Plahotniuc, fostul lider al PD care se ascunde în străinătate, unde a fugit în iunie după pierderea puterii, este acuzat de implicare în infracțiuni de spălare de bani.
Avocații care îl reprezintă pe Vlad Plahotniuc în dosarul de spălare de bani din Republica Moldova nu sunt de acord cu decizia magistraților de a-l aresta preventiv, considerând că procurorii nu au probe suficiente pentru acest demers. Jurnalistul de la Mold-Street, Ion Preașcă, care a scris despre fenomenul spălării banilor în Moldova, se întreabă de ce acest dosar a apărut acum.
„Unde au fost ei 3, 4, 5 ani în urmă? Căci infracțiunea asta a fost comisă șase ani în urmă, adică începutul. Și dosarul penal pe acest caz, adică conex la această cauză penală, e încă din 2014. De ce atunci nu a fost citat? Sau poate a fost citat și nu s-a pornit dosar, dar iată acum deja iese că are calitatea de bănuit și e posibil să fie dat în urmărire generală?”
Europa Liberă: Dvs. ați investigat schemele acestea de spălare a banilor. La ce concluzie ați ajuns?
Ion Preașcă: „Acest caz nu l-am investigat, fiindcă existau suspiciuni, existau anumite probe, dar nu am avut suficient material probator ca să arătăm cum au avut loc operațiunile, fiindcă, de exemplu, noi am documentat mulți ani în șir de unde provin banii lui Plahotniuc, ce operațiuni făcea el cu imobile, cu alte active, și de fiecare dată totul arăta destul de legal. De exemplu, anul trecut au vândut o mare parte din imobilele și terenurile deținute și care erau înregistrate pe firma „Finpar”, care era a lui Vlad Plahotniuc. Deci, totul a fost aparent legal, dar dacă să sape mai adânc, Fiscul poate găsi că, de fapt, a fost o schemă de optimizare fiscală și nu s-au plătit sume de milioane de lei în bugetul statului din impozite.
Și atunci, și acum există supoziția că Procuratura acționează la comandă politică. Nu văd nicio diferență între Procuratura de acum și cea de acum 2-3 ani...
Iată și aici toate operațiunile acestea pot cădea sub diferită incidență de evaziune fiscală și după aceea, că banii au fost scoși peste hotare în offshore, e spălare de bani. Foarte multe operațiuni făcute de Plahotniuc, dar și de alți oameni pot cădea ușor sub această incidență a prevederilor legale. Întrebarea este: de ce Procuratura întotdeauna activează doar când îi permite de sus cineva și îi zice: „Fas!”? Și atunci, și acum în mare parte există supoziția că Procuratura acționează la comandă politică. Și eu nu văd nicio diferență între Procuratura de acum și cea de acum 2-3 ani, adică ea până la urmă tot acționează la anumite comenzi politice și nu ținând cont de faptul că cineva este vinovat și el trebuie pedepsit, închis și întorși banii în bugetul țării.
Dosarele acestea de ani de zile stau și se prăfuiesc acolo, la Procuratură, multe sunt îngropate în mod special; zeci, sute de dosare de acestea se prăfuiesc și ele sunt scoase de la murat, cum se spune, atunci când e nevoie de ele. De exemplu, dacă cere vreun politician sau dacă un om de afaceri vrea să-și răscumpere libertatea, să plătească. De asta eu nu cred. Dacă se schimbă mâine puterea, ce se întâmplă? Dosarul o să fie închis pur și simplu și au să spună că nu s-a confirmat. Eu nu văd finalitate și nu cred, până n-o să fie condamnat Plahotniuc și închis, eu nu cred în faptul acesta. Și totuna au să existe suspiciuni că e comandă politică, fiindcă noi n-am avut cu adevărat o Procuratură și o justiție independentă.”
După reuniunea în formatul de negocieri „5+2” pentru reglementarea transnistreană, care s-a desfășurat la Bratislava pe 9 și 10 octombrie, nu a fost semnat niciun document. Proiectul unui protocol se află în proces de perfectare. Analistul politic Anatol Țăranu, fost ambasador moldovean la Moscova, crede că reglementarea transnistreană a intrat în impas.”
„Chiar dacă unii din acești actori, în speță dl Șova, care reprezintă poziția dlui Dodon, face mișcări mai active în speranța că va putea să propună acolo un document care este pe placul Moscovei, chiar dacă camuflează acolo unele lucruri, dar în linii mari nu pot ei de unii singuri să determine acest proces. Șova are la îndemână documentul care este aprobat de către Dodon, și noi cunoaștem acest lucru, s-a vorbit despre această autonomie largă sau puternică – acesta este termenul consacrat –, dar atâta timp cât nu există o susținere din partea occidentalilor și, în primul rând, din partea Statelor Unite, dar desigur că aici joacă și rolul său, în acceptarea acestui document, de către Blocul ACUM și în speță de către Maia Sandu.
Asta face ca procesul să nu se miște înainte, dar Rusia este perfect cointeresată ca acest lucru să se întâmple, fiindcă ea deja a obținut o victorie relativă, în sensul că Dodon a făcut declarația respectivă la ONU, în care a reiterat numele Republicii Moldova, retragerea armatei sincronizată cu reglementarea politică. Eu cred că la această etapă Rusia este suficient de împăcată cu această victorie și mai departe ea poate să aștepte mult timp, fiindcă atâta timp cât conflictul nu este reglementat, nu poate fi pusă problema retragerii armatei sau, cel puțin, Rusia are un motiv să nu retragă armata. Iar nedorind să retragă armata, ea niciodată nu va contribui la reglementarea politică, ca să aibă pretext să păstreze prezența militară.
În acest fel, cercul s-a închis, Rusia controlează situația și ea nu este cointeresată ca acum în acest domeniu să fie înregistrate mișcări active, fiindcă asta ar putea să-i dăuneze poziției privilegiate pe care o are astăzi.”