Linkuri accesibilitate

Pe agendă | Ce spun rectorii despre noua metodologie de finanțare a universităților


Grup de studenți la Universitatea Tehnică din Moldova
Grup de studenți la Universitatea Tehnică din Moldova

În această ediție, discutăm despre cum vrea guvernul să crească performanța universităților, dar și despre exodul armenilor din Nagorno-Karabah după scurta ofensivă azeră și capitularea regiunii separatiste.

Guvernul a modificat metodologia de finanțare a instituțiilor de învățământ superior. Astfel, bugetele universităților de stat vor fi suplinite nu numai în baza numărului de studenți, dar și a unor criterii de performanță. „Vor primi mai multe resurse acele universități care sunt capabile să atragă absolvenți de liceu cu media mai mare de nota opt”, a spus ministrul Dan Perciun, prezentând modificările. Totodată, ministerul va evalua „integritatea academică a universităților” în baza unor sondaje de opinie în rândul studenților – criteriu care le-ar putea aduce un spor de finanțare, la fel ca atragerea studenților străini și a specialităților în limba engleză.

Ce spun rectorii despre noua metodologie de finanțare a universităților
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:00 0:00

Alte teme ale ediției din 25 septembrie:

  • Mii de etnici armeni din Nagono-Karabah s-au refugiat în Armenia, după scurta ofensivă azeră din 19 septembrie, prin care autoritățile de la Baku susțin că au preluat controlul total asupra regiunii separatiste.
  • Un grup de etnici sârbi a luat cu asalt, duminică, un sat din nordul Kosovo. Potrivit autorităților kosovare, confruntările cu poliția s-au soldat cu patru morți și mai mulți răniți. Incidentul a adus din nou în atenția opiniei publice internaționale fragilitatea eforturilor de reconciliere din Vestul Balcanilor.
  • Senatorul american Robert Menendez, un membru influent al Partidului Democrat, și-a anunțat demisia temporară din funcția de președinte al Comitetului pentru Relații Externe din Senat, după ce procurorii l-au pus sub acuzare pentru corupție. Senatorul respinge acuzațiile.

Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.

Pe Agendă se difuzează atât sub formă de podcast pe moldova.europalibera.org, pe Apple Podcasts, Google Podcasts și Spotify, cât și ca produs de radio pentru stații afiliate din Moldova, inclusiv Jurnal FM și Eco FM.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG