Spunem pe toate părțile, dar numai două au fost de fapt chestiunile care au atras toată atenția: ajutoarele pentru Ucraina și alegerile prezidențiale din Statele Unite, întrebarea fiind dacă va reuși Joe Biden să arate că este încă apt să candideze și să învingă, în ciuda vârstei, și să spulbere temerile multor aliați că Donald Trump poate reveni la Casa Albă.
Acestea sunt și temele majore ale discuției noastre despre summit cu Valeriu Sela, corespondentul de la Washington al Europei Libere Moldova. Dar intrăm și în detalii mai mici.
În cazul primei teme – ce arme noi vor ajunge în Ucraina, de ce a decis România să-i doneze și ea o baterie Patriot, de ce durează livrarea avioanelor F-16 către ucraineni, ce au transmis liderii NATO Rusiei și Chinei.
În cazul celeilalte teme, ne oprim la dezbaterea din societatea americană despre soarta candidaturii lui Joe Biden și la planurile lui Donald Trump dacă revine la Casa Albă, iar discuția noastră a fost înregistrată vineri 12, iulie, adică înainte de tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump.
Bonusul de la final despre participarea moldoveană la summit-ul NATO a fost pregătit de Radu Benea. Include un interviu acordat Europei Libere la Washington de ministrul de Externe, Mihai Popșoi, care încearcă și o explicație: de ce se țin moldovenii de neutralitate.
Cu un episod nou în fiecare luni, „Reporterii” este un podcast în care relatăm pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă, înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru site-ul nostru, pentru paginile noastre de Facebook și Instagram, pentru canalul de YouTube. Vă puteți abona la podcast pe platformele Apple Podcast, pe YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe Spotify.