Cel mai vârstnic medic de familie din R. Moldova, Mihai Bajurean, și-a întrerupt recent activitatea, după o carieră de 63 de ani, în urma diagnosticării sale cu o maladie incurabilă. Difuzăm în reluare un episod din „Reporterii”, consacrat lui Bajurean și altor medici din zona rurală.
În luna aprilie, Mihai Bajurean mai profesa în satul Constantinovca, din raionul Edineț, deși avea 86 de ani și ieșise la pensie în secolul trecut, în 1997. Cazul său ilustrează cât de acut este deficitul de medici de familie din zona rurală.
Unul din trei medici de familie din R. Moldova este pensionar, iar numărul pacienților pe cap de doctor de familie este de regulă mult mai mare decât cel recomandat.
„Ne-au rugat pe noi, ca noi să lucrăm cât putem, cum putem”, i-a spus Mihai Bajurean jurnalistei Europei Libere specializate în sănătate, Silvia Rotaru. Dar în episodul din „Reporterii” care îl avea ca protagonist pe acest medic, am aflat de la Silvia și despre cum îi „roagă” statul pe tinerii specialiști să le ia locul celor care nu mai pot. Audiție plăcută.
Cu un episod nou în fiecare luni, „
Reporterii” este un podcast în care relatăm pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă, înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru
site-ul nostru, pentru paginile noastre de
Facebook și
Instagram, pentru canalul de
YouTube. Vă puteți abona la podcast pe platformele
Apple Podcast, Google Podcast, pe
YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe
Spotify. Audiție plăcută!