Linkuri accesibilitate

„Povara miliardului” pe „grumazul” populației și „pe conștiința organelor de drept” (Alina Radu/ ZdG)


Revista matinală a presei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:51 0:00
Link direct

Fără un sistem meritocratic de numiri și promovări în serviciul public, nu poate exista o sustenabilitate a acestui sistem și nu poate exista o anumită autonomie a celor care sunt numiți, afirmă Vladislav Gribincea, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, transmite IPN. În opinia sa, numirile în serviciul public trebuie să se bazeze în cea mai mare parte pe meritocrație și mai puțin pe loialitate față de o anumită persoană.

Republica Moldova, statul cel mai sărac din Europa, din care s-a și furat un miliard de dolari, se laudă cu sume ridicole, rambursate din recuperarea bunurilor infracționale, de exemplu, scrie Alina Radu, într-un editorial pentru Ziarul de Gardă. Circa jumătate de milion de euro ar fi fost recuperate de către Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din frauda bancară, beneficiarul acestora fiind Vlad Plahotniuc, menționează autoarea. Radu insistă că R. Moldova colcăie de corupție, poate nu se reușește tot, dar deunăzi procurorii au uimit din nou cu un comunicat în care se menționa că doi bărbați, bănuiți de trafic de influență, au fost reținuți în momentul primirii a 700 de euro, și asta în statul în care se caută miliardul. „Povara grea a miliardului rămâne pe grumazul cetățenilor, dar şi pe conștiința organelor de drept”, subliniază Radu.

Într-un articol de opinie, tot pentru Ziarul de Gardă, Petru Grozavu scrie că la nici două luni de la intrarea în deplin mandat de guvernare, PAS a avut neatenția, prin politica de cadre, ordinea de „schimbare” a șefilor în instituțiile-cheie ale statului și „înnemurirea guvernării”, să irite mai multă lume și să atragă tot felul de critici, deși până la expirarea probei de foc de o sută de zile, cu „scosul la tablă” și „pusul notelor”, PAS mai are în rezervă cel puțin o lună, timp în care se pot schimba multe. În opinia autorului, în R. Moldova demult nu se mai face politică, iar ceea ce se face nu are nimic în comun cu politica. „Poate PAS e gata să preia și să reanimeze spiritul parlamentarismului moldovenesc de la începutul anilor `90?”, întreabă retoric Grozavu.

Mădălin Necșuțu scrie pentru portalul Anticorupție.md că mai mulți lideri politici și analiști au reacționat, joi seară, după ce Procurorul General, Aleksandr Stoianoglo, ar fi invocat ingerințe politice și ordine politice de anchetare a opoziției, motiv pentru care a cerut Curții Constituționale să analizeze posibilitatea retragerii sale din cadrul Consiliului Suprem de Securitate (CSS). În realitate, scrie autorul, Maia Sandu a solicitat procurorilor în ultimele ședințe ale CSS să finalizeze dosare pendinte de ani de zile pe numele unor oligarhi sau personaje asupra cărora planează suspiciuni rezonabile de comitere a unor grave acte de corupție și care sunt deja fugari din Republica Moldova. Analistul politic Ion Tăbârță, citat în material, a declarat că aceasta este o încercare prin care Stoianoglo încearcă o fugă de răspundere și o izolare față de celelalte instituții din conducerea țării. „Stoianoglo trebuie să înțeleagă valul de schimbare din societate și așteptările care există din partea societății ca persoanele care s-au făcut vinovate de actele de corupție de mari proporții, să fie trase la răspundere”, a spus Tăbârță.

Într-o analiză pentru Noi.md, Lidia Ceban scrie că din cauza încălzirii globale se schimbă și peisajul natural – multe plante își încetează creșterea, se usucă și trebuie înlocuite. Cum vor arăta pădurile și parcurile Moldovei, dacă ne mișcăm spre zona subtropicală? – se întreabă autoarea. Unul dintre experții citați, Iurie Dnestreanschi afirmă că în Republica Moldova este mic procentul de împădurire a suprafețelor. Chiar și fără încălzirea globală, în țara noastră ar fi trebuit plantați mai mulți copaci, se menționează în articol. „Noi trebuie să aplicăm practicile durabile de gestionare a pădurilor, adaptate condițiilor locului, în orașe – să plantăm specii de copaci potriviți climei, dacă dorim să transmitem generațiilor următoare spații verzi frumoase și sănătoase”, conchide Ceban.

Procesul de vaccinare în țară a decurs lent pe toată perioada campaniei de imunizare și a avut doar câteva ascensiuni, susțin experții, citați de ProTV Moldova. Creșterile de scurtă durată au fost datorate fie de apariția unui nou tip de vaccin în Moldova, fie de faptul că pentru a putea călători liber, oamenii trebuiau să prezinte certificat de vaccinare, se menționează în material. Experta în sănătate publică Ala Tocarciuc spune că vedem o meridiană care acum stagnează la 20 de mii de doze săptămânal și asta de fapt e trist, pentru că avem vaccin suficient acum și procesul deja e pus pe roate.

XS
SM
MD
LG