Linkuri accesibilitate

„Gulerele albe” de la Chișinău și traficul de cocaină (RISE Moldova)


RISE Moldova a publicat o investigație intitulată „Casta”. Jurnaliștii relatează despre faptul că cocaina columbiană ar intra prin porturi vulnerabile de la Marea Neagră, iar pe lanțul de distribuție interferează gulerele albe de la Chișinău și crima organizată din regiune. „O anchetă internațională – demarată de agenția americană antidrog (DEA), împreună cu serviciul de securitate ucrainean (SBU), Europol, polițiile română, bulgară, germană și costaricană – a falimentat în fața unui stat capturat chiar de rețeaua urmărită. În articol se subliniază că câțiva ofițeri au muncit în secret la acest caz îngropat în arhiva serviciului special al Ministerului de Interne (MAI), iar RISE a obținut o parte din documentele operative. „Protejat instituțional ca într-un caz de manual, cartelul reprezintă regimul oligarhic din Moldova: un grup transpartinic care a supraviețuit 20 de ani, pendulând geopolitic”, scrie RISE.

Chiar dacă ar fi câștigat mai puține mandate, Partidul Acțiune și Solidaritate ar fi obținut o majoritate absolută în Parlament la alegerile din 11 iulie și fără votul din diasporă. Despre acest lucru a menționat Igor Boțan, directorul executiv ADEPT, citat de IPN. Asta, în contextul în care „sunt foarte multe speculații precum că votarea de peste hotare schimbă configurația politică în Parlament”, spune el. Mai exact, în hotarele țării, PAS a obținut 47,9%, BeCS – 30,6%, iar Partidul Șor – 6,6%.

Cum a pierdut Kremlinul alegerile de la Chișinău – așa este intitulat editorialul semnat de Alina Radu pentru Ziarul de Gardă. Autoarea scrie că deoarece se pare că Rusia nu reușește să vadă în țara lor cum se pierde democrația, ea speră că ei au văzut la Chișinău cum câștigă democrația, și de ce anume omul Moscovei cu tot cu blocul politic susținut de Moscova au pierdut. „Sperăm că au văzut, constatat și notat că Moscova nu mai face parte din alegerile Moldovei”, scrie Radu. Autoarea subliniază că la aceste alegeri, diaspora a ales să nu mai voteze din Rusia, ci a votat din Roma, Berlin, Paris, Londra, București, alegând în acest mod cancelariile care vor prima în dialogurile politice moldovenești pe viitor.

Într-un editorial pentru Gazeta de Chișinău Adrian Ciubotaru scrie că pentru prima dată în istoria de 30 de ani a Republicii Moldova, un partid de orientare proeuropeană obține o majoritate de 50%+ în Parlament și are posibilitatea de a forma singur Cabinetul de Miniștri și de a cârmui țara timp de patru ani de zile. Faptul că victoria a fost la mustață, dată fiind prezența mai scăzută la vot, echilibrată însă și de absența sau de votul de protest al unei părți însemnate a electoratului tradițional de „stânga“, nu va mai conta de azi înainte pentru nimeni, scrie autorul. „Nuanțele se topesc, nu se mai văd și nu se mai aud în larma pe care o fac învingătorii din țară și admiratorii entuziaști din afară. Dar ele rămân și vor ieși în evidență la primele eșecuri ale guvernării”, consideră Ciubotaru.

Despre felul în care au acționat în comun cele mai mari companii petroliere pentru a-și aranja prețurile scrie Ilie Gulca pentru portalul Anticorupție.md. El menționează că într-un raport al Consiliului Concurenței, remis în aprilie curent președintei Parlamentului Zinaida Greceanîi, se dezvăluie înțelegerea de cartel de pe piața petrolieră din Republica Moldova. „Este vorba de șase companii – Rompetrol Moldova SA, Lukoil-Moldova SRL, Petrom Moldova SRL, Bemol Retail SRL, Datario SRL și Tirex Petrol SA –, care ar fi acționat concertat, în perioada martie 2019–aprilie 2021, la stabilirea prețurilor de comercializarea produselor petroliere principale și a gazului lichefiat”, se subliniază în articol. Expertul în domeniul economiei Veaceaslav Ioniță, citat în articol, afirmă că din cauza intervențiilor eronate și motivate politic ale ANRE, companiile mici cumpără produse petroliere nu de la companiile mari, ci din afara statului, din zone off-shore.

XS
SM
MD
LG