Pentru prima oară, Comisia Europeană de la Bruxelles a cerut (ieri, duminică 18 septembrie) tăierea finanțării comune a UE de 7,5 miliarde de euro pentru Ungaria, din cauza îngrijorărilor legate de corupție și de regresul în tot ceea ce privește democrația la Budapesta, cum o scrie, subliniind noutatea totală a măsurii, până și Washington Post, peste ocean.
Provocările lui Viktor Orbán, putinismul lui afișat, atacurile lui anti-UE au devenit atât de inacceptabile, încât în această dimineață de luni 19 septembrie unul din cele mai mari ziare din Franța, Libération (cotidianul fondat de Jean-Paul Sartre) pune în mod serios și pentru prima oară întrebarea dacă nu a sosit momentul ca Ungaria să fie dată afară din UE.
Poate însă UE să expulzeze Ungaria? Sau să împingă afară din Uniune orice altă țară membră? Sigur, deplânge Libération, tratatele europene au «uitat» să prevadă o procedură prin care ar putea fi exclusă o țară din clubul democrațiilor, iar Viktor Orbán nu are nici cea mai mică intenție, cel puțin oficial și exprimată pe față, să părăsească coconul european confortabil și profitabil financiar, așa cum a făcut-o Regatul Unit.
Neputința aceasta de a expulza un membru s-a văzut și în 2012, când România condusă de coaliția PSD-PNL a lui Dragnea-Ponta-Antonescu a încălcat toate regulile democratice, în încercarea eșuată de a-l răsturna pe președintele de atunci Traian Băsescu, fără ca instituțiile UE să poată declanșa vreun mecanism de excludere a României, cum am tot scris-o atunci (Bună dimineaţa, împuciţilor! - Lovitura de stat „light“).
Totuși, partenerii europeni ai lui Viktor Orban, sătui de felul în care el îl sprijină activ pe Vladimir Putin, inclusiv in războiul din Ucraina, par hotărâți să-l împingă afară prin sugrumare financiară, ceea ce ar face ca, privat de fonduri, prezența sa în UE să fie inutilă.
Duminică dimineața, înainte de a pleca la funeraliile reginei Elisabeta a Marii Britanii, comisarii europeni au propus astfel suspendarea plății a 7,5 miliarde de euro – o parte din fondurile comunitare de care beneficiază Ungaria – din cauza corupției endemice de acolo. Aceasta ar fi prima aplicare spectaculoasă a noului regulament privind respectarea statului de drept (intrat în vigoare în ianuarie 2021), lucru cerut de Germania și de țările din nordul Europei, sătule să-și vadă banii ajungând în fundul buzunarelor apropiaților lui Viktor Orbán.
Ungaria lui Orbán ar pierde 13,3 miliarde de euro, deoarece Comisia a refuzat deja să verse Ungariei 5,8 miliarde care ar trebui să fie fondurile de recuperare post-Covid. Cu totul, asta reprezintă 10% din PIB-ul Ungariei, o sumă mai mult decât considerabilă, în momentul în care forintul se prăbușește, iar inflația galopează prin portofelele maghiarilor.
Libération estimează că faptul că Suedia — și probabil Italia după alegerile care vin luna aceasta —sunt pe cale de a trece la o guvernare de extrema dreaptă nu îl va ajuta totuși pe Orbán. Cele două țări — Suedia și Italia —sunt contribuitori neți la bugetul comun al UE (plătesc mai mult decât primesc înapoi) și nu au niciun chef să-și vadă banii delapidați de Orbán.
La Bruxelles, de asemenea, politicienii cu capul pe umeri speră că populația maghiară nu va dori și nu ar vota pentru un «Honxit», dar, amintește Libération, istoria recentă a arătat că nu există nicio raționalitate în capetele unei națiuni care își alege un lider populist.
La Londra, funeraliile secolului
Presa britanică are în continuare ca subiect principal funeraliile de astăzi ale Reginei.
În paralel, la Londra, The Observer (cel mai vechi săptămânal duminical din lume, apare fără întrerupere din 1791), avertizează că odată încheiat acest capitol, criza socială și economică din Marea Britanie amenință să se adâncească: șefa guvernului, Liz Truss, a spus deja că plutește riscul unor falimente în masă dacă firmele sunt lăsate să se descurce singure cu facturile pentru energie.
Pe acest fundal, și pe măsură ce și relațiile cu China se înrăutățesc, același Observer anunță că Marea Britanie a luat decizia de a înlocui treptat, în cele 30 de centre culturale Confucius din țară, profesorii de limbă chineză sprijiniți de Pekin cu profesori noi, aduși din Taiwan.
ONU s-a mutat la palatul Buckingham
Subiectul funeraliilor reginei, în această seară de luni 19 septembrie, preocupă însă și presa europeană de pe continent, de-ar fi și numai pentru că toate țările de pe planetă și-au trimis la Londra șeful de stat și de guvern, cu doar trei excepții rușinoase. Numai șase țări n-au fost invitate să trimită reprezentanți: Rusia, Bielorusia, Siria, Afganistanul, Venezuela și Birmania (Myanmar).
Coreea de Nord și Nicaragua au fost invitate să participe doar prin ambasadori, nu prin șefii de stat.
Un rendez-vous mondial la care vor asista, pe ecran, patru miliarde de telespectatori și la care iau parte toți mai-marii lumii… dar Rusia nu este invitată, cum nu e nici Afganistanul.
În acest timp, la Praga, prin vocea ministrului de externe Jan Lipavsky, postând pe Twitter, Cehia, care deține până la sfârșitul anului președinția rotativă a UE, a cerut crearea unei curți internaționale pentru a judeca crimele de război comise de Rusia în Ucraina.
În așteptarea revenirii la putere a fascismului italian
In Italia, La Repubblica (scrie Ezio Mauro) se ocupă pe larg de împlinirea unui secol de la marșul marșul asupra Romei al lui Mussolini. În acel septembrie 1922, mii de cămăși negre au pornit asupra capitalei, atacându-i pe pe socialiști, în timp ce marii capitaliști din nordul industrial al Italiei susțineau economic fascismul. Astfel, aproape hipnotizat, statul privea mareea neagră care se extindea ca cerneala pe sugativă.
Tot La Repubblica a avut ca principal articol al numărului de weekend o analiză dedicată marii reveniri a lui Silvio Berlusconi pe scena politică, pe care în realitate nu a abandonat-o niciodată. Il berlusconismo è finito, berlusconismul e terminat ca mișcare politică, a fost fagocitat, înghițit de salvinism și melonism, dar Silvio Berlusconi rămâne. A curățat dreapta, făcând-o prezentabilă în politică, până când cei situați și mai la dreapta decât el l-au copleșit. Astăzi, mișcarea Forza Italia a lui Berlusconi se bazează pe o singură figură: cea a lui.
Totul e nou pe frontul de est
Ajungând la războiul din Ucraina, Le Monde, la Paris, scrie despre armele străine care au permis Kievului să facă față Rusiei, ba chiar să lanseze o contraofensivă.
Războiul murdar declanșat de Putin, remarcă The Washington Post, a ajuns acum direct în pragul ușii sale. Loviturile artileriei ucrainene lovesc ținte militare în Rusia, iar oficialii ruși din orașele și orașele situate de-a lungul frontierei au început să ordone evacuări grabnice.
Date fiind succesele militare recente ale Ucrainei, Putin se regăsește acum politic încolțit. Joe Biden l-a pus in gardă pe Putin să nu folosească arme nucleare sau chimice. Occidentul se teme că “Țarul” încolțit ar putea declanșa intenționat un incident și ar fi în stare să trântească o bombă nucleară tactică în Ucraina.
The real boss in Albion
În sfârșit, foarte conservatorul cotidian britanic The Times mai explică și de ce regele Charles nu face practic mai nimic fără aprobarea Camillei.
Fie că este vorba de a se învârti prin Cuba cu una din acele limuzine americane clasice sau de o opinie diplomatică dificilă, the Queen Consort Camilla este în realitate forța autentică a lui Charles. Julian Payne, fostul său secretar de comunicare, dezvăluie în The Times de ce Camilla este mult mai mult decât cea mai apropiată confidentă a regelui.
Acuș o să aflăm că monarhia britanică este de fapt feministă.
