În urmă cu șase-șapte decenii, punctul de vedere oficial al regimului comunist din România era că istoria literaturii se reduce, de fapt, la confruntarea dintre adepții „artei cu tendință” și adepții „artei pentru artă”, cei dintâi reprezentând pozițiile avansate, progresiste, ceilalți situându-se pe poziții reacționare.
Ce însemna, în definitiv, „artă pentru artă” ? Era vorba de a concepe actul creator în afara unei finalități și a unui mesaj; primau, în schimb, plăcerea pură, gratuitatea, rafinamentul estetic. Nu știu ce legătură există între conceptul de „artă pentru artă” și expresia „de amorul artei” dar ele trimit la situații asemănătoare, pentru că „de amorul artei” implică ideea de gratuitate și chiar pe aceea de risipă nonșalantă.
„Artă pentru artă” par să facă în aceste zile și partidele românești deși contextul nu e deloc favorabil gesturilor gratuite. După căderea guvernului Cîțu, președintele Iohannis l-a desemnat, pentru postul de prim-ministru, pe Dacian Cioloș. Dl Cioloș a mai condus guvernul în 2016 și a fost atunci ținta unor atacuri violente din partea social-democraților. Din păcate, acel an de guvernare Cioloș s-a încheiat cu o victorie categorică, la alegeri, a PSD. Ulterior, Cioloș a devenit europarlamentar și, recent, a preluat președinția partidului USR. Că și domnia-sa e tentat să facă artă pentru artă o arată faptul că a acceptat imediat solicitarea președintelui Iohannis. Mai mult, s-a arătat încrezător că va constitui un guvern și că va obține un vot pozitiv în parlament, deși declarațiile principalilor actori politici îl contrazic în chip flagrant.
În acest timp, partidele se bat cu pumnul în piept și afirmă sus și tare că tot ce întreprind este spre binele românilor. Pretind că sunt conștiente de criza sanitară, cu cifrele tot mai alarmante ale victimelor pandemiei, de criza energetică, de criza economică, ale cărei consecințe pot fi, în iarna care bate la ușă, dramatice. Dar, pe de altă parte, nu fac nici cel mai mic pas către găsirea unor soluții. Liberalii sunt la fel de virulenți față de useriști și exclud o colaborare. Social-democrații vorbesc cu dispreț de Cioloș și ne asigură că nu îl vor vota sub nici un motiv. Nu altceva clamează cei de la AUR, foarte mulțumiți că sunt acum luați în seamă. Chiar și maghiarii de la UDMR, de regulă maleabili și dispuși la compromisuri, spun că nu prea văd cum s-ar putea reface coaliția de la guvernare.
Ce să credem atunci ? Că părțile implicate se prefac angajate în discuții și consultări știind bine că ele nu vor duce nicăieri ? Că toată povestea asta e tragere de timp și că se urmărește doar readucerea lui Cîțu în fruntea executivului ? Că politicienii noștri mimează disputa politică așa, de amorul artei ?
Mă întreb dacă își dau seama că joacă fals niște roluri nepotrivite și că ne oferă un spectacol penibil.
