În R. Moldova vor fi pe 20 octombrie alegeri locale, iar cotidianul.md publică sub semnătura lui Alex Cozer o primă evaluare a şanselor candidaţilor din cursa pentru Chişinău. Pentru prima dată în istoria recentă a Republicii Moldova, favorit la un scrutin local din capitală pornește un candidat de stânga, Ion Ceban, exponent al unui partid pro-rus, iar Andrei Năstase, pentru că e aproape sigur că el va fi candidatul blocului la 20 octombrie, pornește de această dată cu câteva handicapuri serioase în alegeri, afirmă autorul. Dar iată cum arată avantajele primului, în viziunea lui Cozer: experienţa de consilier municipal, disciplina electroatului de stânga şi, cel mai important: problemele de imagine suportate de ACUM urmare a guvernării. “Felul în care s-a guvernat în aceste trei luni reprezintă o altă mare problemă pentru candidatul ACUM. Electoratul de dreapta și-a manifestat deja nemulțumirea față de felul în care decurge „dezoligarhizarea”, iar Andrei Năstase nu s-a descurcat nici el mai bine la Ministerul de Interne”, scrie Cozer. Potrivit lui, cel mai mare câștigător din urma alegerilor din octombrie, în cazul în care se impune Ceban, ar putea fi totuşi Igor Dodon. Deși nu a pornit de pe poziții deloc solide în iunie, când s-au împărțit fotoliile în Guvern și comisiile parlamentare, Dodon a recuperat ușor-ușor, dând dovadă de mai multă abilitate politică decât cei din ACUM, niște novici în marea lor parte. Adevărata lovitură ar fi însă în urma alegerilor locale, în cazul unei victorii în capital, conchide analistul.
Cotidianul.md mai publică un editorial semnat de Igor Boțan dedicat relansării, cu lider şi denumire nouă, a Partidului Liberal Reformator (PLR) care a decis să-și schimbe denumirea în Partidul Popular Românesc (PPR) şi l-a avansat drept lider pe fostul consilier prezidenţial Vlad Ţurcanu. „Noua conducere a Partidului Popular Românesc are avantaje demne de invidiat, fiind constituită din personalități respectate în domeniul științelor umanistice și comunicării, dar mai important este că a moștenit de la conducerea precedentă un model foarte precis de abordare a proceselor unioniste”, crede Igor Boțan. Înainte a deveni un pol de atracție pentru partidele și electoratul unionist, așa cum își propune, PPR ar trebuie să-și elaboreze propria Foaie de parcurs, cu elemente foarte precise, şi să identifice un model original de reîntregire a țării, sugerează Boţan.
În încheierea editorialului, acesta vorbeşte despre existența unui paradox evident – cu cât vor fi mai consolidate și puternice forțele unioniste, cu în atât mai motivați vor fi promotorii consolidării independenței ca Republica Moldova să se dezvolte și să prospere. Chiar și așa, unioniștii ar avea o misiune nobilă: să-și realizeze idealul vs. să-și forțeze oponenții să transforme Republica Moldova într-o țară prosperă.
Ziarulnational.md reține o primă declarație a noului lider al Partidului Popular Românesc (PPR), Vlad Țurcanu, extrem de critică la adresa blocului ACUM. În opinia sa, blocul ar adăposti în prezent „o seamă de moldoveniști obsedați de ideea națiunii civice, în care românii au un rol marginal”. Potrivit lui Țurcanu, este tot mai greu de înțeles ce rațiune politică ieșită din comun justifică tolerarea de către Blocul „ACUM” a acțiunilor sfidătoare ale lui Dodon. „În trei luni de guvernare, coaliția nefirească n-a rezolvat nimic în zona instituțională, unde își reclama competențe speciale”, consideră el. Ţurcanu merge mai departe şi îndeamnă Blocul „ACUM” să facă pasul spre stânga eșichierului politic.
Într-un editorial în ziarulnational.md, Nicolae Negru scrie despre mesajul lui Igor Dodon de Ziua Limbii Române, atunci când a recunoscut că „experimentul sovietic a eșuat”, că vorbim aceeași limbă și în România, și în Republica Moldova. Autorul nu este, însă, sigur că Dodon a urmărit concilierea lingvistică, că vrea să pună capăt războiului glotonimic. „La o privire mai atentă, această „concesie” nu arată a concesie, ci a șmecherie, a manevră tactică. Recunoscând ceea ce e evident, el vrea astfel să egaleze un adevăr cu o minciună, să-i confere acesteia valoare „alternativă”. Și, din păcate, dl Michalko, Ambasadorul UE la Chișinău, s-a lăsat prins în acest joc dodonic al „adevărurilor alternative”, omologate și prin constituirea alianței ACUM-PSRM, vorbind, la 31 august, despre „limba noastră”, evitând să spună „limba română”, subliniază Nicolae Negru.
Mold-street.com semnalează că de câteva săptămâni se întâmplă lucruri curioase, ba chiar suspecte cu accesul la bazele date de interes public utilizate în scopuri jurnalistice. Mai întâi mass-media, ca de altfel şi orice alte persoane juridice care erau abonate de ani de zile la baza de date a persoanelor juridice CIS.WebInfo, administrată anterior de Camera Înregistrării de Stat, a fost anunţată de Agenţia Servicii Publice că serviciul informațional de căutare WebInfo urmează a fi retras din exploatare începând cu 10 iulie 2019. În consecinţă, Agenția Servicii Publice (ASP) a reziliat unilateral contractele şi a sugerat clienţilor semnarea de noi contracte. Problema este că noul contract impus de ASP conţine obligaţia de a fi operator de date cu caracter personal, iar o bună parte a presei a rămas fără acces la informații de interes public.