Jurnaliștii de la proiectul „Okno” („Fereastra”) au stat de vorbă cu rudele unor militari ruși morți în războiul din Ucraina, care au povestit că au primit sicrie de zinc sigilate pentru a fi înhumate, fără să aibă confirmarea că în ele sunt anume membrii familiilor lor.
„Ne-au amenințat cu procese penale dacă deschidem sicriele de zinc”
Valeria, soția lui Maxim Mihailov, în vârstă de 23 de ani, din Armavir, regiunea Krasnodar, își amintește că soțul ei a încetat să o mai contacteze pe 27 martie.
„Câteva zile mai târziu, m-au sunat colegii săi și mi-au spus că a dispărut – deocamdată nu se știe nimic și nu e clar nimic. A fost o explozie. Comandamentul nu mi-a confirmat aceste lucruri. Au sunat abia pe 29 aprilie și mi-au zis că pe 20 aprilie Maxim ar fi fost într-o misiune și a murit. În ce circumstanțe, ce s-a întâmplat - tăcere!”, a povestit indignată Valeria.
Mihailov făcea parte din unitatea 810 de pușcași marini. Asta e tot ce știe soția lui.
„Avea indicativul de apel "MMM". Nu zicea nimic despre când și unde [se afla]. Informații secrete. Spunea că nu doarme zile întregi. Dar nu s-a plâns de nimic altceva. Era clar și așa că era periculos”, spune Valeria.
Atât soția, cât și mama sa l-au descurajat pe Maksim să se înroleze în bază de contract.
„Știi unde este fiul meu? Este în viață, nu-i așa?”, e primul lucru pe care îl întreabă Valentina Mihailova. După ce a constatat că jurnalistul nu poate ajuta la căutare, dă a lehamite din mână. „Ei, de ce să-mi amintesc toate astea acum? Toată lumea minte. La biroul militar de înrolare mi s-a spus că era perfect identificabil, că a fost identificat de colegii săi și de comandantul său și că nu era nevoie de prelevarea de ADN. Și apoi s-a dovedit că camarazii lui l-au pierdut cu totul. Și nu a existat niciun act de identitate”, spune mama lui Maxim.
Rudele lui Mihailov numesc documentul medical primit „o hârțoagă”.
„Este o simplă bucată de hârtie pe care e scris de mână „ucis într-o explozie”. Pot să vă scriu una asemănătoare chiar acum. Acesta este un document?”, se revoltă Valeria. „Ne-au promis că-i aduc lucrurile - a trecut o lună și nimic. Fără insignă, fără legitimație militară, fără pașaport”, se plânge mama militarului mort.
Trupul lui Maxim Mihailov a fost adus la Armavir pe 4 mai, în toiul nopții.
„Chiar lângă sicriu au început să ne amenințe: „Vă vom face dosar penal dacă veți deschide sicriul fără autorizație”. I-am întrebat: „Ei bine, arătați-ne măcar o fotografie cu el. Nu pot să cred”. Nu m-au lăsat nici măcar să fac un test ADN. Nimic”, își amintește indignată soția lui Maxim, Valeria Mihailova.
Tânăra povestește că prietenii ei au căutat pe Google și susțin că există un astfel de articol penal. „Mi-au zis că cineva din cunoscuții lor este acum cercetat penal: au deschis sicriul, dar nu era copilul lor acolo, au apelat la Ministerul Apărării și s-au pomenit atacați în judecată - au fost învinuiți că au desigilat ilegal sicriul de zinc. S-au plâns în instanță: „Ați trimis un corp greșit” și... s-au trezit cu dosar penal. Așa că prietenii mi-au zis: „Ai milă de fiul tău, are doar 4 ani. Soțul tău e într-un sicriu, iar tu vei ajunge la închisoare”. Așa că m-am liniștit”, recunoaște Valeria Mihailova. Femeia nu s-a împăcat însă cu acest fapt: „Și acum mă gândesc: oare pe cine am îngropat? Nu știu”.
Valeria vrea să obțină exhumarea cadavrului prin instanță, dacă militarii nu-i pun la dispoziție lucrurile lui Maxim.
„Eu scriu tot ce știu pe net, cer ajutor pentru a-l găsi - cred că zace inconștient în spital. Doar la început au zis că ar fi fost o explozie, apoi, aproape o lună mai târziu, mi-au zis despre o oarecare misiune...”, tot repetă tânăra.
Experții spun că nu există interdicții directe în legislația rusă privind desigilarea sicrielor de zinc.
„Un sicriu de zinc nu poate fi deschis decât în două cazuri excepționale: dacă decesul a fost cauzat de boli infecțioase deosebit de periculoase - de exemplu, ciumă sau antrax - sau dacă este legat de radiații, adică, dacă desigilarea ar pune în pericol viața și sănătatea altora”, spune Alexei, un apărător al drepturilor omului (nu-i menționăm numele pentru siguranța sa).
„Toate celelalte interdicții sunt inventate. Apropo, conform regulilor întreprinderilor de servicii funerare, nici măcar nu se recomandă îngroparea în sicrie de zinc, deoarece acesta nu permite mineralizarea rămășițelor umane. Apropo, în timpul pandemiei rudele ocoleau chiar și acele două interdicții, astfel că sicriele erau deschise atunci când la morgă era încurcătură la eliberarea cadavrelor”, spune juristul.
Potrivit avocatului, rudele decedatului au dreptul, după ce au notificat în prealabil biroul militar de înrolare și au convenit cu un laborator ADN autorizat, să deschidă sicriul de zinc și să efectueze o expertiză ADN a rămășițelor umane.
„Doar că vor trebui să plătească singuri la laborator pentru asta. În schimb, vor fi siguri sută la sută pe cine îngroapă. Cadavrul trebuie să rămână la morgă până la primirea rezultatelor expertizei”, notează expertul.
„Ne-au arătat fotografia unui om vânăt - nu se înțelegea nimic”
„Și în cazul nostru, am fost anunțați că „a plecat într-o misiune de luptă” pe 17 octombrie. Am început să-l caut peste tot - așa că a fost înregistrat ca rănit pe 27 octombrie. Pe 6 noiembrie am primit un telefon de la comandantul adjunct și mi-a spus că a existat o identificare și se presupune că l-au identificat pe „luptătorul nostru”. Nu au făcut testul ADN. Au spus că a murit pe 23 octombrie!”, spune Valeria Turova.
Data morții de pe monumentul instalat la mormântul lui Nikolai Turov este 23 octombrie 2024.
Dar Valeria e sigură că soțul ei este în viață: „Au adus un sicriu de zinc închis, fereastra era acoperită. Era interzis să-l deschizi. Așa că încă aștept, nu pot să cred că este el”.
„Nici azi nu înțeleg când a avut loc această evacuare. Dacă el era, pe 27 octombrie, al 300-lea (rănit), cum se presupune că a murit pe 23?! Eu nu înțeleg. Ei înșiși spun că atunci când l-au evacuat (nu spun numărul), cu greu l-au putut urca în mașină - corpul lui era tot vânăt și se descompunea. Ne-au arătat doar o fotografie cu un om vinețiu - nu se vede nimic! Doare, doare mult, nu știi încotro s-o iei de atâta durere!
Sub postarea Valeriei despre faptul că a îngropat un soț neidentificat, o altă soție de militar scrie că insistă în continuare pentru o autopsie.
„Avem același caz, dar am insistat pentru o autopsie și un test ADN! Conform indicatorilor fizici nu este el!", scrie Ecaterina D.
Ecaterina spune că încă nu a recunoscut oficial moartea soțului și continuă să plaseze anunțuri cu datele sale.
„Acum a venit ordinul: dacă rudele dau proba ADN și [se dovedește] că nu este acel militar, atunci oricum [anatomopatologii] emit o confirmare că se presupune că este militarul respectiv”, susține Ecaterina.
O duzină de comentarii de la femei care nu știu pe cine au îngropat și încă mai speră
Sub acest comentariu sunt o duzină de alte reacții despre faptul că mai multe mame și soții de militari au îngropat nu se știe pe cine, fiind presate și amenințate de autorități.
„Am și eu îndoieli: au adus sicriul, mi-au spus: „Fiul dumneavoastră a murit”. Cât am trimis ADN-ul [la verificare], sicriul fusese deja luat. Nu ne-au permis să-l deschidem, ferestruica era vopsită. Așa că mă gândesc: mi-am îngropat copilul sau sau nu?!”, scrie Galina Musina. „Încă aștept și sper că este o greșeală și că băiatul meu este în viață. Deși au trecut deja opt luni”, continuă femeia.
„Pe 01.01.25 s-au împlinit deja doi ani de când fratele a murit, a fost adus, l-am îngropat... Comandantul ne-a spus că era recognoscibil, dar oricum totul era închis, nici măcar o fereastră nu era acolo. Nu s-a făcut desigilarea, nu înțelegem de ce. Dar noi încă îl așteptăm... Deci nu sunteți singuri, suntem mulți! Mulți nu cred și așteaptă!”, scrie Marina Zuragaeva
„Din spusele fratelui meu, în orașul lor a fost îngropat un militar, au dat testul ADN, iar o lună mai târziu s-a dovedit că nu era el, nu știu cum s-a terminat povestea”, scrie Elena Kosareva.
„Un tip din orășelul nostru se afla la tratament și au venit niște reprezentanți și au anunțat-o pe mama sa că fiul ei este dispărut fără veste. Ce să mai vorbim! Bine că venise acasă în concediu și a continuat să se trateze. Așa un miracol i se poate întâmpla oricărei mame sau soții, să-i afle așa o veste!”, scrie Maria Mocealina.
Cu toate acestea, multe femei rude ale ostașilor recunosc că nu vor să facă testul ADN deoarece, pur și simplu, nu sunt pregătite să accepte rezultatul.
„Noi, iată, l-am îngropat pe fratele nostru acum, în decembrie, fără ADN, nu am făcut nimic... Au sunat de la biroul de recrutare militară, au spus că aduc cadavrul... Dar tot mai trăim cu speranța că, poate, este viu. E foarte greu să trăiești cu această durere”, scrie Galina Nagovițina.
„Fratele meu a dispărut pe 15 octombrie! ADN-ul se potrivește, dar vizual nu este nimic de identificat: capul i-a fost smuls de o dronă. Vom face o expertiză independentă. Dar cel mai rău lucru este că, după ce a dispărut, cineva a intrat pe Telegram de pe telefonul său protejat prin parolă. Aproape o lună mai târziu. Te agăți de orice speranță”, scrie Iulia Getmanskaia.
Valul de istorii despre cei dispăruți este întrerupt ocazional de mesaje de genul „Ce spectacole organizați pe aici? Sau apar reproșuri că cei care s-au dus să lupte în bază de contract știau unde merg.
„Nu au cumva au mers acolo pentru bani? Ce scânciți pe aici? Mi se face silă, mai ales că în grup sunt și femei a căror soți încă sunt acolo. Faceți un grup separat și plângeți acolo”, scrie Olga Krupenițina.
„Încă o dată zic: nu le dați voie celor dragi să plece încolo! Pentru binele vostru, nu-i lăsați să plece!”, îi îndeamnă pe toți Ekaterina Baranova.
Articol tradus din rusă de Europa Liberă Moldova
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
