Linkuri accesibilitate

Podcastul Reporterii | Între scena underground a Republicii Moldova și cultura ei politică


În ultimele două luni, Europa Liberă a publicat zece istorii despre zece „nonconformiști ai zilelor noastre în R. Moldova”, spuse de Victoria Coroban în sezonul de primăvară al podcastului Laboratorul Social. În Reporterii, discutăm cu ea despre acest sezon, sugerând și despre ce va fi următorul.

Despre două sezoane ale Laboratorului Social, de la scena underground a Republicii Moldova la cultura ei politică
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:36 0:00

Nonconformiștii au fost tema principală „de cercetare” a Victoriei în Laboratorul Social primăvara aceasta. Răspândiți pe o scenă underground moldoveană puțin cunoscută publicului larg, ei sunt o minoritate de curajoși (dar pentru unii – niște ciudați, excentrici, obraznici), care prin natura lor simt nevoia să conteste regulile deja stabilite într-o societate și să încerce lucruri noi. Ei produc mutații în gândirea și comportamentul unei societăți, iar ceea ce testează ei astăzi, mâine devine de multe ori normă.

Pentru Victoria, activista civică Ana Popa este reprezentativă în mai multe feluri pentru acest grup. Ana este o tânără care merge de mulți ani pe bicicletă, iar prin aceasta sparge stereotipul că bicicleta ar fi mai degrabă pentru băieți. Folosește bicicleta ca mijloc principal de transport prin oraș și astfel sparge un alt stereotip că bicicleta ar fi pentru sportivi și oameni bine pregătiți fizic. Dar este și o militantă pentru un oraș cu mai multe biciclete și trotinete, respectiv mai puține mașini, obținând deja schimbări vizibile în Chișinău.

În cuvintele Victoriei, Ana țintește câteva dintre „temele mari” ale generației de non-conformiști. În primul rând este ecologia pentru că, militând pentru mersul pe bicicletă, militează și pentru un oraș mai curat, apoi egalitatea de gen, dar și tema autenticității, convingerea că trebuie să fii așa cum simți tu, indiferent ce crede lumea despre (în cazul Anei) cum trebuie să fie o fată.

Victoria Coroban și Ana Popa, în fața Bibliotecii Naționale, Chișinău, aprilie 2024
Victoria Coroban și Ana Popa, în fața Bibliotecii Naționale, Chișinău, aprilie 2024

Genul de cetățeană care „este în priză” și mereu pe fază, la curent cu tot ceea ce se întâmplă în comunitate, Ana a înțeles în anii de activism că „totul este politic”, iar politica nu este doar despre discursuri ținute de la tribună, ci și despre pavajul pe care călcăm.

Astfel, ultima „rebelă” a sezonului de primăvară al Laboratorului Social este și cea care face legătură cu următorul sezon, de la toamnă, care va fi despre cultura politică a cetățenilor din R. Moldova – și a celor care înțeleg că „totul este politic”, și a celor care manifestă reținere, care spun: „Eu nu mă bag în politică, eu nu fac politică, politica este un lucru murdar”.

Cu un episod nou în fiecare luni, „Reporterii” este un podcast în care relatăm pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă, înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru site-ul nostru, pentru paginile noastre de Facebook și Instagram, pentru canalul de YouTube. Vă puteți abona la podcast pe platformele Apple Podcast și pe YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe Spotify.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG