Parvenitul lingvistic
„Parvenitul lingvistic” (el sau ea) umblă cu DOOM în geantă și te terorizează cu DEX Online, omorându-ți cele mai banale și blânde expresii vechi pentru că „nu-s logice” în mintea lui, care e sub nivelul inteligenței artificiale. „Parvenitul lingvistic" nu e același cu nazistul gramatical, pentru că ăia de multe ori știu ce spun, mai ales când au dreptate. Nu, „parvenitul lingvistic” e o creatură anostă care vine și ucide tot ce e viu în limbă (am scris ieri despre oroarea lor de banala „lună de zile”) și, spre deosebire de nazistul gramatical, el nu caută să facă bine, ci doar să omoare.
Dar și cei care fac dicționare sunt tot niște parveniți lingvistic. Cine sunt ei, ce le-a dat dreptul să decidă cum scriem și vorbim? Asta pentru că generația actuală, libertariană", au ieșit, în mod paradoxal, cu o supușenie de sclavi față de normele limbii. Cică: — se spune „voiam", nu „vroiam", așa zice DEX-ul. Asta, strivind două secole de limbă literară în care Eminescu și Delavrancea au spus „vroiam”.
Și sunt multe alte reguli noi cu care suntem frecați ca la cap și la nervi pentru că așa zic DEX-ul și DOOM. Reguli făcute de funcționari anonimi, nu știm cine sunt ei, ce au creat, ce-au publicat, ce versuri au scris, de ce trebuie să urmăm ce reguli zic ei ca trebuie urmate și cine le-a dat autoritatea asta sufocantă.
E ciudat că noul poporul libertarian, care crede că impozitele sunt o insuportabilă încălcare a drepturilor lor acceptă o tiranie mult mai intimă, cea a limbii, fără să se întrebe cine-s cei care dictează cum să vorbești.
„O lună de zile”
La fel, parvenitul lingvistic nu știe că expresia „ani de zile" e banală, veche și consacrată si care se crede deștept dacă vine la tine cu o algebră a limbii ce caută să elimine ce consideră ei că-i superfluu. Vine la tine cu moartea limbii, adică.
„Parvenitul lingvistic” pufnește că cică: cum să zici o „lună de zile”, doar luna e făcută din zile, nu?
Ei bine, expresia o „lună de zile”, sau „un an de zile”, provine în realitate din limba veche și frumoasă a cronicarilor, e inspirată din greaca veche și bizantină, iar din greacă a intrat în egală măsură în română (o lună de zile) și în sârbo-croată (mesec dana). Nu e o grosolănie românească, ci o veche moștenire culturală elino-balcanică.
Iată așadar frumoasa origine și minunata istorie a delicatei expresii o „lună de zile”:
In Cartea Judecătorilor (ספר שופטים / Κριτές) din Septuagintă, care se știe că este doar Torah evreiască, vechiul Testament ebraic tradus în limba greacă a secolului III înainte de Hristos, găsim expresia: μήνας ημερών = o lună de zile, pentru a spune simplu: o lună. Cu trei secole înainte de Hristos, grecii traduseseră așadar din Tora evreiască folosind expresia μήνας ημερών. E vorba de episodul:
„Ieftae i-a răspuns [fiicei lui] : — „Du-te!” Si i-a dat drumul două luni de zile (δύο μῆνας ημερών). Si ea s’a dus împreună cu suratele ei ca sä-și plângã fecioria prin cei munți.” (Judecători, 11, 38)
Expresia „lună de zile” (μήνας ημερών), pentru a spune simplu o lună, mai apare și la alți autori greci, precum Galen, medicul Galenus, care a scris pe la 150 după Hristos (stau la dispoziția oricui cu exemplele precise).
Fapt e că, așa cum vedem la medicul antichității tardive Galen, expresia s-a transmis, prin Bizanț, creștinismului balcanic și că românescul „o lună de zile” are un corespondent perfect în sârbescul mesec dana (месец дана): o lună de zile.
Asta fac, așadar, parveniții limbii, în supușenia lor față de autoritatea anonimă a dicționarelor academice. Unui asemenea parvenit care îi reproșa că nu știu ce cuvânt folosit de el nu era francez, Victor Hugo i-a răspuns: „O să devină."
