Aproape întotdeauna în R. Moldova, schimbările de putere aduc în față subiecte și oameni care, până atunci, se plasau în spatele liniei „frontului”: tăcute, care nu întreprindeau mai nimic, încercând să păstreze o relație confortabilă cu puterea, oricare culoare politică ar avea aceasta, scrie Aneta Grosu în Zdg.md, urmând imediat și primul exemplu, cel al președintei Autorității Naționale de Integritate (ANI), Rodica Antoci. A decis zilele trecute să se arate lumii, după ce, în ultimii ani, a fost aproape invizibilă, scrie autoarea și continuă: să vă spun cât de importantă ar fi fost reacția ANI, atunci când ZdG, bunăoară, a scris ani la rând despre veniturile nejustificate, despre averile nedeclarate, despre vacanțele extrem de scumpe ale familiei Dodon? Ce rost au constatările și declarațiile ANI acum, când Dodon nu mai e șef de stat, când Plahotniuc nu mai e deputat sau când Șor, fiind deputat cu acte în regulă, se plimbă prin lume, cu tot cu integritatea sa dubioasă?
Comentariul lui Iulian Chifu de pe deschide.md se ocupă de gestiunea costurilor de imagine ale Washingtonului în legătură cu urmările retragerii din Afganistan. Joe Biden, scrie el, va rămâne președintele în mandatul căruia s-a produs retragerea, dar el va fi și președintele care va încasa toate aceste costuri de imagine și percepție a haosului retragerii dezordonate. Astăzi Statele Unite pot gestiona aceste costuri, mai crede Chifu. De credibilitatea acțiunilor și promisiunilor sale va ține și capacitatea de a ajunge și a extrage fiecare afgan care se califică în categoriile evocate deja la Pentagon: personalul ambasadei SUA și a celor aliate, cetățenii acestor state, apoi afganii care au lucrat cu americanii și aliații în ultimii 20 de ani. Toate aceste categorii trebuie extrase. Nu în ultimul rând, americanii au promis că vor sprijini fiecare afgan care vrea să părăsească țara să o poate face. Pentru asta, trebuie reluate zborurile comerciale și, așa cum par să fi promis și să se fi angajat, talibanii să permită acest exod. Doar finalul gestiunii acestor operațiuni și chestiunile legate de legitimitatea viitorului guvern taliban, recunoașterea sau nu a acestuia și tipul de interacțiune cu acesta vor stabili cu adevărat dimensiunea costurilor încasate de către SUA. Până atunci, e prea devreme să estimăm efectele și impactul. Viitorul ne va da măsura acestor costuri ale celui mai lung război al Statelor Unite, conchide Iulian Chifu în articolul său.
Ipn.md citează câteva opinii ale Ambasadorului UE, Peter Michalko, al cărui mandat în R. Moldova se termină în august, legate de reforma în sectorul justiției: Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova cea de-a doua tranșă din asistența macrofinanciară în valoare de 50 de milioane de euro, atunci când vor fi respectate toate condiționalitățile agreate între cele două părți, spune el. Diplomatul și-a exprimat totodată speranța că actuala guvernare va reuși să îmbunătățească viața cetățenilor și să aducă Republica Moldova mai aproape de standardele și valorile europene. Potrivit ambasadorului, Uniunea Europeană va oferi sprijin noii guvernări în acest sens. Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova a menționat că prin votul masiv al cetățenilor acordat actualei guvernări în timpul alegerilor prezidențiale și a celor parlamentare anticipate, oamenii și-au manifestat susținerea pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, formațiune care acum are misiunea de a pune în aplicare prevederile Acordului de Asociere. Diplomatul spune că injustiția și fenomenul corupției rămân cele mai mari provocări cu care se confruntă Republica Moldova, iar evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor va reprezenta un prim pas în curățarea sistemului. „Intenția evaluării procurorilor și judecătorilor este una judicioasă, trebuie să existe o monitorizare a activității lor, iar partenerii externi pot să susțină o astfel de inițiativă. Astfel de măsuri sunt luate în state unde corupția a devenit una sistemică și este aproape imposibil ca sistemul să se curețe doar cu eforturi din interior, este nevoie de intervenție externă”, a spus Peter Michalko în cadrul emisiunii „Пятница с Анатолием Голя” de la RTR Moldova.