„Tranşantă şi plină de speranţă” este, pentru Kirkus Reviews, cartea de eseuri a scriitoarei americane Rebecca Solnit (n. 1961), Mama tuturor întrebărilor, Black Button Books, 2021 – cu cuvintele autoarei, „un parcurs prin măcel, o celebrare a eliberării şi solidarităţii, a înţelegerii şi empatiei, şi o investigare a termenilor şi instrumentelor pe care le-am putea folosi pentru a explora toate aceste lucruri”.
Două părţi aproximativ egale ca întindere – „Se rupe tăcerea”, conţinând cinci eseuri, & „Schimbarea binecunoscutei poveşti”, având şase eseuri –, prima preponderent pe teme sociale, şi cea de-a doua, literare, şi una şi alta dintr-o perspectivă feministă, căci: „Între 20 şi 30 de ani, am consumat atât de multă energie doar ca să le fac faţă bărbaţilor prădători. Înţelegerea faptului că pot fi umilită, rănită şi chiar ucisă de oameni complet străini şi de simple cunoştinţe, exclusiv prin prisma genului, şi că tot timpul trebuie să fiu atentă să evit o astfel de soartă, ei bine, în parte acest lucru a făcut din mine o feministă”. Iar ca lucrurile să fie şi mai limpezi, Rebecca Solnit nu ezită să-i facă loc, în textele ei, realităţii cotidiene (statistici ale violurilor, nume concrete, cazuri răsunătoare etc.), de-ar fi să citez această secvenţă: „Cu câteva săptămâni înainte, mă alăturasem Emmei Sulkowicz şi grupului de tinere care purtau salteaua pe aleile şi coridoarele Universităţii Columbia. (…) Sulkowicz este o studentă la arte care a raportat că a fost violată şi nu a primit nici cel mai mic semn de dreptate din partea autorităţilor campusului sau a poliţiei din New York. Prin urmare a ales să-şi declare suferinţa printr-un performance artistic constând în a purta cu ea continuu o saltea de pat”.
Partea cea mai polemică a cărţii e de căutat în eseurile în care autoarea atacă direct, nici mai mult nici mai puţin, canonul occidental – a se citi cu luare aminte „80 de cărţi pe care nici o femeie n-ar trebui să le citească”, dar şi „Bărbaţi explicându-mi Lolita”. Teribilă, concluzia ce se desprinde (se impune?!): „Orice femeie este pasibilă de a fi privită ca un referendum ambulant cu privire la femei – oare toate suntem emotive, viclene şi nu ne pricepem la matematică? –, în timp ce bărbaţii sunt relativ liberi să fie analizaţi individual”.
Parafrazând un titlu al autoarei, aş zice că Mama tuturor întrebărilor face parte din cele „80 de cărţi pe care nici un bărbat n-ar trebui să le rateze”; în privinţa femeilor, sunt liniştit – ele sunt cele mai bune cititoare, poate şi scriitoare ale vremurilor din urmă.
31 ianuarie ’22
