Evenimentul va avea loc la Philadelphia, la National Constitution Center și va fi moderat de David Muir și Linsey Davis de la televiziunea ABC News. Dezbaterea începe la 9 seară, ora locală, adică 4 dimineață miercuri, ora Moldovei.
Dezbaterea va dura 90 de minute și va fi fără public, oferind ambilor candidați o platformă importantă pentru a-și prezenta viziunile într-o cursă electorală care s-a schimbat semnificativ după retragerea președintelui Joe Biden din competiție în luna iulie, dar rămâne foarte echilibrată.
Dezbaterea vine după săptămâni de negocieri cu privire la condițiile în care se va desfășura. Deși inițial Trump a sugerat că nu va participa deloc, după ce Harris l-a provocat public, acuzându-l că s-ar feri să discute, el a acceptat confruntarea, propunând însă organizarea unor dezbateri suplimentare pe Fox și NBC News. Harris a fost de acord doar cu dezbaterea de pe ABC, la care campania lui Biden convenise inițial.
Spinoasa chestiune a microfoanelor
În ceea ce privește structura dezbaterii, candidații vor avea câte două minute pentru a răspunde la întrebări, precum și un minut suplimentar pentru clarificări sau răspunsuri ulterioare. Microfoanele fiecărui candidat vor fi activate doar când acestuia îi va veni rândul să vorbească, o regulă negociată intens de echipele de campanie.
Harris și echipa sa au susținut că această măsură o dezavantajează pe vicepreședintă, dar au acceptat-o pentru a nu periclita desfășurarea dezbaterii. Democrații au speculat că republicanii se tem să lase microfoanele deschise pe toată durata dezbaterii pentru că Donald Trump este indisciplinat, impulsiv și imprevizibil și ar putea spune lucruri sau avea reacții care să se întoarcă împotriva sa.
Pregătirile pentru dezbatere sunt intense de ambele părți. Trump, cunoscut pentru stilul său informal și faptul că nu pregătește dezbaterile așa cum mulți alții o fac, a discutat despre politicile sale cu anumiți consilieri și a interacționat cu alegători și presă, declarând că „se pregătește pentru această dezbatere toată viața”. Între timp, Harris s-a retras la Pittsburgh pentru a se pregăti în mod intens, alături de echipa sa.
Dezbaterea va fi o ocazie de a analiza nu doar politicile celor doi candidați, ci și modul în care aceștia gestionează presiunea și tensiunile personale. Trump este cunoscut pentru stilul său provocator, transformând adesea dezbaterile într-un spectacol axat pe el însuși. Harris, recunoscută pentru disciplina și concentrarea sa, va încerca să rămână calmă și să își păstreze echilibrul pentru a nu fi atrasă în capcanele lui Trump. Totuși, restricțiile impuse ar putea limita capacitatea ei de a riposta la cele spuse de Trump, care face multe afirmații neadevărate și fără acoperire, ceea ce a determinat echipa democraților să regândească strategia inițială.
Deși mai rămân circa două luni până la alegerile din noiembrie, această dezbatere ar putea avea un impact decisiv asupra modului în care votanții nehotărâți își formează opiniile și își stabilesc preferințele.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te