Linkuri accesibilitate

Președintele BERD: „Sectorul bancar din Moldova a fost capturat şi nu a funcționat pentru oameni”


Suma Chakrabarti
Suma Chakrabarti

Declaraţiile lui Suma Chakrabarti pentru jurnaliştii de la Chişinău.

Aflat în vizită la Chișinău, președintele Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Suma Chakrabarti, a îndemnat autoritățile moldovene să continue reformele, observând totodată că față de precedenta sa vizită în R. Moldova, în urmă cu patru ani, se văd unele progrese. La conferința de presă a președintelui BERD a participat corespondenta noastră.

Președintele BERD: „Sectorul bancar din Moldova a fost capturat de şi nu a funcționat pentru oameni”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:25 0:00
Link direct


Președintele BERD a lăudat evoluţiile pozitive în sectorul bancar şi a spus că situația e diferită comparativ cu 2015-2016, când sectorul bancar era în criză. Reformele trebuie să continue, a atenţionat oficialul. Suma Chakrabarti a vizitat ultima dată Moldova în februarie 2014, cu câteva luni înainte să se afle că sectorul bancar moldovean a fost fraudat. Furtul miliardului a fost un dezastru, a fost o perioadă neagră pentru sector, a spus azi preşedintele BERD:

„Am venit în Moldova tocmai pentru a sprijini reformele din sectorul bancar. Sectorul bancar trebuie să lucreze pentru cei mulţi, nu pentru un grup restrâns. Sincer vorbind, cred că sectorul bancar din Moldova a fost capturat de câţiva şi nu a funcționat pentru oameni. Iată de ce această situaţie extraordinară a solicitat măsuri extraordinare. BERD s-a implicat împreună cu FMI şi alţi parteneri în restructurarea acestui sector bancar.”

Suma Chakrabarti a menţionat că acest proces de restructurare a început prin recenta tranziție de la Victoriabank, odată cu procurarea pachetului majoritar de către Banca românească Transilvania, care deţine acum împreună cu BERD pachetul de control, de peste 66%. Preşedintele BERD a salutat tranzacţia menţionând că pentru prima dată în ultimul deceniu o bancă străină a intrat pe piața Republicii Moldova. E un pas major pentru modernizarea întregului sector, a menţionat oficialul:

„Este însă doar începutul, urmează să lucrăm mai mult în acest domeniu în următoarele luni. Nu consider că ceea ce am făcut la Victoriabank e un semnal că totul e bine şi că problemele din sector au fost rezolvate. Urmează ca schimbări similare să se producă şi în alte bănci din sistem.”

Restructurarea în sectorul bancar va continua în lunile următoare, a dat asigurări preşedintele BERD. El nu a confirmat, dar nici infirmat că BERD ar intenționa să investească direct, sau indirect în celelalte două bănci considerate cele mai mari, anume Moldova Agroindbank şi Moldinconbank, aflate acum sub supravegherea specială a BNM.

„Este imposibil să dezvăluim public în ce bănci urmează să investim. Pot să vă spun că într-adevăr aceste două bănci sunt sistemice şi noi, într-adevăr, o să punem accent pe ele.”

Banca Naţională a blocat pachete importante de acţiuni la cele două bănci pe motiv că proprietarii ar fi acţionat concertat, ulterior pachetele de acţiuni au fost anulate şi scoase la vânzare, dar după un an şi jumătate de încercări aşa şi nu s-au găsit cumpărători. Directorul executiv pentru Europa de Est şi Caucaz, Francis Malige, a menţionat că acţionariatul netransparent în cele două bănci sistemice aflate sub supraveghere e o problemă majoră care va fi soluţionată prin efort comun:

„Scopul este să avem zero acţionari netransparenţi în sectorul bancar. Este bine că BERD poate să aibă un rol în cazul Victoriabank. Este obiectivul nostru şi al BNM ca şi în alte bănci acţionariatul să fie onorabil, curat şi transparent cu sau fără investiţiile BERD.”

Francis Malige a mai spus că furtul din sectorul bancar a fost din cauza unei supravegheri nereuşite şi defectuoase a sectorului bancar de către BNM. El a menţionat că pentru Moldova este important să recupereze măcar o parte din acei bani, dar pentru BERD contează ca asemenea fraude să nu se mai repete. Oficialul a mai subliniat că supravegherea sectorul bancar s-a îmbunătățit în ultimii doi ani.

Cei doi oficiali de la BERD au avut astăzi întrevederi cu premierul şi președintele Parlamentului, precum şi cu guvernatorul BNM. Tot azi a fost prezentat noul şef al oficiului BERD de la Chişinău. E vorba de bancherul senior Angela Sax care își va începe mandatul în aprilie 2018.

BERD este unul dintre cei mai importanţi investitori în Republica Moldova. Anul trecut instituţia bancară europeană a făcut investiţii-record de 130 milioane de euro în zeci de proiectele, între care, finanțarea construcției gazoductului Ungheni-Chișinău, susținerea sectorul bancar şi finanțarea măsurilor de eficientă energetică. Preşedintele BERD a dat asigurări azi că investiţiile vor continua cu accent sporit nu doar pe sectorul bancar, ci şi pe întreprinderile cu capital de stat.

Previous Next

XS
SM
MD
LG