – chiar şi atunci când se înjură în faţa camerelor de televiziune”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:48 0:00
Link direct

Și site-ul adevarul.md îl citează pe preşedintele Mişcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu. El consideră că „eventuala trecere la sistemul de alegeri uninominal sau mixt va duce la apariţia separatismului în Republica Moldova”.

La același subiect, portalul report.md titrează „Compromisul dintre Plahotniuc și Dodon va izola Moldova și o va duce spre dictatură”. Autorul materialului anticipează că Parlamentul European ar putea amâna decizia pentru prelungirea finanțării Republicii Moldova abia pentru luna septembrie, în contextul în care aceasta urma să fie luată pe 18 mai.

Este însă puțin probabil ca amânarea sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru Republica Moldova să destabilizeze puternic guvernarea, scrie politologul Dionis Cenușa de la Expert-Grup. Cu toate acestea, „un mesaj negativ din partea UE legat de finanțare va justifica noul val de critici din partea liderilor opoziției împotriva partidului de la guvernare, provocând noi surse de iritare în societate. În orice situație, UE trebuie să rămână actor neutru, chiar dacă impun condiționalități dure față de guvernarea de la Chișinău”, precizează Dionis Cenușă într-un comentariu publicat pe site-ul Agenției IPN. Potrivit lui, autoritățile pot fi constrânse să țină cont „de interesul public doar dacă există eforturi comune din partea opoziției pro-europene, societății civile credibile, mass-media independente, dar și a cetățenilor”. Totuși, mai observă autorul, „nicio presiune exercitată asupra guvernării nu va aduce rezultate majore, atât timp cât opoziția eșuează să activizeze spiritul civic în rândul cetățenilor”.

Subiectul regiunii transnistrene intră în atenția editorialiștilor site-ului tribuna.md. Dumitru Spătaru scrie că, în mod suspicios, în ultimul timp mai nimic nu se aude despre problema transnistreană. El crede că liniștea este una suspectă, mai ales după ce Chișinăul și Kievul au anunțat instituirea controlului mixt în unele puncte vamale pe segmentul transnistrean, dar și după decizia autorităților de la Chișinău de a refuza să mai achiziționeze energie electrică de la centrala de la Kuciurgan. Dumitru Spătaru observă că procesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol a fost redus la minim și are un caracter mai mult formal.

Tot Dumitru Spătaru scrie despre „un nou actor electoral”. El crede că „acest actor este atât de puternic, încât poate de la distanță influența orice alegeri în orice țară”. Dumitru Spătaru se referă „la cei ce stau în spatele atacurilor informaționale cu caracter electoral și care și-au făcut simțită prezența în special în alegerile prezidențiale din SUA și Franța”. În aceste condiții, autorul este interesat cât de securizată este Republica Moldova și dacă autoritățile ar putea preveni scenarii similare în campaniile electorale moldovene.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

XS
SM
MD
LG