Linkuri accesibilitate

Încolo și înapoi. Un cleric fruntaș din Mitropolia Basarabiei a revenit la Mitropolia Moldovei


Mitropolitul Moldovei Vladimir (dreapta) i-a citit diaconului Maxim Sturza decretul prin care i se permite reîntoarcerea la Mitropolia Moldovei de la Mitropolia Basarabiei
Mitropolitul Moldovei Vladimir (dreapta) i-a citit diaconului Maxim Sturza decretul prin care i se permite reîntoarcerea la Mitropolia Moldovei de la Mitropolia Basarabiei

Un cunoscut cleric și consilier de la Mitropolia Basarabiei (parte a Bisericii Ortodoxe Române) s-a întors căindu-se la Mitropolia Moldovei (subordonată Moscovei), într-o perioadă în care zeci de preoți fac mișcarea inversă, din cauza agresiunii ruse din Ucraina.

Mitropolitul Moldovei Vladimir i-a înmânat, pe 19 aprilie, diaconului Maxim Sturza decretul de întoarcere în Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldovei, după ceea ce a numit „o perioadă de rătăcire petrecută în structura nerecunoscută a Mitropoliei Basarabiei”.

În Mitropolia Basarabiei, Sturza a avut un grad preoțesc superior, de arhidiacon (primul diacon de pe lângă un episcop), și a deținut funcția de consilier eparhial pentru relațiile cu instituțiile statului. În 2022, el a fost decorat de Patriarhul român Daniel pentru activitatea sa din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Citat în comunicatul emis de Mitropolia Moldovei, diaconul a spus că a fost „ca un fiu rănit care nu mai găsea alinare” în cealaltă structură ortodoxă, iar Mitropolitul Vladimir i-a dorit să fie de „acum înainte smerit ascultător și îndelung rugător la Dumnezeu”.

Într-o reacție venită peste câteva ore, Mitropolia Basarabiei a precizat că diaconul Maxim Sturza a fost demis din toate funcțiile administrative și oprit de la săvârșirea slujbelor încă pe 17 martie, din cauza unor abateri disciplinare, inclusiv „atitudine sfidătoare față de autoritatea arhierească, instigarea la dezbinare, calomnierea clericilor și a instituției eparhiale”.

În paralel, a fost pornită o anchetă canonică, iar diaconul ar fi primit un termen în care să treacă la o altă eparhie, termen pe care acesta l-ar fi încălcat. Din acest motiv, Mitropolia Basarabiei consideră că primirea lui în Mitropolia Moldovei încalcă rânduielile bisericești.

Arhidiaconul Maxim Sturza (dreapta), alături de Mitropolitul Basarabiei Petru, de ziua sa de naștere, pe 18 noiembrie 2021.
Arhidiaconul Maxim Sturza (dreapta), alături de Mitropolitul Basarabiei Petru, de ziua sa de naștere, pe 18 noiembrie 2021.

După invazia rusească la scară largă a Ucrainei, mișcările clericilor din cele două biserici ortodoxe din R. Moldova au avut o direcție opusă. Circa 200 de preoți au trecut de la Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei, la cea a Basarabiei, a Patriarhiei Române, invocând că Biserica Ortodoxă Rusă susține agresiunea rusă.

Cele două mitropolii își dispută statutul canonic pe teritoriul R. Moldova încă de după destrămarea URSS și declararea independenței țării. Fostele guvernări pro-ruse au susținut pe față Mitropolia Moldovei, chiar dacă R. Moldova este un stat laic, iar actuala guvernare pro-europeană își manifestă tot mai mult sprijinul pentru Mitropolia Basarabiei.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG