Primăvara vrajbei noastre: protestele din universități divizează profund societatea americană
Un participant la protestul studențesc de la colegiul din Cambridge (Massachusetts) își încurajează colegii care tocmai au spart încercuirea forțelor de ordine, la tabăra de corturi.
Protestele studențești în Statele Unite împotriva războiului din Gaza s-au intensificat și extins în ultima săptămână, la colegii precum Columbia, Yale, New York University, dar și în restul țării.
Poliția a intervenit pe mai multe campusuri și a arestat demonstranți. Mai mult de 100 de protestatari au fost arestați la Universitatea Columbia, unde președinta universității, Minouche Shafik, a chemat poliția din New York să evacueze tabăra manifestanților. Ea a declarat că tabăra încălca regulile privind protestele neautorizate.
Recenta decizie de a anula ceremonia de absolvire la Universitatea Columbia și situația de la Universitatea din California de Sud (USC) au declanșat o serie de reacții în rândul cadrelor didactice și al personalului universitar din Statele Unite. La USC, anularea ceremoniei principale de absolvire, programată pentru 10 mai, a stârnit reacții în urma deciziei de a nu permite unul dintre discursuri, pe fondul controverselor legate de postările vorbitoarei pe rețelele de socializare despre războiul din Gaza.
Ce vor protestatarii?
Participanții la proteste cer un armistițiu permanent în Gaza, încetarea asistenței militare americane pentru Israel, stoparea legăturilor de investiții ale universităților cu furnizori de arme și alte companii care obțin profit din război, și amnistie pentru studenții și profesorii care au fost disciplinați sau concediați pentru proteste.
La un număr de colegii, organizatorii au dezaprobat violențele împotriva contra-protestatarilor pro-Israel, dar unii studenți evrei spun că nu se simt în siguranță pe campus și sunt îngrijorați de scandări și acțiuni pe care le consideră antisemite. Scrisori deschise adresate administrațiilor universitare și publicate în mass-media sunt apeluri la reafirmarea valorilor democratice și la angajamentul pentru promovarea unui mediu universitar care să permită accesul tuturor în condiții de siguranță.
La Universitatea Columbia din New York, protestatarii pro-palestinieni au ocupat o clădire și au afișat o pancartă cu cuvântul „intifada”, amintind marile răscoale palestiniene împotriva ocupației israeliene. Utilizarea acestui termen a stârnit controverse, fiind considerat de mulți ca o incitare la violență și antisemitism. În timp ce universitatea a invocat preocupările legate de siguranța studenților evrei pentru a justifica intervenția poliției, protestatarii pro-palestinieni au acuzat că se folosește de acest pretext pentru a reprima protestele. Aceste tensiuni au generat pe mai multe campusuri incidente antisemite, cum ar fi amenințări și agresiuni verbale îndreptate împotriva unor studenți evrei.
Tensiuni în creștere la universitățile americane. Studenții pro-palestinieni au ocupat o clădire la Columbia
1/8Protestele de la universitățile americane în sprijnul palestinienilor au luat amploare, provocând una din cele mai grave crize ale instituțiilor academice din SUA din ultimele decenii. Ele s-au extins de la New York și Boston pe coasta de Est până în Oregon și California, în vest.
De mai multe săptămâni, la tot mai multe universități din Statele Unite au loc proteste studențești pro-palestiniene. Organizatorii cer oprirea „genocidului” pe care l-ar comite în Gaza armata israeliană, dar se confruntă cu acuzații că ar promova de fapt antisemitismul și „distrugerea” Israelului.
2/8Situația de la Columbia s-a deteriorat în cursul nopții de luni spre marți. Tabăra de corturi pro-palestiniană, evacuată săptămâna trecută, apoi lăsată să se formeze din nou, este „creierul” noii escaladări a protestului. La această fază a manifestațiilor, studenții nu sunt furioși doar pe armata israeliană care a ucis 34.000 de oameni în Gaza sau numai pe guvernul american care sprijină armata Israelului, pe companiile american care investesc în Israel, ci și pe conducerea universității lor, care i-ar fi trădat, ascultând de politicienii de la Washington.
De mai multe săptămâni, la tot mai multe universități din Statele Unite au loc proteste studențești pro-palestiniene. Organizatorii cer oprirea „genocidului” pe care l-ar comite în Gaza armata israeliană, dar se confruntă cu acuzații că ar promova de fapt antisemitismul și „distrugerea” Israelului.
3/8În noaptea de luni spre marți, studenții de la Universitatea Columbia, locul unde au început protestele extinse între timp pe tot cuprinsul SUA, s-au baricadat într-una din clădirile din campus, Hamilton Hall. A fost reacția lor la ultimatumul dat luni după-masă de conducerea Universității, care le-a spus: „Ori mergeți acasă, ori veți fi suspendați”.
De mai multe săptămâni, la tot mai multe universități din Statele Unite au loc proteste studențești pro-palestiniene. Organizatorii cer oprirea „genocidului” pe care l-ar comite în Gaza armata israeliană, dar se confruntă cu acuzații că ar promova de fapt antisemitismul și „distrugerea” Israelului.
4/8Unii observatori spun că la Columbia, conducerea instituției a greșit încercând un „balet diplomatic” între propriii studenți și politicienii din Congres. Rectorul ei, Nemat Shafik,(la microfon) a dat asigurări la 17 aprilie în legislativul de la Washington că orice manifestare „anisemită” în campusul din inima metropolei americane va fi curmată din start. Studenții protestatari s-au simițit trădați. „Cu cât ne veți pune pumnul în gură mai tare, cu atât vom striga mai tare!”, s-a scandat la Columbia.
De mai multe săptămâni, la tot mai multe universități din Statele Unite au loc proteste studențești pro-palestiniene. Organizatorii cer oprirea „genocidului” pe care l-ar comite în Gaza armata israeliană, dar se confruntă cu acuzații că ar promova de fapt antisemitismul și „distrugerea” Israelului.
5/8Suporterii Israelului și mulți evrei americani spun că demonstrațiile pro-palestiniene sunt de fapt manifestări antisemite. Ei se plâng că studenții evrei nu mai sunt în siguranță la universități. Organizatorii protestelor, printre care sunt și evrei, susțin că nu au nimic de a face cu incidentele cu adevărat antisemite produse în marginea demonstrațiilor lor: „Nu putem controla totul”.
Israelul a lansat ofensiva din Gaza în urmă cu peste jumătate de an, ca ripostă la atacul terorist al organizației palestiniene Hamas, soldat cu uciderea a 1200 de israelieni și luarea a 250 de ostatici.
De mai multe săptămâni, la tot mai multe universități din Statele Unite au loc proteste studențești pro-palestiniene. Organizatorii cer oprirea „genocidului” pe care l-ar comite în Gaza armata israeliană, dar se confruntă cu acuzații că ar promova de fapt antisemitismul și „distrugerea” Israelului.
6/8Luarea cu asalt a clădirii Hamilton Hall de la Columbia a fost cel mai dramatic episod de până acum al protestelor studențești pro-palestiniene din SUA. Presa universității a transmis evenimentul în direct.
De mai multe săptămâni, la tot mai multe universități din Statele Unite au loc proteste studențești pro-palestiniene. Organizatorii cer oprirea „genocidului” pe care l-ar comite în Gaza armata israeliană, dar se confruntă cu acuzații că ar promova de fapt antisemitismul și „distrugerea” Israelului.
7/8Universitatea Columbia are o lungă tradiție de activism, începând din anii 1960, când a fost unul din centrele protestelor studențești împotriva războiului purtat de SUA în Vietnam. Studenții protestatari spun că rectoratul a încălcat nu doar această tradiție, dar și autonomia universitară ascultând de politicienii americani pro-israelieni.
De mai multe săptămâni, la tot mai multe universități din Statele Unite au loc proteste studențești pro-palestiniene. Organizatorii cer oprirea „genocidului” pe care l-ar comite în Gaza armata israeliană, dar se confruntă cu acuzații că ar promova de fapt antisemitismul și „distrugerea” Israelului.
8/8Diferitele universități americane au reacționat diferit la protestele studențești pro-palestiniene. La Universitatea din Austin, Texas, poliția chemată de rectorat a arestat mai mulți protestatari luni, 29 aprilie. Unii comentatori spun că speranța rectoratelor prinse între presiuni politice și demonstrații studențești este apropiata vacanță universitară, până la care au mai rămas doar câteva zile.
De mai multe săptămâni, la tot mai multe universități din Statele Unite au loc proteste studențești pro-palestiniene. Organizatorii cer oprirea „genocidului” pe care l-ar comite în Gaza armata israeliană, dar se confruntă cu acuzații că ar promova de fapt antisemitismul și „distrugerea” Israelului.
Secvența anterioară
Secvența următoare
Redefinirea antisemitismului?
Dezbaterile cu privire la sursa și interpretarea antisemitismului s-au intensificat în SUA. În timp ce unii susțin că denunțarea sionismului și a politicii Israelului nu constituie antisemitism, alții argumentează că astfel de poziții creează un mediu ostil pentru studenții evrei. Există și implicații politice, în acest an electoral. Republicanii văd în agitația studențească o temă electorală, care l-ar putea aduce din nou pe Donald Trump în Casa Albă.
Președintele democrat Joe Biden încearcă să găsească un echilibru, punând în balanță dreptul democratic la protest pașnic și necesitatea de a opri tulburările. Biden a declarat că „ordinea trebuie să aibă prioritate". „Amenințarea oamenilor, intimidarea oamenilor, insuflarea fricii - nimic din toate acestea nu reprezintă un protest pașnic” - a spus șeful executivului american. El a continuat: „Dizidența este esențială pentru democrație ... Există dreptul de a protesta. Dar nu dreptul de a provoca haos.”
Protestele studențești reprezintă un câmp minat potențial pentru Biden. Avantajul său față de Trump printre tinerii alegători continuă să scadă semnificativ. Pe de altă parte, pe măsură ce poliția a intervenit împotriva taberelor pro-palestiniene și a arestat mii de oameni, lideri republicani și însuși Trump au încercat să-l prezinte pe președintele Biden ca pierzând controlul și permițând universităților americane să alunece în haos.