Linkuri accesibilitate

Partidul Șor - radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice | Dosar penal pe răpirea jurnaliștilor TV8 la Tiraspol


Marina Tauber, vicepreședinta Partidului Șor, salută protestatarii din fața Curții Constituționale, în timp ce în instanță are loc ședința CC cu referire la neconstituționalitatea formațiunii politice, iunie 2023.
Marina Tauber, vicepreședinta Partidului Șor, salută protestatarii din fața Curții Constituționale, în timp ce în instanță are loc ședința CC cu referire la neconstituționalitatea formațiunii politice, iunie 2023.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Partidul Șor, declarat neconstituțional în iunie trecut, a fost radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice, printr-o decizie a Agenției Servicii Publice. Potrivit unui comunicat al ASP, hotărârea de radiere a formațiunii politice a fost luată marți, 23 ianuarie. Avocatul lui Ilan Șor a declarat pentru Jurnal TV că decizia ar fi una ilegală. Agenția Servicii Publice notează că decizia a fost luată în temeiul cererii depuse de comisia de lichidare a Partidului Şor, desemnată de Ministerul Justiției.
  • Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a deschis un „dosar penal pe răpirea” jurnaliștilor TV8, Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, de către reprezentanți ai așa-ziselor structuri de ordine din stânga Nistrului. Cei doi jurnaliști au fost reținuți în timp ce documentau un protest organizat la Tiraspol, scrie TV8.
  • Gazeta de Chișinău anunță că numărul sportivilor de performanță, beneficiari de burse lunare, va crește. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată de Guvern. Potrivit documentului, sportivii de performanță vor primi burse lunare pentru locurile 1-16, obținute la Campionatele Mondiale, 1-12 la Campionatele Europene și locurile 1-6 la Universiadele Mondiale, care se desfășoară o dată la doi ani. Până în prezent, mijloacele financiare din partea statului au fost acordate doar pentru medaliile de aur, argint sau bronz.
  • De ziua Unirii Principatelor Române, zeci de persoane au venit să depună flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza care, pe 24 ianuarie 1859, a pus temelia statului național unitar român prin unirea principatelor Moldova și Țara Românească. La eveniment au participat demnitari de stat, istorici, scriitori și oficiali din Republica Moldova și România. Alte evenimente culturale și științifice s-au desfășurat pe parcursul zilei de 24 ianuarie, informează TVR Moldova.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, s-a viralizat știrea distribuită de Unimedia despre bucuria din familia actorului Emilian Crețu. Sora mai mare a acestuia a dat naștere unei fetițe.
  • Pe Instagram, de interes din partea internauților s-a bucurat postarea NewsMaker.md despre intenția autorităților nerecunoscute din regiunea transnistreană de a interzice "popularizarea relațiilor sexuale netradiționale și negarea valorilor familiei".
XS
SM
MD
LG