Poate mai puțin însă în Marea Britanie, unde prințul Harry a apărut marți 6 iunie în fața tribunalului din Londra, o premieră de 130 de ani încoace, cum o amintește The Guardian, încă de când prințul Albert Edward – fiul cel mare al Reginei Victoria, care avea să devină regele Edward al VII-lea în 1901 – a depus mărturie într-un caz de calomnie privind un joc de cărți la care el fusese prezent.
Spre deliciul presei populare, prințul Harry a încălcat marți protocolul coroanei — cum o comentează în detaliu același The Guardian —, protocol care cere și impune familiei regale să nu facă comentarii politice, ba chiar Harry a criticat guvernul lui Rishi Sunak, însă și presa populară în general, împotriva căreia el a depus plângere penală.
Peste Canalul Mânecii, în Franța, Libération arată, în mod oarecum surprinzător, mai degrabă simpatie pentru Harry: «O scenă cum vedem numai în filme. Nu chiar un James Bond, în ciuda elicopterelor și curselor de mașini. Nici măcar un Disney, chiar dacă găsim în casting o soacră manipulatoare și o prințesă americană care a venit să-și salveze iubitul. Mai degrabă un foileton siropos în zece sezoane, amestecând detectivi privați, mesaje vocale șterse, telefoane infectate de hackeri și povești intime răspândite la nesfârșit prin paginile tabloidelor fără scrupule. În viața reală, este doar povestea destul de tristă a unei culturi mass-media otrăvite și a unui om (Harry) care își refuză rolul de ficus cu coroană și care încearcă să trăiască în afara cadrului rigid impus de alții.»
La Londra, The Times remarcă însă că Harry a admis în fața tribunalului că anumite detalii din plângerea sa împotriva tabloidelor care i-au “ruinat viața” nu concordă cu ceea ce el a scris în autobiografia sa Spare.
Distrugerea barajului de la Nova Kahovka împiedică ofensiva ucraineană
Distrugerea barajului de la Kahovka este o lovitură grea încasată de Kiev, analizează Le Monde, la Paris.
La fel, în Spania, El Pais constată că mult-anunțata ofensivă ucraineană în Donbas era probabil pe cale de a incepe, dar că distrugerea barajului de pe Nipru a blocat-o pe moment, deși, cum insistă The Atlantic, au fost inundate localități de ambele părți ale fluviului, atât în partea ucraineană propriu-zisă, cât și în cea — pe malul stâng — ocupată de Rusia. Un “ecocid”, acuză Kievul.
Cu toate astea, ingeniozitatea ucraineană nu încetează să surprindă. Tancuri și rachete gonflabile ca momeală, toate provenind de la o companie cehă. Odată cu invadarea Ucrainei, fabrica respectivă de tancuri gonflabile din Cehia și-a dublat vânzările: armele sale false (precum tancuri gonflabile) sunt folosite pe teren pentru a înșela dronele inamicului, cum o constată, cu amuzament neascuns, La Repubblica, în Italia.
In acest timp, cum relatează același El Pais, în Spania, Vaticanul a trimis un mediator de înalt nivel la Kiev: președintele Conferinței Episcopale Italiene.
Teroare împotriva fetelor care studiază în Afganistan
Cruzimea talibanilor împotriva fetelor care studiază în Afganistan continuă să se manifeste neabătută, scrie tot El Pais, atingând extreme inumane: 82 de minore au fost internate în acest weekend după ce au fost otrăvite în două școli din țară.
Regimul talibanilor le permite fetelor să studieze doar până la vârsta de 12 ani și le interzice accesul la studii secundare și la universitate.
Sute de fete au fost, de asemenea, otrăvite în ultimele luni în Iran, ceea ce i-a determinat pe mulți părinți să-și retragă fiicele din școli. Multe școli au închis.
Partidele pro-ruse câștigă teren în UE în perspectiva alegerilor europene din 2024
Tot El Pais mai scrie despre cum extrema dreaptă continuă să crească în Europa până să ajungă la putere în Italia, la coaliții în țările nordice și la o prezență parlamentară puternică în Franța, precum și în Spania.
Dar avansează și în Germania, unde formațiunea neo-fascistă AfD continuă să progreseze în fața coaliței cuvernamentale tripartite. Alternative für Deutschland (AfD) progresează mai ales în Germania de est, fostă comunistă. Astăzi, ei chiar ar fi acolo a doua forță politică, aproape la nivelul social-democraților (SPD) lui Olaf Scholz.
Reînvierea Imperiului austro-ungar
În paralel cu asta, problema majoră a Uniunii Europene cu deriva iliberală a Ungariei ar putea fi pe cale să devină din ce în ce mai prezentă și apăsătoare, pe măsură ce Partidul Libertății, formațiunea de extrema-dreaptă din Austria vecină cu Ungaria, conduce la rândul ei în sondaje înaintea următoarelor alegeri din 2024, sub conducerea unui politician manipulator pe care președinta Parlamentului European, malteza Roberta Metsola, îl descrie ca fiind „pur și simplu un om în care nu se poate avea încredere”.
Și aici intră în scenă Kickl
Coaliția de centru-dreapta și ecologistă aflată acum la putere în Austria este tot mai nepopulară, prezentând pentru electorat mari probleme legate de inflație și imigrație. Aici intră în scenă pro-rusul Herbert Kickl, un populist care vrea să transforme Austria într-o “fortăreață” închisă în fața imigrației.
Opoziția democratică în Austria este reprezentată în schimb de îmbătrânitul partid social-democrat, care în weekendul trecut s-a făcut de râs anunțând un nume greșit în cursa pentru conducerea partidului.
Dar populiștii câștigă teren și prin alte părți: și în Slovacia vor avea loc alegeri anul acesta, în 2023, iar pro-rusul Robert Fico conduce în sondaje. El a tot spus de altfel că va pune capăt sprijinului militar pentru Ucraina.
Ce înseamnă asta pentru Europa: oficialii UE și experții avertizează că o victorie a pro-rușilor in Austria și Slovacia i-ar furniza lui Putin o unealtă eficace pentru a contracara efectul sancțiunilor europene, ca și efortului militar în favoarea Ucrainei.
Cât despre slovacul Robert Fico, el este o figură foarte controversată. A fost forțat să demisioneze in 2018 în urma unor uriașe manifestații impotriva lui. La acea vreme, Fico a încercat să suprime manifestațiile, asociindu-le mai întâi cu revoluția de pe Maidan din Ucraina și pretinzând că protestele erau finanțate de personajul favorit al teoreticienilor conspirației, miliardarul George Soros.
Dezinteres în UE pentru viitoarele alegeri europene
În sfârșit, Parlamentul European tocmai și-a publicat sondajul Eurobarometru mult mediatizat privind atitudinea cetățenilor UE față de instituțiile de la Bruxelles și viitoarele alegeri europene.
Puțin peste jumătate (56 %) dintre respondenți, formând un eșantion reprezentativ, s-au declarat interesați de alegerile europene de anul viitor… dar asta nu e foarte încurajator, având în vedere că 71 la sută dintre ei au spus și că ei cred că acțiunile UE au un impact negativ asupra vieții lor de zi cu zi.
În realitate, cetățenii nu sunt chiar atât de interesați, dat fiind că mai puțin de jumătate (45 %) dintre cetățenii UE știu că alegeri europene vor avea loc anul viitor.
Parlamentul ar putea încerca să prezinte acest sondaj ca fiind un succes, având în vedere că cifra celor interesați este mai mare în acest moment decât în 2018, cu un an înainte de ultimele alegeri europene. Dar asta încă nu este o proporție impresionantă, având în vedere creșterea semnificativă a puterilor Bruxelles-ului în ultimii ani și rolul său central în practic orice, de la reacția instituțională la pandemia de COVID-19 până la răspunsul la apelurile de ajutor ale Ucrainei împotriva invaziei ruse.
Toate astea amintesc vorba de duh (dar care, dacă ar fi existat, ar fi fost mai degrabă o simplă exclamație de năduf și exasperare) atribuită odinioară fostului secretar de stat american Henry Kissinger: — “Care e numărul de telefon al Europei, ca să pot să-i sun la nevoie?” Dar, cum a arătat-o deja Financial Times, demontând mitul, acea frază este apocrifă, iar Henry Kissinger n-a întrebat niciodată așa ceva.
