Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Câmpia Glodenilor”


Invitata emisiunii este Victoria Vasilos.

„Recent, președintele raionului Glodeni, Ion Leucă membru al unei delegații oficiale din Republica Moldova și România, a participat la câteva activități de promovare a raioanelor din țara noastră în spațiul Uniunii Europene, în cadrul Asociației Euroregiunea Siret Prut Nistru. Ion Leucă deține funcția de vicepreședinte Strategie și Dezvoltare Regională al Asociației în cauză. Persoanele delegate au luat parte și la lucrările Congresului European al Autorităților Locale, ediția a III-a, desfășurată în Cracovia, Polonia.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:37 0:00
Link direct

În perioada 6-9 aprilie orașul Glodeni a participat la cea de-a treia ediție a sărbătorii turismului rural cu genericul „Satul meu”, desfășurat la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”. Evenimentul a avut drept scop promovarea turistică a localităților din întreaga țară, precum și prezentarea potențialului și palmaresului meșteșugăresc al meșterilor populari din fiece raion participant la expoziție. Prestația de excepție a membrilor formației folclorice „Baștina” din satul Cuhnești, raionul Glodeni a fost apreciată cu diplomă și un premiu bănesc.

În premieră elevii Școlii de Arte Glodeni au participat la un concursul internațional de vioară desfășurat la București și destinat tinerilor din învățământul muzical preuniversitar. La eveniment au participat două tinere violoniste din Glodeni – Valeria Alexeiciuc și Nansy Sandu, care au concurat alături de alți zeci de tineri pasionați de vioară din cele mai prestigioase licee din România și de peste hotare. Juriul a apreciat talentul glodenencilor și a acordat lui Nansy Sandu locul II și un premiu special - „Premiul prieteniei”.

În cadrul Campionatului Republicii Moldova la judo cadeți sportivul Mihai Grosu din satul Limbenii Vechi s-a clasat pe locul III.

Vârsta medie a personalului din instituțiile medicale din Glodeni constituie 57 de ani. Cu regret, sistemul medical din raion se confruntă cu o insuficiență de cadre tinere. Cel mai frecvent medicii tind să se angajeze în spitalele din capitală sau, dimpotrivă, pleacă peste hotare.

În prezent Agenția pentru ocuparea forței de muncă Glodeni a încheiat contracte cu opt primării din raion, în baza cărora 30 de persoane sunt antrenate la lucrări publice.”

[Transcriere: Nicu Gușan]

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

XS
SM
MD
LG