Linkuri accesibilitate

„Politicienii sunt piese strict tehnice din opere, iar lumea consumă ficțiuni”


Boris Harea
Boris Harea

Jurnal săptămânal cu Boris Harea.

Născut la 5 noiembrie 1971, în satul Hirişeni, raionul Teleneşti. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi. A lucrat în calitate de consulatant în comunicare într-un proiect sprijinit de Banca Mondială în cadrul Ministerului Finanţelor. A administrat mai multe proiecte în domeniul educaţiei şi comunicare de imagine. A fost consilier în comunicare al prim-ministrului Republicii Moldova Ion Chicu.

Luni

Cocoșii vecinului sunt harnici și iată așa, pe un decor sonor consistent, ne trezim și începem să analizăm lucrurile de pe poziția echității. Investim timp pentru a căuta adevărul, dar, în realitate, există doar ceea ce câștigi când ai dreptate și constatăm cât pierdem când nu avem dreptate.

Ziua de vară în Moldova trece greu, timpul trece cu bastonul în mână pentru că fiecare seara explică pe la TV lucruri banale din seriale, doar pentru a-ți îmblânzi nervul. Iar eu deja nu vreau să mă raportez la evenimentele politice doar pentru a convinge că sunt informat. Politicienii sunt piese strict tehnice din opere, iar lumea consumă ficțiuni.

Doar știți că în Statele Unite printre cărțile care s-au vândut cel mai rapid în prima săptămână de la lansare se numără volumele din seria Harry Potter, cu 8,3 milioane de exemplare doar în prima zi și poveștile cu vampiri „Zori de zi”, de Stephenie Meyer, s-a vândut în 1,3 exemplare în prima zi.

Marți

Numărul de persoane infectate crește în lume și în Moldova. Pandemia schimbă modul de gândire, stabilește planurile de călătorie - unele țări anunță restricții, altele relaxări, de parcă pandemia reușește să contureaze mai clar hotarele cât privește preferințele omului. Pe de o parte, sistemul medical ne obligă să ne vaccinăm, iar, pe de altă parte, producătorii de vaccine anunță profituri considerabile.

Cu toții vedem incendii în Turcia, Grecia, Italia, Bulgaria, iar zilele trecute inundații în Belgia, Germania, etc.

Iată în această perioadă, tot ce am căutat înafară, am găsit în interior.

Până și adevărul trebuie oferit ca pe o haină potrivită...

Ne raportăm la niște fenomene naturale care fac să cugetăm la calitățile noastre interioare, să le adaptăm la schimbările tehnologice, să le armonizăm cu mediu și la succesul ca ceva firesc. Una este clar - adevărul trebuie oferit ca pe o haină potrivită, și să nu-l aruncăm în față, ca un prosop umed.

Miercuri

Urmăresc și azi datele meteo și deja le compar cu declarațiile politicienilor. Dacă plouă pe timpul caniculei, ne mai răcorim puțin, iar dacă citim declarațiile politicienilor, parcă ne mai satisfacem curiozitatea. Pe naiba! După cum bate vântul, așa și declarațiile au rostul lor – să distragă sau să atragă atenția.

Regula influencerilor e valabilă și la politicieni – trebuie să livreze conținut calitativ dacă vrei să devină lideri de opinie. Aici e și o problemă – politicienii se vor mai mult lideri, decât pot livra conținut. Din acest motiv, sunt contractați consultanții specializați. Însă, consultanții nu-și asumă rezultatul, ci doar procesul.

Îmi amintesc cazuri când consultanții au afectat negativ și pentru totdeauna imaginea liderului. La fel am văzut cazuri când liderul a promovat imaginea consultantului. Dar există cazuri când consultantul este contractat de toți și nu asigură niciun rezultat.

Este oare rentabilă investițiile în politică? Probabil da, dar sigur te ridici greu și te menții puțin.

Joi

Astăzi e ziua de naștere al lui Bogdan, face 12 ani...

Astăzi e ziua de naștere al lui Bogdan, face 12 ani. Recunosc, tot timpul l-am tratat ca pe o personalitate și explicațiile i le dădeam fără mari acrobații și improvizații. Sigur, cadoul l-a solicitat în avans, iar generația aceasta are caracter. Mi-am amintit de Bărbierul din Siberia, regizorul Nikita Mihalkov, în secvenţa unde caracterul cu rădăcini rusești convinge că Mozart este un compozitor mare. Deci, Bogdan a reușit astăzi să dea peste cap întreg programul.

Îmi dau seama că am ajuns între doua generații - în situația când ar trebui să mă adaptez la preferințele generației tinere ca să mai pot da sfaturi și, pe de altă parte, să asigur necesitățile elementare ale părinților.

Oare ce fac cei din diasporă, fără părinți, dar unii și fără copii alături?

Vineri

Aproximativ 28% dintre cetăţenii Uniunii Europene, sau 35 milioane de persoane, nu îşi permit să meargă într-o vacanţă de vară – grecii - 88,9%, românii - 86,8%, croaţii - 84,7%, dar ce să mai spunem de alegătorul nostru sărac, năcăjit, dar, totuși, fericit și mândru de ispava făcută și formarea unui parlament curat.

Da, astăzi Parlamentul s-a întrunit în ședință pentru a acorda votului de încredere Guvernului. De lucru e foarte mult, mai ales, dacă îți asumi responsabilitatea. Când am muncit în echipa premierului Chicu, eram conectat plenar la tot ce apărea public și, recunosc, am beneficiat de o comunicare foarte bună cu prim-ministru. Țin minte că Natalia Morari l-a întrebat vara aceasta la o emisiune despre cum s-a reușit la un moment să se schimbe radical retorica publică de la guvern?

Era toamna anului 2017 și am studiat într-o lună multe articole despre brandul personal pentru a le sistematiza într-o broșură. Am reușit repede pentru că îmi plăceau ideile expuse, dar nu am publicat, pentru că am zis că e mai bine să testez cunoștințele în practică.

Visam la propriu să monitorizez imaginea publică a cuiva, să analizăm contextul, să cream și să livrăm conținut direcționat.

Pentru ca să reușești, dorința trebuie să nască fluturi în stomac, dorința trebuie să miște Universul astfel, ca toate lucrurile din jur să contribuie la realizare visului. Așa a fost în cazul meu.

Sâmbătă

Și azi, de acasă se aude slujba la biserică. Am discutat de mai multe ori cu Bogdan cum se pliază dorințele noastre cu ceea ce ne oferă Universul, ce ne dăruiește Dumnezeu. „Iată, vezi Bogdan, căutam un loc de parcare cât mai aproape și, poftim, l-am găsit. Trebuie doar să vrei argumentat și primești. Așa e și cu dorința de a face bine tuturor – zâmbește și Dumnezeu te răsplătește la momentul potrivit”.

Mama face cărare bătută la biserică, mai ales dacă știe că suferă cineva. De fapt, mama ar fi putut fi un om de afacere prosper. Dacă îi povestesc o situație, ea analizează pragmatic și vine cu soluția imediat. Iată prin casă, ea știe unde și de ce stă. A repartizat investițiile și economiile rentabil și nu cheltuie nici pentru lucruri elementare, pentru că „trebuie să faci economie atunci când ai”.

Face economii pentru timpurile grele, iar eu îi spun că este momentul potrivit să savureze din economii acum.

Îi povestesc că aș vrea să plec în vacanță și ea deja spune că poate stau acasă. Știu eu de ce trebuie să rămân anume acum aproape. „Mamă, analizele la biochimia sunt foarte bune”, dar ea a mers să consulte și alte laboratoare pentru a se convinge.

- Măi Bogdane, tu câți ani ai împlinit?

- 12 ani, bunica.

- Am crezut că voi fi de fier până la nunta ta, dar timpul nu tratează, timpul ne schimbă, Bogdănel.

Duminică

Dimineață devreme ne-a trezit fratele, venind din Paris. El face parte din diaspora care plătește impozite statului francez. Evident, el câștigă mai bine decât în Moldova, dar o parte achită impozitele, achită chiria, etc. Și când numeri...

Oamenii noștri se adaptează cum pot peste hotare – se recalifică și se integrează, doar ca să nu mai vină înapoi...

Oamenii noștri se adaptează cum pot peste hotare – se recalifică și se integrează, doar ca să nu mai vină înapoi.

Fratele meu poate a reușit ceva mai important - de 4 ani feciorul lui s-a integrat la un liceu din centru Parisului și a devenit printre primii în clasă, iar ritmul intens de a recupera cunoștințele l-a menținut până a devenit zilele acestea student la facultatea de medicină la cea mai vestită universitate franceză - Universitatea Sorbona.

În Moldova, unii ajung politicini pentru niște capacități și tot timpul au pretenții să avanseze. Așa au ajuns mulți la guvernare - membrii de succes ai unei organizații care sunt promovați până la nivelul lor maxim de competență, după care, o promovare ulterioară îi ridică la nivelul pentru care sunt deja incompetenți.

Comparația vă aparține – politicienii din Moldova promovați până la limita incompetenței și ai noștri de la Paris care au caracter să ajungă printre primii în lume.

XS
SM
MD
LG