Linkuri accesibilitate

Qatarul spune că armistițiul Israel-Hamas va începe vineri dimineață


Familiile ostaticilor israelieni reținuți de gruparea Hamas protestează în fața Ministerului Apărării din Tel Aviv, 21 noiembrie 2023
Familiile ostaticilor israelieni reținuți de gruparea Hamas protestează în fața Ministerului Apărării din Tel Aviv, 21 noiembrie 2023

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar spune că s-a stabilit ca armistițiul temporar între Israel și Hamas să înceapă vineri, ora 7 dimineața.

Ajutoarele vor intra în Fâșia Gaza „de îndată ce va fi posibil.” Majid al-Ansari,, reprezentantul Ministerului de Externe din Qatar, a mai spus că intenția părților care mediază negocierile dintre Israel și Hamas, organizație pe care SUA și UE o consideră teroristă, este ca actualul acord de încetare temporară a focului să devină permanent.

Un oficial palestinian a declarat joi pentru AFP că întârzierea punerii în aplicare a unui armistițiu în Fâșia Gaza între forțele israeliene și Hamas s-a datorat unor detalii de „ultim moment” cu privire la lista de ostatici care urmează să fie eliberați și cu modalitatea eliberării acestora.

Armistițiul, care ar fi trebuit să intre în vigoare joi, a fost amânat în cursul nopții din cauza „listei de ostatici israelieni și a modalităților de eliberare a acestora", a declarat oficialul, care are cunoștințe despre procesul de negociere.

Cele două părți au schimbat liste cu numele celor care urmează să fie eliberați, a adăugat el. De asemenea, nu s-au clarificat amănuntele cu privire la accesul Crucii Roșii la ostatici înainte ca aceștia să fie eliberați în Egipt, a spus el, și dacă Crucea Roșie va avea acces la cei care au rămas.

Întârzierile au survenit nu doar pentru că lista ostaticilor israelieni și cea a prizonierilor palestinieni care urmează să fie eliberați nu au fost încă definitivate, dar și pentru că Israelul nu a spus când își va întrerupe ofensiva aeriană și terestră în zona de coastă.

În așteptarea armistițiului, războiul continuă

Războiul a continuat joi în Gaza, în timp ce propunerea de armistițiu și eliberarea ostaticilor a fost amânată cu cel puțin încă o zi.

Coloane de fum negru puteau fi văzute joi dimineață ridicându-se deasupra zonei de război din nordul Fâșiei Gaza. Armata israeliană a declarat că a lansat cel puțin 300 de atacuri aeriene în ultima zi și a sunat sirenele de avertizare privind lansările de rachete transfrontaliere de către grupurile armate palestiniene. Presa palestiniană a relatat despre loviturile israeliene în partea de nord a Fâșiei Gaza, precum și în orașul Khan Younis, din sud.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că procesul de returnare a ostaticilor din Fâșia Gaza în Israel este complex și încă nu s-a concretizat. Armata pregătește punerea în aplicare a acestei prime faze a acordului de schimb de ostatici, a declarat miercuri seara târziu purtătorul de cuvânt Daniel Hagari.

Cu toate acestea, repatrierea persoanelor răpite în fâșia de coastă ar putea dura mai mult timp și ar putea avea loc în mai multe etape, a spus el. „Eliberarea ostaticilor va începe în conformitate cu acordul inițial dintre părți și nu înainte de ziua de vineri", a afirmat consilierul israelian pentru securitate, Tzachi Hanegbi, citat de ziarele Haaretz și Times of Israel și de canalul de televiziune N12.

Acordul survine după săptămâni de război în Fâșia Gaza. Conflictul a fost declanșat de atacurile Hamas asupra sudului Israelului din 7 octombrie, care, potrivit oficialilor israelieni, au ucis aproximativ 1200 de persoane, majoritatea civili, iar aproximativ 240 au fost luate ostatice.

Guvernul condus de Hamas în Fâșia Gaza afirmă că peste 14.000 de persoane au murit în urma atacului israelian, majoritatea femei și copii.

XS
SM
MD
LG