Manifestanții din Belarus refolosesc parodic afișele propagandei sovietice, în protestele lor la nivel național împotriva președintelui Alexandr Lukașenka.
Protestatarii belaruși reimaginează arta perioadei sovietice

1
Portretul Mariei Kalesnikava, una dintre reprezentatele opoziției, este proiectat pe un bloc de apartamente. Imaginea o reprezintă pe protestatară ținând un pașaport rupt și având niște flori pe fundal. Portretul este însoțit de textul: „Mașa, patria te cheamă!” Pașaportul rupt face aluzie la faptul că Maria Kalesnikava și-a rupt pașaportul atunci când autoritățile din Belarus au încercat să o deporteze din Belarus pe 8 septembrie.

2
Afișul opoziției reia o imagine iconică folosită în campania de recrutare de Armata Roșie sovietică pentru Al Doilea Război Mondial pe care scrie „Patria te cheamă” și reprezintă o femeie care depune jurământul soldatului sovietic.

3
Lukașenka este înfățișat aici pe o carte de joc împodobită cu culorile steagului Belarusului din epoca sovietică, steag adoptat de liderul autoritar al acestei țări ca drapel național în 1995. „B” este prescurtarea în alfabet chirilic pentru „valet”.

4
Acea carte de joc ar fi putut fi inspirată din acest faimos afiș din primele zile ale stăpânirii comuniste din Rusia, care face aluzie la rebeliunea marinarilor din Kronstadt, lângă Sankt Petersburg. Rebeliunea de la Kronstadt a fost o revoltă împotriva bolșevicilor lui Lenin. Răscoala a fost înăbușită brutal de Armata Roșie și peste 1000 de marinari au fost executați. Afișul sugerează înfrângerea marinarilor, declarând: „Am bătut cartea Kronstadtului!”.