Mi-au atras atenția în ultimele zile declarațiile a două doamne politicieni, o ucraineancă și o moldoveancă, exprimând două poluri de atitudine contrare legate de războiul din preajma noastră, la care avem de meditat.
Prima este Irina Vereșciuk – vicepremier al guvernului de la Kiev și „ministru pentru reintegrarea teritoriilor ucrainene temporar ocupate de Rusia”. În conferințele sale de presă, de la începutul invaziei rusești, doamna Vereșciuk vorbește despre situația umanitară din regiunile calamitate, despre schimbul de prizonieri dintre Kiev și Moscova, prezintă statistica victimelor și răniților, chemând în mod repetat autoritățile de la Moscova să-și ridice cadavrele soldaților trimiși să „denazifice” Ucraina.
Irina Vereșciuk și-a asumat împreună cu alți oficiali ucraineni, în frunte cu președintele Zelenski, povara și sacrificiile războiului. Purtând același echipament de campanie, o putem vedea alături de acele „amazoane” blonde din armata ucraineană care au „diversificat” în mod dramatic condiția femeii, conferindu-i o altitudine demnă de tragediile antice.
Irina Vereșciuk a făcut valuri în presa moldoveană după ce în cadrul unui interviu recent pentru o televiziune din Chișinău a criticat guvernarea Republicii Moldova pentru că ar ajuta „prea puțin” Ucraina, că nu vrea să-și strice relațiile nici cu Kievul, nici cu Moscova. Doamna Vereșciuk s-a arătat indignată de faptul că Republica Moldova a depus cerere de aderare la Uniunea Europeană odată cu Ucraina, cea aflată în război cu Rusia, că ar fi un „vagon agățat de locomotiva ucraineană”. „Republica Moldova, a spus dna Vereșciuk, e protejată de Ucraina, de femeile noastre, care sunt violate, e protejată de copiii noștri schilodiți”.
Vicepremierul ucrainean i-a solicitat președintei Maia Sandu mai multă fermitate în declarații și a invitat-o să vină la Kiev, să se convingă cu ochii ei de grozăviile agresiunii rusești.
Marina Tauber reprezintă, cum spuneam, opusul Irinei Vereșciuk, ca atitudine. Membru marcant al fracțiunii partidului „Shor” din parlamentul de la Chișinău, numele ei apare în raportul Kroll, alături de cel al lui Ilan Shor, șeful său de partid fugit de brațul, cam anemic, al justiției moldovene. Întrebată de jurnaliști cum ar defini evenimentele sângeroase din Ucraina – „război” sau „operațiune specială” –, dna Tauber recită mantra „neutralității”, spune că nu poate emite opinii, pentru a nu complica o situație și așa prea sensibilă. Marina Tauber este împotriva interzicerii simbolurilor agresiunii rusești – prin legea promulgată marți 19 aprilie de președinta Maia Sandu. Suntem cetățeni ai Republicii Moldova, ne amintește dna Tauber, această decizie încalcă dreptul nostru de a alege, dreptul nostru de a avea o părere. Este inadmisibil!...
Partidul Shor crește necontenit în sondaje. Organizează proteste în diferite localități, acuză guvernarea că a aruncat Moldova în sărăcie, că a crescut prețurile, că nu oferă promisele majorări de pensii. Evident, formațiunea „Shor” nu suflă o vorbă despre furtul miliardului, al cărui principal orchestrator și beneficiar a fost fondatorul său, alături de alți oligarhi moldoveni fugiți și ei peste hotare, cum o denotă investigațiile jurnalistice. Partidul „Shor” ignoră consecințele pandemiei și nu vorbește despre agresiunea lui Putin în Ucraina, care a scumpit energia la nivel global, prefigurând și o criză alimentară de proporții. Când ești parte a problemei, nu soluția, când te faci a nu observa incendiul de lângă tine, e cel puțin ridicol și imoral să o faci pe „amicul poporului obidit”.
În Moldova există însă și politicieni mult mai puțini evazivi decât Marina Tauber când vine vorba despre războiul din Ucraina. Deputatul socialist Odnostalco, etnic ucrainean, cum o recunoaște el însuși, în cadrul unei intervenții la emisiunea propagandistului moscovit Soloviov, a acuzat guvernarea de la Chișinău că e condusă din străinătate, că interzicând panglica „Sfântului Gheorghe” întinează memoria eroilor din „Marele Război pentru Apărarea Patriei”. La o remarcă a propagandistului rus, Odnostalco a confirmat că cetățenia română pe care o dețin mai multe persoane din conducerea de vârf a Republicii Moldova și unii magistrați de la Curtea Constituțională reprezintă un afront la adresa „poporului moldovenesc” (popor care știe să danseze cu foc și să facă vin bun, cum era lăudat în vremuri sovietice). Odnastalco a blamat „rețeaua Soros care a acaparat audiovizualul moldovenesc”. Despre numeroșii lideri occidentali, care ne-au vizitat în ultimul timp, a spus că ar avea, „probabil”, scopul să sporească tensiunea, că „probabil” fac presiuni să atragă Moldova în război.
Declarațiile evazive ale Marinei Tauber și interviul apăsat pro-putinist al lui Odnostalco (presa l-a calificat drept un adevărat „denunț” la Moscova împotriva guvernării proeuropene de la Chișinău) merită auzite și analizate de cei care vor să înțeleagă mai bine situația Republicii Moldova, peisajul ei politic neuniform, stările de spirit ale unei populații divizate și confuze, care ar prefera, dacă se poate, „să fim și cu unii și cu alții”, pentru a-și asigura pacea și sănătatea, pentru a trăi, pentru a nu muri. Moldovenii sunt îngroziți de posibilitatea ca războiul să ajungă la noi, ar dori să evite cu orice preț coșmarul „băjeniei” și urmăresc cu sufletul la gură evenimentele din Ucraina.
O imagine-simbol a Republicii Moldova, cum apare ea azi, este clădirea delabrată a Hotelului „Național” din Chișinău, părăsită, „locuită” de boschetari. Noaptea trecută balcoanele de la etajele sale superioare au fost vopsite în culorile rusești negru-oranj, deasupra etajelor galben-albastru ale drapelului ucrainean, zugrăvite în primele zile ale invaziei rusești ca gest de solidaritate cu poporul ucrainean.
Nu se cunosc făptașii „colorado”. E foarte straniu că un edificiu de anvergura Hotelului „Național”, situat în plin centrul capitalei, a scăpat supravegherii Ministerului de Interne. N-ar fi prima dată când poliția moldoveană tratează superficial profanarea unor locuri ale memoriei românești, acolo unde provocatori ruși au scrijelit pe obeliscuri „Z”-ul putinist al războiului și-al urii.
„Cu cine e de fapt Republica Moldova, cu rușii sau cu ucrainenii?” – așa sună întrebarea pusă în maniera tranșantă și cam brutală a Irinei Vereșciuk, vicepremierul de la Kiev. Se pot găsi circumstanțe atenuante unor ezitări și decizii mai prudente ale oficialităților moldovene, pe care anumiți observatori par să le ignore, întrucât până și țări bogate și cercuri influente din Occident au preferat mult timp să tolereze tendințele dictatoriale și revanșarde ale lui Putin. Cum ar trebui să procedeze, atunci, un stat mic, slab și sărac, aflat în vizorul lui Putin?
Republica Moldova nu a reușit în 30 de ani de independență să facă pasul decisiv spre o identitate națională clară, spre o alegere geopolitică lipsită de echivocuri, și actuala guvernare proeuropeană nu poate să nu țină seama de aceste vulnerabilități, nu poate ignora mentalitățile locului. Ziua de 9 mai 2022 va fi pentru ea prima încercare, la scenă deschisă, de a rupe lanțul slăbiciunilor.
Punctele de vedere exprimate în acest acest articol nu reprezintă neapărat poziția postului de radio Europa Liberă.
