Andrei Dubceak a documentat conflictul din estul Ucrainei de la bun început. Un jurnal de război foarte personal.
“Îl cheamă Eduard Iurievici, militar al marinei ucrainene. L-am fotografiat în martie 2018, când mă însoțea, la întoarcerea de pe front, de la Mariupol. Și m-a rugat să-i dau câteva poze, ca amintire. Pe 27 iunie a fost împușcat, cinci zile, doctorii au încercat să-l salveze...dar nu au reușit. Inima s-a oprit.
La lăsat în urmă o soție însărcinată, se căsătoriseră de curând. Pe 17 septembrie, i s-a născut fetița, care-l va cunoaște numai din fotografii”.
Mărturia fotoreporterului Andrei Dubceak, 42 de ani, care a acoperit războiul din estul Ucrainei din 2013 – anul când au izbucnit protestele în Piața centrală din Kiev , pe Maidan. Până acum, conflictul armat, în care Rusia s-a implicat de partea forțelor separatiste, a făcut peste 13 mii de victime.
Fotoreporterul Andrei Dubceak
Cu trecerea anilor, interesul corespondenților străini pentru conflictul din estul Ucrainei a scăzut dar Dubceak, corespondent al Europei Libere/Libertatea, s-a întors mereu pe linia frontului. Și a făcut următoarele fotografii, pe care le și comentează.
O cască, de pe capul unei „sperietori”, străpunsă de un glonț – de parcă inamicul a vrut să spună „Știu că este numai o sperietoare, dar văd tot”.
În timpul unui schimb intens de focuri, lângă Horlivka, în iunie 2018.
Muniție strânsă de militari ucraineni, în decembrie 2017, lână Popasna. În preajma adăpostului unde Dubceak a făcut poza, separatiștii trăgeau în copaci, cu gloanțe explozive, numai „ca să-i terorizeze pe soldați”.
Într-un adăpost, în decembrie 2017, cu un veteran, „Didick” care i-a povestit ce a simțit când a pierdut un camarad mai tânăr: „Sună telefonul mobil, răspunzi, și auzit o voce de femeie care spune „Halo! Halo! Sașku, ce faci? De ce nu răspunzi?”. Stai cu telefonul soldatului mort în mână, și nu ști cum să reacționezi. Vocea își tremură, mâinile tremură, picioarele tremură. Spui câteva banalități iar de partea cealaltă este tăcere. După care auzi plânsete. Hohote. Unul din cele mai grele moment” povestește Didick.
Soldați ucraineni trec pe lângă un zid pe care separatiștii au scris: „9 mai, mulțumesc bunicule pentru victorie” – este vorba de victoria în al Doilea Război Mondial.
Lângă Bakhmut, uni soldați mănâncă în timp ce camarazii lor schimbă focuri cu separatiștii. Dubceak a fost acolo cu un coleg de la Europa Liberă, și toată noapte au stat lipiți de pământ în timp ce separatiștii trăgeau cu trasoare, la centimetrii de capetele lor.
Ruina unei case din satul Vodiane, distrus în întregime de separatiști, în martie 2018. În locuri ca astea, spune Dubceak, unde auzit obuzele vâjâind, ști „că moartea este aproape dar refuzi să crezi că ai putea muri și tu”.
Olexandra Bessmertnaya, ofițer de presă , martie 2018.
Pe câmp se ridică fumul de la casele care ard. În spate, pe deal, steagul milițiilor separatiste, care controlează toată regiunea, de pe înălțime.
A „Malezik”, un soldat în tranșee, la numai 200 de metri de liniile separatiștilor. Câteva luni mai târziu, tânărul militar a fost rănit. S-a însănătoșit și s-a întors pe front.
„Războiul nu înseamnă numai gloanțe, rachete și obuze. Este vorba și despre cartofi, sfeclă și varză, lapte și uniforme murdare, visul după un duș. Este vorba despre castraveți și baterii, apă și lemne, și lopeți, cu care se sapă și se sapă tranșee. Războiul este și un pachet care nu a venit, o gamelă prea mică pentru porția de ciorbă. Lupta în tranșee constă, 90%, din logistică” spune Dubceak.
Un cățel lângă un post militar din Popasna, în decembrie 2017. Dubceak povestește că fiecare post militar are un cățel sau o pisică. Cățeii aduc noroc și avertizează, pisicile vânează șoarecii și șobolanii.
Oleksander, un soldat de 28 de ani. La scurt timp după ce a fost făcut acest portret, Oleksander a fost lovit în cap. A urmat o lungă reabilitare, nici astăzi nu a recuperat dar de curând a fost în Occident, o vacanță finanțată prin „crowdfunding” (chetă prin internet).
Un lunetist ucrainean, în iunie 2018, în timp ce poziția lui este atacată de separatiști. Dubceak povestește că la început îi era frică, dacă era prins într-un astfel de schimb de focuri dar șoferul său (și al redacției ucrainene a Europei Libere) este un fost militar care l-a liniștii: „Oricum, soarta noastră stă în stele. Dacă este scris să mori, tot o să mori dacă nu, nu. Așa că, hai să mergem”.