Născut la 1 ianuarie 1978, în Parcova, Edineț. Este jurnalist, prezentator de radio și televiziune. A debutat în presă la vârsta de 13 ani. Urmează formările în jurnalism, scenaristică și regie. În 1995 debutează în radio, iar un an mai târziu - în televiziune. La TRM, până în 2002, a realizat reportaje, dar a și prezentat diverse emisiuni – de la știri până la divertisment. În 2015 revine la pupitrul știrilor de la postul public de radio, pe care-l părăsește în octombrie 2018. De-a lungul timpului a avut colaborări cu mai multe agenții de știri, televiziuni și posturi de radio private. De 17 ani face parte din echipa revistei „Natura”. A fost premiat la diverse concursuri de creație pentru texte despre tradiții și destinații turistice, egalitate de gen și drepturi etc., dar și pentru fotografii publicate. La fel, a organizat tururi de presă pentru colegii dornici de a descoperi destinațiile turistice de pe ambele maluri ale Prutului.
Luni
Ziua începe cu o cafeluță. Aștept să se răcească, apoi o îndulcesc cu miere de rapiță. Mă gândesc că săptămâna trecută a fost una minunată. Am dialogat în direct, la EcoFM, cu zece persoane. Am tot cântărit, am tot trecut din nou interviurile prin minte mea și-am ajuns la concluzia că am avut parte de emisiuni-sărbătoare. Mi-au trecut pragul artiști, poeți, critici literari, psihologi, nutriționiști. Am ascultat muzică bună și am călătorit de la Eurovision la Steaua Vieru, de la folclor la portul popular, de la cuvântul rostit la cel cântat, de la agricultura ecologică la produsele bio...
Nu am trecut și peste surprizele unei emisii în direct: unii invitați au întârziat, iar alții, pur și simplu, au uitat să mai vină. Pe ultimii chiar nu-i înțeleg și mi-am manifestat indignarea cum de în plină eră de rețele de socializare, fel de fel gadget-uri, care au agende, acești oameni se fac că plouă. Da, poți să renunți la apariții, să zicem, radio, însă e logic să anunți. Astfel de persoane le exclud din lista invitaților, un fel de listă neagră.
După revizuirea agendei și emoțiilor, trec pe rețelele de socializare. Multe informații, solicitări de prietenie, noi urmăritori. Mă opresc la un mesaj trimis de colega Valentina Ursu, în el este link-ul la Jurnalul semnat de scriitoarea Ana Blandiana. Citesc fiecare rând și-n minte îmi vin versuri, dar și părți din texte publicistice. Rândurile Anei Blandiana m-au provocat să revin la un reportaj realizat prin 2012 despre Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenței, inaugurat de Fundația Alianţa Civică, condusă de Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Și notam atunci: Nu e doar un muzeu ce aminteşte de crimele unui regim diabolic – e o fostă închisoare. Starea e între a intra şi nu, între curiozitate şi teamă.
De cum am deschis uşa am avut impresia că mai bântuie mirosul pestilenţial, că se mai aud vocile nevinovate ale deţinuţilor, în mare parte personalităţi din diferite domenii. Mai întâi trec prin Sala Hărţilor şi România închisorilor. După toate legendele de pe hărţi îşi poţi da lesne seama că puterea comunistă era una fricoasă, de asta a şi transformat România într-o ţară plină de închisori şi lagăre. Cei mai „periculoşi criminali” (personalităţi notorii din diferite domenii) au fost întemniţați la Aiud, Piteşti, Gherla, Sighet etc.
Ironia sorții face ca la miezul zilei, la EcoFM, să discut tot despre victime. Invitata mea este Mariana Ticolaz, juristă la Curtea Penală Internațională de la Haga, Olanda. E vorba de o instituție ce are menirea de a de a judeca persoane care au comis genocide, crime de război și crime împotriva umanității.
Îmi dau seama că viața Marianei înseamnă riscuri asumate și rezistență. Fac ochi mari mai ales atunci când vorbește despre experiențele africane. Pare incredibil, poate patetic!, dar Mariana Ticolaz a acceptat să vină în emisie chiar de ziua ei de naștere. Dincolo de dialogul despre Curtea Penală Internațională, am ce discuta cu Mariana, or, acum mai bine de un deceniu și jumătate eram colegi de redacție, împărțeam aceleași studiouri, aceleași microfoane. Eu am rămas în pâinea presei, ea, însă, cam prin 2004, a ales să se retragă.
La ora 15.00 închid microfonul și o iau spre școală, pentru că sunt așteptat de fiica cea mică - Doroteia. De altfel, scenariul acesta se repetă zilnic, cu mici excepții. În drum spre stație discutăm despre succese și insuccese. Întrebări și răspunsuri și... invers. Înțeleg că trebuie să vorbesc atât cât i-ar trebui unui copil de nouă ani. Nu știu dacă îmi reușește, dar sper...
Marți
La un an distanță, tare sper că sufletul mamei e împăcat...
Soarele își face loc printre blocurile complexului. O stare de moleșeală cochetează cu mine, parcă nevinovată. Intru pe o rețea de socializare, care-mi amintește despre o postare de-acum un an. E una din cele ce-mi provoacă emoții și mi se oprește un nod în gât. Da, și la un an distanță mi-e trist, dar tare sper că sufletul mamei e împăcat. La despărțirea de ea au curs lacrimi și cuvinte frumoase. Știu, plecarea mamei mi-a lăsat un gol imens, mi-a umplut sufletul de un dor care arde. A plecat repede, s-a stins în tăcere, inima nu i-a mai rezistat. Mama a rămas în amintirea tuturor Omul-lumină, simbol al dragostei de aproapele. Mama a semănat respect, nu a invidiat, nu a urât, nu a cârtit. Mereu a găsit un cuvânt de bine și a trecut peste supărări. Mama a fost omul sacrificiului. Uneori, până la uitare de sine, a făcut bine. Nu a așteptat răsplată. Despre mama pot spune multe și doar adevăruri. Au rămas amintiri și doar câteva fotografii...
La 11.15 urc scările spre studioul nostru, aflat la etajul 9. Mai ascult ce melodii are în repertoriu invitatul meu de la miezul zilei – interpretul și compozitorul Viorel Burlacu. Discutăm, la început, despre un eveniment preconizat pentru 19 februarie, la Soroca – un concert de folk și poezie IN MEMORIAM: Constantin Brâncuși, Grigore Vieru și Adrian Păunescu. Apoi călătorim pe calea undelor prin viața și creația lui Viorel Burlacu. Artistul este un om al cetății care vorbește cu drag despre neamul românesc. Punem accentele pe valori, pe cuvântul rostit și trăit, ascultăm melodii de o profundă încărcătură emoțională și națională.
După o scurtă pauză, rămânem în același registru, doar că invitatul este altul și discutăm tot despre ceea ce are această parte de țară mai bun și mai frumos, însă, în turismul vitivinicol. Lilian Tomescu este Ambasador #winelover în Republica Moldova și vorbește despre cei opt ani ai comunității, sărbătoriți de pe 13 până pe 16 februarie la cramele noastre. Aflu că oaspeții au fost încântații să descopere o destinație deosebită și să guste vinuri excepționale.
Miercuri
Ziua începe cu citirea Etnoromanului „Fata cu cobza”, semnat de Stela Botez. De altfel, lansarea acestui urmează să aibă loc la 24 februarie, de Dragobete. Iar despre evenimente, dar și despre lucrare mi-a vorbit autoarea într-o emisiune din prima săptămână a acestei luni.
Las cartea pe raft și pornesc la o nouă întâlnire radiofonică. La ora 12.00 trebuie să vină Aura. Intrăm în emisie. Plasăm accentele pe călătorii și stilul sănătos de viață.
În drum spre casă, Doroteia îmi spune că vrea la munte, în Carpați, unde am fost primăvara și vara trecută. Acasă, Nectaria zice că ar fi potrivită o vacanță în Franța. Savurăm înghețata, apoi, eu o dau pe lecturi, iar fetele pe teme. Mai schimb o vorbă-două cu soția.
Joi
De dimineață, mi-am ascultat intuiția și am pregătit mai multe informații pentru emisiunea de la miezul zilei. Invitata a hotărât să nu vină la emisiune. Și, poate, bine a făcut. Închid microfonul aproape de ora 14.00 și mă grăbesc la un eveniment dedicat revistei „Natura”, publicație ajunsă la 30 de ani de la apariție. Din 2003, când a început colaborarea mea, și până acum am semnat sute de texte despre oameni și locuri, am dialogat cu personalități, dar și cu cititorii care mă primeau cu drag în casele lor.
Seara, alături de soție, fiica mai mică, dar și colegi de breaslă, ajung la premiera documentarului „Gurie. Mitropolitul”, o producție cinematografică despre Gurie Grosu, primul titular al Mitropoliei Basarabiei după 100 de ani de ocupație rusă.
Vineri
Dimineața îmi iau două cărți pe care să le răsfoiesc în troleibuz. E un truc de alungare a plictiselii. Am reușit să citesc doar câteva pagini din cartea despre Mihai Ciobanu, care are semnătura colegei Tatiana Slivca. Las lectura pentru orele serii. La miezul zilei, invitata studioului este interpreta de muzica populară Anișoara Dabija. A doua parte o dedic ghizilor de turism, or e ziua lor profesională. Seara e pentru scenariile din weekend. Sâmbătă avem un team-building, iar duminică, eu și soția vom sărbători nunta de granat - am ajuns la 18 ani de căsnicie.