Linkuri accesibilitate

Cele mai reprezentative creații din anul 2017 în 11 premii


Cine sunt cei care au fost cei mai apreciați în domeniul Culturii?

Ministerul educației, culturii și cercetării a acordat azi 11 premii pentru cele mai reprezentative creații din anul 2017 în sfera literaturii, teatrului, muzicii, coregrafiei, artelor plastice, conservării patrimoniului cultural şi al muzeografiei. Gala premiilor anuale în domeniul culturii este văzută de autorități ca o posibilitate de promovare a capacităților oamenilor de creație din diferite domenii.

Invitat la ceremonie, premierul Pavel Filip a dat asigurări că domeniul culturii este o prioritate pentru guvernare și a promis îmbunătățirea condițiilor de muncă în domeniu și ridicarea nivelului de remunerare.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:01 0:00
Link direct

În același regim festiv și-a ținut discursul ministra culturii, educației și cercetării Monica Babuc:

„Vă rugăm să creați în continuare, vă rugăm să creați pentru binele și bunătatea noastră, pentru că până la urmă, cultura nu este altceva decât o formă de rezistență, care ne face să iubim și să sperăm.”

Scriitorul Dumitru Crudu, cel care a fost distins cu premiul în domeniul literaturii a spus că și-ar dori ca lumea să stea la coadă la librării și să umple sălile de spectacol.

Violeta Gorgos
Violeta Gorgos

Cum poate deveni numeros publicul consumator de valoare culturală? Regizoarea Violeta Gorgos, premiată la secțiunea cinematografie pentru documentarul „Expedițiile memoriei” crede că în orice domeniu, precum și în cel în care a devenit meseriașă, reacția publicului depinde de munca și dibăcia artistului:

„Dezvoltarea cinematografiei până la urmă ține de fiecare în parte, de cei care sunt în domeniul acesta, de implicarea fiecăruia cinstit, onest. Meseria asta nu o faci cu o jumătate de măsură, există un alb și un negru din care trebuie să-ți faci tu povestea, așa că toate intrigile și ceea ce înseamnă orgoliu ar trebui să rămână undeva în planul doi.”

Pentru Elena Ilescu, directoarea Muzeului raional de istorie și etnografie din Telenești, aprecierea muncii sale la categoria conservarea patrimoniului cultural înseamnă în primul rând scoaterea din anonimat a instituției în care lucrează de 10 ani, chiar de la fondare. Ea spune că muzeul are acum în colecție peste 30 de mii de obiecte cu valoare etnografică și documentară, ce-i lipsește însă este vizibilitatea și posibilitatea financiara de a angaja specialiștii necesari:

„Expozițiile temporare dacă noi le organizăm, atunci eu simt că muzeul este viu. Dacă nu organizez, atunci chiar mă întreabă de ce nu este nimic nou, dar, mă rog, din lipsa resurselor bănești noi nu putem să ne promovăm mai bine, dar la ziarele raionale și chiar republicane nu lipsim.”

Aplauze și aprecieri au răsunat azi pentru actrița și regizoarea Daniela Burlaca de la teatrul Geneza ART, actorul Teatrului național „Mihai Eminescu”, Ghenadie Gâlcă, frații Ștefăneț care au luat premiul în domeniul muzicii, pentru directorul Școlii de arte „George Enescu” de la Călărași, Grigore Radu, directoarea Centrului Naționale de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Diana Dicusarî și Anna Boțmanova, directoarea bibliotecii evreiești „Ițic Mangher”.

A mai fost apreciată activitatea interpretului de muzică populară, Mihai Ciobanu, a Natalei Moraru-Vasilcău, producătoare de programe muzicale în cadrul companiei „Teleradio Moldova”, precum și a artistului plastic Emil Childescu. În opinia sa, valoarea unei creații culturale constă în adevăr, iar munca oamenilor de cultură, spune el, poate fu continuată și înțeleasă doar prin educarea continuă a cetățenilor:

„Fără adevăr noi nu putem să facem nimic, adevărul în artă este de arătat lumea înconjurătoare, cum se schimbă, cum trăiește. Eu predau la Academia de Arte Plastice, dar educația trebuie să fie din copilărie.”

Anticipând evenimentul de astăzi scriitoarea Maria Șleahtițchi remarca într-un interviu pentru Europa Liberă, că alteori adevăratele creații de cultură nu ajung la public, lăsându-l debusolat în fața numeroaselor activități pretins culturale.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG