Am eu un vecin, mare fan al lui Ion Sturza, care fusese foarte deprimat atunci cînd fostul premier, acum doi-trei ani, şi-a luat rămas bun de la Republica Moldova, zicînd că aici nu se poate face nimic. Ion Sturza era un comentator interesant al realităţii moldoveneşti, iar incursiunile sale în dedesubturile politicii moldoveneşti îl fascinau pe vecinul meu. De aceea, cînd Sturza a spus că nu mai vrea să comenteze nimic şi a dispărut, vecinului meu parcă i s-au înecat corăbiile.
„Dacă şi Sturza ne lasă şi nu mai vede nici o şansă, e rău, frate…”, mi-a spus vecinul atunci foarte scîrbit.
Ei bine, coordonatorul Plahotniuc a fugit şi domnul Sturza a revenit cu ale lui comentarii şi previziuni. Iar această revenire l-a însufleţit enorm pe vecinul meu. Omul a întrezărit în revenirea fostului premier în emisiunile televizate şi pe net un soi de semn al primenirii. Omul mi-a spus că avem o speranţă, iar această speranţă e legată pur şi simplu de faptul că Ion Sturza a decis să revină.
Deunăzi, vecinul mi-a vorbit cu entuziasm despre o supoziţie a domnului Sturza, aceea că există un soi de rivalitate între liderii socialişti Dodon şi Ceban. Mie mi s-a părut forţată această idee, dar vecinul s-a agăţat de ea ca de o mare oportunitate a vieţii şi aşteaptă deja dezintegrarea PSRM.
Îl văd acum pe vecinul meu mai vioi, mai încrezător, mai optimist. Şi mă gîndesc cît de puţin îi trebuie uneori omului. Un comentator politic, nu un politician, îi poate colora existenţa, îi poate reda pofta de viaţă. Măi să fie!
